După ce a tras economia României în urma celei a Bulgariei (păzea Albania, venim!), după ce ne-a sărit din nou cu Schengen-ul, după ce a pregătit cu minuțiozitate cianurizarea țării, după ce … , lui Victor Ponta îi mai lipsea un singur lucru. Învățat și ăla de la turnătorul Dan Voiculescu, și anume încălecarea Justiției. Că doar zicea „Varanul” că degeaba ești la putere, dacă nu controlezi și Justiția.
Domnul si vagabonzii
Când vreun lider liberal făcea o potlogărie criminal-economică, iar presa o demasca cu probe specific jurnalistice, conducerea PNL invoca, firesc, prezumția de nevinovăție, dar și existența unui scenariu de manipulare de către politic a justiției. Ca și cum n-ar fi fost suficienți șapte ani de-acasă pentru a se lămuri măcar de existența unei lipse de etică, căpeteniile liberale o tot țineau pe-a lor și în momentul în care vreun ministru PNL era cercetat de poliție sau anchetat de DNA.
Calitatea de reclamant a organizatiilor sindicale si instanta competenta teritorial
În ședința din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis două recursuri în interesul legii și a decis că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Cojocari: „Am actionat cu viteza luminii in cazul Rodica Vlad”
Ioan Cojocari a ținut să lămurească public situația legată de imobilul de pe strada Eugeniu de Savoya nr. 16, vândut Rodicăi Vlad. De 22 de ani secretar al PMT, Cojocari nu a mai făcut niciodată un astfel de gest. El a fost scos din „bârlog” de declarațiile viceprimarului Traian Stoia, referitoare la felul în care a fost pierdută clădirea cu pricina.
Ramasi fara parchet, liberalii isi vor pune mocheta
M-aș fi așteptat cu mintea de acum două decenii ca liderii unui partid liberal să amenințe cu plecarea dintr-o conjuncturală guvernare pe motiv că pesediștii, feseniștii, ex-comuniștii sau cum vreți să le ziceți trag sfori pentru păstrarea unei justiții blânde cu corupții de partid.
Societatea Timisoara, protest impotriva politizarii justitiei / FOTO
Aproape 20 de oameni au răspuns, miercuri, apelului Societății Timișoara. Ei s-au adunat în fața Tribunalului Timiș, unde au ținut să facă publică nemulțumirea lor față de politica din justiție.
Societatea Timisoara, protest impotriva politizarii justitiei
Reprezentanții Societății Timișoara ies în stradă, miercuri, 23 ianuarie, pentru a protesta față de politizarea justiției. Ei susțin că este necesar un protest pentru că justiția din România suportă un „asalt fără precedent din partea trusturilor de presă subordonate unor politicieni cu procese și dosare penale”.
Guvernare la misto: Mona Pivniceru, ministru la Justitie
În urma demisiilor înregistrate dimineață din partea lui Ioan Rus (ex-ministru al Administrației și Internelor) și Victor Paul Dobre (ex-ministru delegat al Administrației), Guvernul USL condus de Victor Ponta a demarat o „rebrenduire”. Aceasta presupune atât mutarea unor miniștri dintr-o parte într-alta, cât și aducerea unor oameni noi.
Romanii ar vota intr-un referendum iesirea din UE. Cvorum sa fie!
Monitorizarea pe justiție cu care Comisia Europeană ține de ani buni în lesă politicienii de la București nu e, după cum poate v-ați dat seama, un instrument care să intereseze populația de rând, cu atât mai puțin telespectatorii OTV. Producătorul de bostani de la Dăbuleni habar n-are la ce bun e MCV-ul.
Slagar la varful PSD: „Se-aud in zare, zeci de dosare… hai liberare!”
Petrecerea cu zurgălăi a lui Adrian Năstase către locul unde va fi încarcerat până la eliberarea sa pentru bună purtare este, într-adevăr, un eveniment deosebit în România. De oriunde privești lucrurile, nu are cum să nu te surprindă condamnarea președintelui Consiliului Național al PSD. Clasa politică este mâhnită și preocupată. Mai ales în zona ajunsă la putere. Pe undeva îi și înțeleg pe oamenii ăștia. Pare nedrept să fii membru PSD, să trăiești printre atâția hoți și să plătească numai unul și tocmai când ai ajuns la putere…
Intoarcerea PSD, e vremea interlopilor
„Procurorii care l-au anchetat pe Adrian Năstase ar trebui arestați!”, proclama Titus Corlățean, cu puține zile înainte de-a fi învestit în scaunul de ministru al Justiției. Mesajul clar, fără dubii, al ministrului a fost corect recepționat la Timișoara. Astfel, liderul interlop Lucian Torj, fost consilier PSD în comuna Biled, a fost achitat de judecătorii timișoreni.
Cazul vicepresedintelui Curtii de Apel – o regula intr-un sistem bolnav
Caz surprinzător la Timișoara! Un important judecător, Nicolae Cătălin Șerban pe numele lui, vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara, a fost arestat pentru că ar fi primit 50.000 de euro șpagă. Să ne înțelegem, surpriza nu vine de la faptul că un judecător ia șpagă, ci fiindcă un alt judecător i-a dat mandat de arestare.
Vatamarea corporala grava din culpa si impacarea partilor
Vătămarea corporală din culpă, infracţiune cel mai des întâlnită în cazul accidentelor rutiere, cunoaşte, după momentul înfăptuirii aşa-zisei mici reforme în justiţie, o nouă interpretare.
Poftiti la crime si coruptie! Cum ispiteste coana Justitie la savarsirea de infractiuni
În seara de Sfântul Nicolae, puțin după ora 19, după o plimbare pe Corso, împreună cu o grămadă de enoriași ieșită de la vecernie, așteptam să se facă verde la semaforul pentru a traversa spre Parcul Central. Verde s-a făcut în cele din urmă, numai că, în primele două-trei secunde de prioritate, pe “zebră” gonea năvalnic un autobuz 33, grăbit să treacă cu imensitatea aia de mașină printr-un culoar lat de numai 4 metri.
Tiganii nostri, nemtii lor
Ce ţi-e şi cu nemţii ăştia! În loc să-şi vadă de Germania lor, că parcă n-ar avea destule probleme şi acolo, hop!, că vin în Timişoara. Ca să ce? Normal, ca să strice frumuseţe de armonie locală închegată între baştanii ţigani, şefi din Primăria Timişoara sau din Procuratură, Justiţie, Poliţie, notari, Carte Funciară etc.
Metode de tergiversare a solutionarii cauzelor
Chiar dacă aparent majoritatea persoanelor condamnă un proces lung sau o soluționare târzie a unui demers litigios, în condițiile în care finalizarea unui dosar nu pare să aduca nimic bun, mai ales atunci când avem calitatea de pârâți în anumite dosare, există tendința de a tergiversa soluționarea acestora.
Medic acuzat de parintii unei fetite cu sindrom Down
Iasmina Elena Roşculescu a fost diagnosticată la naştere cu sindrom Down, o maladie genetică, nevindecabilă. Părinţii au dat în judecată ginecologul care a supravegheat sarcina, căruia îi reproşează că nu i-a avertizat asupra riscurilor legate de naşterea unui copil bolnav. Au câştigat la judecătorie, iar săptămâna viitoare are loc apelul, ambele părţi fiind nemulţumite de prima sentinţă.
Romania, pe locul al doilea la plati pentru deciziile CEDO
Statul român are de plătit aproape 7,5 milioane de euro pentru deciziile CEDO rămase definitive în anul 2010, potrivit raportului anual privind executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Cum a ramas boborul fara partid
Abătându-ni-se atenţia ba cu turnătoriile Wikileaks, ba cu războiul din Libia, apoi meciul Poli – Steaua, a trecut pe lângă noi o ştire de-a dreptul esenţială, chiar răvăşitoare: Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de înregistare a Partidului Poporului, decizia fiind definitivă şi irevocabilă.
Justitia ii va lua boul de pe bicicleta
E incredibil cât de cinic poate fi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, domnul Adrian Năstase, într-un interviu dat recent în revista lumeajustiţiei.ro, ocazie cu care liderul social-democrat vorbeşte cu o lejeritate dezarmantă despre cum l-a vânat pe el parchetul anticorupţie, mai ceva ca pe mistreţii de la Balş.