Author Archives: Vlad Stoian

UVT nu a primit nicio solicitare legata de doctoratul lui Kovesi, Iohannis spune ca daca a plagiat trebuie sa plece

Universitatea de Vest așteaptă o cerere oficială legată de teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, care este acuzată de plagiat. Președintele Klaus Iohannis a declarat însă că, dacă se va dovedi că acuzațiile sunt reale, șefa DNA va trebui să plece din funcție, la fel ca orice altă persoană publică, indiferent cum se numește ea.

Reducerea TVA la alimente a avut efect, chiar daca preturile nu au scazut

Toată lumea se aştepta ca odată cu reducerea taxei pe valoarea adăugată impusă la produsele alimentare preţurile să scadă automat. Chiar dacă, iniţial, mare parte din preţuri au scăzut, ulterior efectele s-au diminuat substanţial. Ministrul Agriculturii recunoaște că nu scăderea preţurilor a fost principalul scop urmărit cu această măsură.

Viitorii ingineri din Timisoara si Karlsruhe colaboreaza pentru a se specializa in electronica

Universităţile din domeniul tehnic din Timişoara şi Karlsruhe colaborează deja de cinci ani în domeniul specializării de tineri în domeniul procesării semnalului radio. Sute de studenţi din cele două ţări au luat parte în această perioadă la schimburi de experienţă şi au efectuat vizite în cele două ţării.

Senatorul Iovescu a ajuns la al treilea partid: M-am inscris in PSD, poate se desfiinteaza

Trei luni l-a ținut independența pe senatorul lugojean Ioan Iovescu. Acesta a anunțat că s-a înscris în PSD și, mai mult decât atât, își dorește un nou mandat. Iovescu a intrat în parlament din partea PP-DD și apoi a ajuns în UNPR, formațiune din care a demisionat în luna iunie.

Cine vrea locuinta in centrul Timisoarei scoate din buzunar chiar si 10.000 de euro in plus

Vrei apartament într-o zonă centrală? Plăteşti şi cu 10.000 de euro mai mult. Amplasamentul locuinței şi accesul la diferite facilităţi influenţează decisiv preţul unui apartament. Acesta depinde și de prestigiul zonei, după cum arată un studiu realizat de portalul de specialitate Imobiliare.ro.

Strada noua, in viitorul cartier care va schimba zona ILSA! Lucrarile incep in aceasta toamna

Unul dintre cele mai importante proiecte imobiliare din Timişoara ultimilor ani pornește în această toamnă. Zona fostei fabrici ILSA se va transforma total, urmând ca acolo să se ridice un complex de clădiri de birouri şi apartamente, care va include şi o nouă stradă ce va oferi o legătură pe relaţia Nord – Sud.

Lucrarile la autostrada spre Deva ar putea fi reluate pana la sfarsitul anului

Lucrările vor putea fi reluate la capacitate maximă pe autostrada care va lega Lugojul de Deva. Cătălin Drulă, consilierul guvernamental care a oferit informaţii şi despre lucrările la centura de ocolire a Timişoarei, a anunţat pe Facebook noi veşti despre problemele existente la construcţia acestui proiect.

Timisenii uita sa-si asigure locuintele in sistemul obligatoriu

Deşi sistemul asigurărilor obligatorii a locuinţei funcţionează deja de ceva timp în România, succesul acestuia a rămas limitat. Doar o treime dintre locuinţele din Timiş au în acest moment o poliţă de asigurare obligatorie validă. Unii asiguraţi au beneficiat deja de sprijin, în total fiind plătite în judeţ daune de 24.637 lei.

Liliana Onet

Liliana Onet, locul III pe lista pentru Camera Deputatilor, din partea PNL Timis / LISTA COMPLETA

Cu peste 40 de voturi adunate din partea colegilor din BPJ, Liliana Oneț va ocupa locul al treilea pe lista PNL Timiș pentru Camera Deputaților. Locul al patrulea va fi ocupat, conform surselor noastre, de un fost „portocaliu”, foarte probabil Balint Petrescu. Pe doi la Senat va fi Dumitru Dinulescu.

MRU a demisionat de la sefia SIE

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la șefia Serviciului de Informații Externe. Informația a fost confirmată, pentru Realitatea TV, de purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale. Motivele acestei demisii nu sunt cunoscute încă.

Marilen Pirtea

Marilen Pirtea, in topul national al celor mai bine platiti rectori din Romania

Rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea, este unul dintre cei mai bine plătiţi conducători de instituţii de învăţământ superior din România. Un top întocmit pe baza declaraţiilor de avere îl plasează pe Pirtea pe locul 5, cu un venit mediu cumulat de 5.200 de euro lunar.

Multinationalele din Timis cauta sute de specialisti in domeniul IT sau ingineriei

Două societăţi timişorene sunt în topul celor care oferă cele mai multe noi slujbe. Germanii de la Continental au cea mai mare nevoie de personal, se caută specialişti, majoritatea în domeniul IT. Sunt sute de poziţii scoase la bătaie pentru personal calificat din domeniile tehnice, dar şi pentru operatori de linie.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.