Cota atacantului timişorean Szabolcs Szekely a mai crescut, după ce, la Gala Fotbalului Românesc, organizată de Clubul Sportiv al Jurnaliștilor (CSJ) și Asociația Fotbaliștilor Români (AFR), a fost recompensat cu titlul de cel mai bun atacant român în 2013.
Nikolic poate reveni la Timisoara, cu o conditie
Atacantul timişorean Szabolcs Szekely a impresionat prin evoluţiile lui în tricoul echipei nou promovate în acest sezon. Cele nouă goluri înscrise în 16 jocuri au făcut ca mai multe echipe din România să îşi manifeste interesul pentru fotbalistul de 28 de ani.
Din cauza frigului, suporterii lui ACS Poli stau la televizor!
ACS Poli a „păpat” șapte milioane de lei de la bugetul local și nu reușește să fie atractiv decât pentru oficialități. Spectatorii sunt tot mai puțini de la etapă la etapă, dar primarul Nicolae Robu susține că timișorenii sunt fericiți că au echipă în prima ligă.
Noua Poli, echipa cu cei mai putini spectatori din istoria arenei „Dan Paltinisanu”!
Turul actualului sezon deține recordul negativ absolut în ceea ce priveşte numărul spectatorilor veniți pe „Dan Păltinișanu”. Actuala Poli a adunat numai în două jocuri peste 5.000 de spectatori. În rest, a fost jale. „Apogeul” s-a înregistrat la meciul cu liderul Astra Giurgiu, când în tribune au fost sub 1.000 de oameni.
ACS Poli, invinsa de „dubla” lui Cristescu
ACS Poli a pierdut ultimul meci pe teren propriu disputat în turul Ligii I, în fața liderului Astra Giurgiu. Oaspeții au reușit o „dublă” prin Cristescu și au terminat partida în zece. Nanu a marcat golul de onoare al timișorenilor, iar antrenorul Aurel Șunda crede că echipa sa merita măcar un egal.
Balace, un Gabriel Paraschiv in miniatura, dupa ce a acceptat scaderea salariului
Ceea ce se spunea de câteva luni despre Silviu Bălace s-a întâmplat doar zilele acestea. „Nedved” din Banat a fost de acord să i se scadă salariul la Poli Timişoara. El urmează astfel exemplul lui Gabriel Paraschiv, de la Oţelul Galaţi, care a cerut diminuarea salariului de la club, deși era om de bază și prinsese și naționala.
Managementul performant n-a fost al meu, ci al urmasilor urmasilor mei
În bolnăvicioasa mea ignoranță nici n-am observat că se apropie mijlocul mandatului aleșilor locali fără să-l fi văzut la muncă pe vicepreședintele CJT Călin Dobra (PSD). La muncă e un fel de-a spune, că poate omul e harnic când umflă baloane în conducerea județului, dar știți ce se spune de politicianul care nu apare în media? Că nu există.
ACS Poli pierde la limita sub Pietricica
ACS Poli a sperat până în minutul 77 să revină la Timișoara cu minimum un punct. Golubovic a semnat însă golul victoriei, după ce, în prima repriză, ratase un penalti. Aurel Șunda s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale și a declarat că speră să câștige cât mai multe puncte până la finalul turului.
Lista de achizitii a lui Poli din aceasta iarna, Sunda cauta intariri in atac
S-au păcălit cu o serie de jucători aduși în vara acestui an, dar oficialii de la Poli Timişoara vor schimba, din iarnă, politica de transferuri. Echipa din Liga I va încerca să transfere câţiva jucători, în special din eşalonul secund. De această dată, pe lângă cei care vor veni liberi de contract, conducerea clubului se va orienta şi spre achiziţionarea de jucători aflaţi sub contract cu alte formaţii.
Ce talent mai avem sa ne pi…m contra vantului!
După 16 ani care au părut o veșnicie, Mitică Dragomir a fost schimbat din fruntea unei ligi care deja se confunda cu numele său. Din 18 voturi, Mitică a strâns doar șapte, culmea unul venind de la ACS Poli Timișoara. Așadar, Timișoara, care se dorea un fel de port-drapel al curățeniei în fotbal, a votat pentru continuitate.
Incredibil: Furtado a inscris un gol!
S-a produs minunea la Poli: Furtado, fotbalistul transferat de tandemul Călin Rosenblum-Valentin Velcea a înscris, în sfârşit, un gol pentru Poli. Din păcate, golul înscris nu aduce vreun beneficiu formaţiei timişorene, pentru că Furtado a marcat într-un joc amical.
Si fotbalul ne-a prins pe picior gresit
De-ar mai fi vocal ca altădată, Traian Băsescu s-ar întreba ce păcate pot avea microbiștii români de-au trebuit să aleagă între doi cooperatiști ai fotbalului, unul cu apucături de milițian și celălalt cu gulere ceva mai albe, dar venit din anturaje la fel de dubioase. În atari condiții, puși să alegem între un Ion Iliescu și-un Corneliu Vadim Tudor, poate că e mai bine ca timișoreni să nu știm niciodată cu cine a votat ACS Poli la adunarea generală a LPF.
Gino Iorgulescu a castigat sefia LPF! Poli a mers pe mana lui Dragomir?
Fotbalul românesc a scăpat de Dumitru Dragomir, unul dintre groparii săi din ultimele două decenii. Dumitru Dragomir, alinat şi cu porecla cu iz mafiot „Corleone”, a fost învins în lupta pentru fotoliul de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal de Gino Iorgulescu.
Balaure nu i-a impresionat pe Velcea si Rosenblum, dar Sunda l-a promovat la nici 18 ani
În jocul câştigat de Poli Timişoara cu 1-0 în faţa Oţelului Galaţi a fost consemnat debutul celui mai tânăr fotbalist din Liga I în acest an. Este vorba despre timişoreanul Silviu Balaure, care va împlini 18 ani la începutul lunii februarie. Balaure a debutat mai devreme într-un joc oficial la seniorii lui Poli, dar în Cupa României, în meciul pierdut de timişoreni în faţa Stelei Bucureşti.
Chivorchian, in campanie electorala pentru nasul Dragomir, la Poli
Până mai ieri îşi deconta inclusiv chiloţii la Poli Timişoara, club la care a fost angajat de Marian Iancu pentru a înlesni relaţia cu Liga Profesionistă de Fotbal condusă de fostul deţinut Dumitru Dragomir, în acelaşi timp, naş al conducătorului ce s-a afirmat la conducerea unor echipe din Moldova. Acum, Gheorghe Chivorchian a revenit pe Bega ca observator și nu numai.
Szekely aduce victoria pe „Dan Paltinisanu” dupa trei luni
Înainte de jocul cu Oţelul Galaţi, Poli nu mai câştigase pe teren propriu de mai bine de trei luni. Mai exact, poliştii s-au bucurat de o victorie în faţa propriilor suporteri în 5 august, când au trecut cu 2-1 de Gaz Metan Mediaş, în etapa a treia. Eroul acelui joc a fost atacantul Szekely, marcator al ambelor goluri. Luni seară, scenariul s-a repetat, dar cu emoţii mai mari.
Ignorati de Velcea si Rosenblum, pustii Jichici si Radosav sunt golgheteri in Liga III-a
Poli Timişoara suferă profund în compartimentul ofensiv, unde doar Szekely a convins în primul eşalon. Valentin Velcea şi Călin Rosenblum au aruncat cu banii şi au achiziţionat un atacant, Furtado, care a dezamăgit în toate jocurile în tricoul lui Poli, dar au ignorat mai mulţi atacanţi tineri din zonă, unii chiar din propria pepinieră.
Prin vocea lui Robu, ACS Poli nu se simte prejudiciata de existenta ASU Poli
Primarul Nicolae Robu solicită public Consiliului Director al ACS Poli să emită un document din care să rezulte că echipa din Liga I nu se consideră prejudiciată în niciun fel de existenţa lui ASU Poli. E o mână de ajutor indirectă întinsă formației de liga a patra, în contextul ultimelor acțiuni ale lui Marian Iancu.
Vin vremuri alb-negre in fotbalul timisorean, chiar maro
Aurel Șunda s-a apărat la Ploiești precum Mircea la Rovine. A avut norocul lui Neluțu Sabău din returul cu Șahtiorul, a atacat precum Chindia Târgoviște, s-a tăvălit pe jos precum FCM Bacău, a avut atitudinea „pozitivă” a Victoriei Brănești și, dacă continuă așa, va avea viitorul Gloriei Buzău. Nici măcar nu am de ce să critic antrenorul Șunda pentru cum arată Poli în 2013: o Poli umilă, plecată să piardă la București și să smulgă ce-o pica la Ploiești.
Sunda a instalat „autobaza” la Timisoara
„Autobaza” lui Sorin Cârţu a intrat în istorie. La câţiva ani distanţă, noua „autobază” din Liga I este, spre disperarea iubitorilor de fotbal din Timişoara, cea a lui Aurel Şunda, de la ACS Poli. Echipa timişoreană joacă urât, dar, până acum, se poate spune că motivul este unul pragmatic, punctele fiind mai importante decât frumuseţea jocului de fotbal.