Comisia pentru eliberări condiţionate de la Penitenciarul Gherla, acolo unde este încarcerată Carmen Şatran, a propus eliberarea condiţionată, iar conducerea penitenciarului a transmis cererea Judecătoriei Gherla. La şedinţa de judecată în care s-a pus în discuţie eliberarea sa condiţionată, Carmen Şatran, care execută în momentul de faţă pedeapsa în regim deschis, a cerut să fie…
15 studenți la Medicină dau o mână de ajutor la Victor Babeș
„Vrem să ajutăm! Ce trebuie să facem?” Asta au spus 15 studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara care, în urmă cu câteva zile, au decis să renunțe la timpul lor liber, la odihna de după cursuri, la distracție și relaxare, pentru a deveni voluntari la Spitalul Victor Babeș. Și-au învins teama că…
Soluții pentru a opri răspândirea Covid 19: creșterea vaccinărilor, eficientizarea activității forțelor de ordine și creșterea numărului de paturi ATI
Creșterea numărului de fluxuri de vaccinarea, deschiderea de asemenea fluxuri în sistem drive thru la Timișoara, dar și implicarea medicilor de familie și a studenților din ani terminali la Medicină în proces sunt doar câteva dintre soluțiile pe care Alin Nica, președintele CJ Timiș le-a trimis la Ministerul Sănătății pentru a lupta împotiva Covid 19.…
Medicină-Take Ionescu, zona cea mai scumpă din Timișoara. Cum arată topul cartierelor
Zona Medicină – Take Ionescu – Punctele Cardinale este cea mai scumpă din Timișoara din punct de vedere al prețurilor cerute pe un apartament, cu o medie de 1.490 de euro pe metru pătrat util. La polul opus sunt zonele Bucovina, Gării, Iosefin sau Steaua.
Peste 900 de medici dau, la Timisoara, examenul de rezidentiat
Peste 900 de tineri medici susțin duminică, 19 noiembrie, la Timișoara, examenul de rezidențiat. Concursul este naţional și se dă și în alte centre universitare: Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi şi Târgu Mureş.
100 de copii din Timis, la un concurs de prim ajutor: Micii sanitari, in actiune
Au învățat de la studenții la Medicină să acorde primul ajutor, acum se întrec pentru locurile într-o finală națională. 100 de copii din clasele II-IV vor participa, la finele lunii aprilie, la etapa locală a concursului „Micii sanitari”, ediția 2017.
Cursuri de prim ajutor in scoli? Medicinistii de la Timisoara au lansat o petitie online
După succesul iniţiativelor de promovare a cursurilor de prim ajutor în şcolile din Timişoara, studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie au lansat o petiţie online prin care cer ca asemenea cursuri să devină subiect în programa şcolară.
Stii ce trebuie sa faci intr-o situatie limita? Cursuri de prim-ajutor gratuite pentru elevii si studentii din Timisoara
Peste 300 de elevi și studenți din Timișoara au învățat, în ultimii doi ani, cum să acorde primul ajutor în situații de urgență. Totul, datorită unor voluntari mediciniști, care au decis să suplinească lipsa din programa școlară a unor cursuri de prim-ajutor.
Petre Roman da sfaturi pentru tineri la Timisoara
Fostul premier Petre Roman este așteptat la Timișoara, la o conferință organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”. Tema acesteia este legată de valorile contemporane și de ce ar trebui să facă tinerii.
Sute de candidati au sustinut examenul de rezidentiat la Timisoara
Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara a devenit duminică loc de examen pentru 700 de candidaţi, care se bat pentru 483 de posturi la cea mai nouă ediţie a concursului de rezidenţiat. Duminică, 20 noiembrie, exact 6.091 de absolvenți de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie au luat parte la concursul de intrare în rezidenţiat.
600 de oameni vor primi diete personalizate in urma unui proiect derulat de UMF
Timp de trei ani, specialiştii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara vor încerca să găsească soluţii individualizate pentru mai mult de 600 de oameni care suferă de obezitate.
Universitatea de Medicina cauta tratament pentru obezitate! Are la dispozitie 9 milioane de lei
Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara va avea la dispoziţie nouă milioane de lei pentru a găsi tratamentul necesar celor care suferă de obezitate. Cu fonduri europene, mediciniştii vor lucra la stabilirea unor diete corespunzătoare fiecărui pacient, pe baza variaţiilor genetice.
UMF Timisoara are cinci prorectori noi. Printre ei, Dorel Sandesc
Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara a numit cinci prorectori noi. Printre cei care vor ocupa funcțiile se numără și medicul Dorel Săndesc, care a renunțat la postul de secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătății.
Medicina si-a ales rectorul: Raica ramane in functie inca patru ani
Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara și-a ales, luni, noul rector. Aproape 700 de cadre didactice și studenți au fost așteptați la vot. În următorii patru ani, instituția va fi condusă de Marius Raica, cel care a ocupat funcția și până în prezent.
S-a certat cu iubita si s-a razbunat pe mobilierul din parc
S-a certat cu iubita lui, a băut mai multe beri și s-a apucat să distrugă mobilierul dintr-un parc! A fost însă prins de jandarmii de la Gruparea Mobilă și acum va trebui să răspundă pentru faptele de „vitejie”.
Nu l-au votat colegii, dar PSD vrea sa-l aleaga timisorenii
Anul electoral 2016 a început cum nu se poate mai prost pentru Marius Craina, până mai ieri singurul candidat al PSD pentru Primăria Timișoara. (Degeaba insistă PSD-iștii că în cursă există doi posibili candidați, fiindcă jocurile erau făcute pentru Craina, dar acum poate s-au schimbat.)
Marius Craina a pierdut batalia pentru Senatul UMF!
Directorul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, nu a reușit să-și adjudece funcția de președinte al Senatului UMF! Social-democratul nici măcar nu a intrat în turul al doilea. Octavian Crețu este cel care și-a adjudecat șefia senatului.
Marius Craina nu vrea sa fie rector la UMF! Ce planuri… medicale are potentialul candidat al PSD la Primaria Timisoara
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a intrat în focul alegerilor, care se vor încheia abia în luna martie. Directorul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, risipește zvonurile care îl dădeau drept unul dintre candidații pentru funcția de rector și anunță că altele îi sunt planurile de moment.
Unul dintre cele mai performante centre de medicina genomica din Europa, inaugurat la Timisoara
Timișoara are, din această toamnă, unul dintre cele mai performate centre de cercetare în medicina genomică din România și chiar din partea de sud-est a Europei. Noul centru este situat în incinta Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și dispune de aparatură ultraperformantă.
UMF salveaza vieti! Un laborator din Timisoara poate preveni aparitia cancerului mamar
Cancerul de sân afectează anual mii de femei din România. Universitatea de Farmacie și Medicină din Timișoara beneficiază de un laborator dotat la cele mai înalte standarde, care poate ajuta la depistarea timpurie a anomaliilor care duc la apariția cancerului mamar, cercetare extrem de utilă în prevenirea bolii.