Arhiva pentru eticheta: acs poli

Nuno Claro aduce un punct mare in jocul cu Petrolul

Nuno Claro aduce un punct mare in jocul cu Petrolul

Ceea ce părea incredibil pentru mulţi, Poli să se întoarcă cu un punct de la Ploieşti, s-a întâmplat. Nuno Claro a fost din nou îngerul păzitor al formaţiei timişorene şi şi-a mai splălat din păcatele jocului pierdut pe teren propriu în faţa „pandurilor” din Târgu Jiu, când i-au fost imputate două dint cele trei goluri primite.

Mobilizare PSD-ista la meciul Ripensia – Pandurii?

Fără voia conducătorilor clubului, un proiect curat și frumos precum Ripensia Timișoara a ajuns să fie târât în mocirla politică. Dacă, din punct de vedere politic, la ACS Poli lucrurile sunt clare, iar la ASU doar unii naivi mai cred că nu există interese politice în jurul ehipei, Ripensia Timișoara era singura oază apolitică din fotbalul timișorean.

ACS Poli – nehotarata, dar alaturi de Gino Iorgulescu

Pe 14 noiembrie ar putea veni ziua căderii lui Mitică Dragomir, unul dintre cei mai vechi conducători din fotbalul românesc. În acea zi, cele 18 cluburi din prima ligă vor vota noul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Pentru prima dată, alegerile sunt extrem de disputate, Dragomir având un adversar extrem de puternic în persoana lui Gino Iorgulescu.

Alte trei nume de la Poli pe lista neagra a lui Sunda

Aurel Şunda a improvizat cu Adrian Poparadu pe flancul stâng al defensivei în ultimele două jocuri susţinute de Poli în campionat, chiar dacă în lot se regăsesc doi jucători de „merserie” pe acest post. Cei doi, Eduard Nicola şi Marko Marovic, se află însă pe lista neagră a tehnicianului care l-a înlocuit luna aceasta pe Valentin Velcea.

N-a fost soc, a fost noroc!

Așadar, după șase meciuri fără victorie, ACS Poli a învins la U Cluj, cea mai necăjită echipă din campionat. A fost și primul meci cu Aurel Șunda pe banca tehnică. În momentul în care s-a decis schimbarea lui Vali Velcea, cuvântul de ordine a fost că echipa are nevoie de un „șoc” pentru a-și reveni. Dacă rezultatul cu probabil cea mai slabă echipă a Ligii I a fost pozitiv, nu același lucru se poate spune despre joc.

Nanu, mijlocasul care a luat la 11 m Liga lu’ Mitica

Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti sunt cele mai iubite echipe de arbitri, când vine vorba de acordarea loviturilor de pedeapsă. Cele două echipe au primit până acum patru penaltiuri, singura diferenţă fiind că dinamoviştii au înscris de fiecare dată, pe când timişorenii au ratat o dată. Culmea, chiar în prima etapă, prin Trandu, când Poli a evoluat, pe teren propriu, în faţa „câinilor”, de care au trecut cu 2-0.

La nici 18 ani, Balaure ar putea debuta in jocul cu „U” Cluj

Jocul de luni seară de la Cluj ar putea consemna un nou debut la Poli Timişoara pentru un junior extrem de talentat. Faptul că Aurel Şunda a fost responsabil, în calitate de director tehnic, al centrului de copii şi juniori la Poli Timişoara va avea efecte pozitive în ceea ce priveşte promovarea juniorilor la prima echipă.

Bojin, despre Velcea: „A stiut de la bun inceput cati bani sunt la echipa”

Vali Velcea a părut resemnat în momentul în care a fost anunțată înlocuirea lui de pe banca tehnică a lui ACS Poli. El le-a mulțumit lui Nicolae Robu și Titu Bojin, dar președintele CJ Timiș i-a reproșat voalat ieșirea de dinaintea meciului cu Corona Brașov. Bojin spune că Velcea știa exact care e situația financiară a clubului.

Top