După o săptămână de muzică și voie bună, festivalul Sziget „Island of Freedom” a ajuns la final. Peste 400.000 de oameni au ajuns pe insula Obudai din Budapesta, pentru a se bucura de eveniment. Chiar dacă vremea nu a fost tot timpul de partea tinerilor care au venit la festival, petrecerea a continuat până în ultimul moment. Anul acesta s-a înregistrat și recordul absolut în materie de participanți.
Pe ultima suta de metri „cu.podu”. E nevoie de voluntari si PET-uri / FOTO
Lucrul la cel mai mare pod de PET-uri din lume continuă. Inițiativa le aparține celor de la EcoStuff România care, încă din luna mai, i-au invitat pe timișoreni să doneze sticle de plastic pentru construirea podului care urmează să fie amplasat pe Bega. Cu doar trei zile înainte de finalizarea proiectului, mai este încă mult de lucru și mai e nevoie de sticle și de voluntari.
1.000 de minute de alergare, cu Alergotura
1.000 de minute de alergare. La asta sunt așteptați, vineri și sâmbătă, timișorenii care iubesc mișcarea în aer liber. Evenimentul „Timișoara, ești în formă?” este organizat cu prilejul aniversării a 1.000 de ture de jogging, cel mai mare număr de alergări în grup din țară, organizare de Alergotura.
Buget-record pentru Timisoara
Timișoara va avea un buget cu o treime mai mare decât anul trecut. Este vorba despre o sumă de aproape 1,3 miliarde de lei. Proiectul intră în dezbatere publică miercuri și urmează să fie votat joi. Foarte probabil, el nu va suferi niciun fel de modificări, timpul fiind prea scurt.
Peste 15 milioane de oameni si-au facut cumparaturile la Iulius Mall
Iulius Mall Timişoara, cel mai mare mall din afara Capitalei, a înregistrat, în 2012, un trafic record. Peste 15,3 milioane de persoane au păşit pragul singurului mall din Timişoara, atrase de mixul de branduri internaţionale şi naţionale, de preţurile tentante, oportunităţile multiple de petrecere a timpului liber, precum şi de evenimentele inedite de marketing.
Gaigana gigant a Uicai Mihai, in drum spre Cartea Recordurilor
Uica Mihai spune că rețeta de găigană e un secret de familie. A învățat s-o prepare de la străbunicul său. Simpaticul bucătar a vrut să împartă „minunea” micului dejun tradițional bănățean, așa că la Gastrofest a provocat audiența cu cea mai mare găigană din lume.
CAI Curtici, afacerea de un milion de euro profit anual / FOTO
Vara aceasta, când seceta a compromis mii de hectare, la Curtici s-a obținut cea mai mare producție de grâu din România. Combinatul Agroindustrial Curtici are 500 de angajați, iar șeful lui, Dimitrie Muscă, știe exact ce trebuie să facă pentru a obține profit în fiecare an. De mai bine de două decenii se ocupă de asta și foarte rar a dat greș.
Sandvis gigant, in pregatire la Arad
În câteva ore ați putea fi martorii „creării” celui mai lung sandviș din lume. Pentru asta trebuie însă să mergeți până la Arad și să vedeți la treabă o echipă de 50 de bucătari, coordonată de Uica Mihai.
„Timisoara Gospel Project” a stabilit un nou record
La ediția a opta, „Timișoara Gospel Project” a reușit să adune, numai din donații, o sumă impresionantă, destinată Centrului de Îngrijire Paliativă „Casa Milostivirii Divine”. Pentru că proiectul a căpătat o amploare deosebită, din acest an, organizarea lui a intrat într-o nouă fază.
Congres IT cu participare record
Congresul IT „Tehnology Refreshment”, aflat la cea de-a patra ediție, a început la Complexul Expovest. Timp de două zile, 1.000 de specialiști vor participa la workshop-uri și demo-uri, iar vizitatorii vor putea testa cele mai noi tehnologii.
Oferte-record de vanzare de hoteluri si pensiuni
Tot mai multe hoteluri și pensiuni sunt scoase la vânzare în România. În luna ianuarie a acestui an, pe principalul portal de imobiliare s-a atins un adevărat record în ceea ce privește numărul unităților turistice în așteptarea unor cumpărători. Cel mai scump hotel costă 6,5 milioane de euro.
Florarii, „campionii” absoluti ai zilei de 8 Martie / FOTO
Vânzătorii de flori sunt mereu în piețe, gata să le pună la dispoziție timișorenilor, oricând au nevoie, buchete de toate felurile. Câștigurile sunt mai mari sau mai mici, dar nimic nu se compară cu încasările de la începutul primăverii. Ziua de 8 martie bate toate recordurile în materie de vânzare de flori.
Timisoara are cel mai mare buget din era Ciuhandu
Bugetul Timişoarei pe 2012 a fost aprobat marţi de aleşii locali, într-o şedinţă extraordinară. Este vorba despre cel mai mare buget – 980 milioane lei – pe care îl are capitala Banatului din 1996, an în care Gheorghe Ciuhandu a devenit primar, până în prezent.
Danzio, victorie la 40 de puncte!
BCM Bega Danzio Timişoara a întâlnit, în runda a patra a Diviziei A de baschet feminine, pe Universitatea CSM Oradea. „Echipacii” au câştigat confruntarea cu 84-44!
Week-end plin cu PLAI
Festivalul PLAI înregistrează în acest an un adevărat record de activități: în jur de 220. Printre acestea, un workshop susţinut de ministrul Culturii din Peru, altele inedite în jurul poetului-muzician Daniel Silvian Petre, dar și discoteca “liniştită”, unde muzica se ascultă la căşti.
Dorinel Rotariu il face uitat pe Gabriel Torje
La jocul de cupă dintre FCM Şcolar Reşiţa şi Poli Timişoara s-a produs şi debutul celui mai tânăr fotbalist într-un joc amical. Recordul lui Gabi Torje – care a jucat pentru prima dată pentru Poli într-un joc oficial la 16 ani şi cinci luni – a fost bătut de Dorin Rotariu.
Lebada-record la Lugoj
Trei eleve din Lugoj au lucrat trei săptămâni pentru a face, din hârtie, o lebădă uriaşă. Ar fi intrat, probabil, în Cartea Recordurilor, dacă nu ar fi fost întrecute de… 800 de studenţi de la Hiroshima, care au creat un cocor gigantic. Chiar şi aşa, adolescentele deţin, foarte probabil, recordul naţional în materie de origami.
Record delicios in Parcul Rozelor
Un bucătar bănăţean s-a supus, în acest sfârşit de săptămână, unui adevărat tur de forţă. Vrea să prepare, în 24 de ore, 5.000 de găluşte cu prune. Încercarea se petrece în aer liber, în Parcul Rozelor.
Record la contestatiile de la Bac
Ministerul Educaţiei a centralizat situaţia contestaţiilor la bacalaureat, fiind înregistrate 80.160 de solicitări de recorectare a lucrărilor. Cele mai multe, peste 9.000 au fost înregistrate în Bucureşti. Urmează, în acest top, judeţele Suceava şi Prahova.
Tocanita pentru Guinness Book
La Timişoara a început, sâmbătă, prepararea celei mai mari mâncări cu ciolan. În zona stadionului „Dan Păltinişanu”, bucătarii au încins plitele şi muncesc din greu, pentru a reuşi să intre în Cartea Recordurilor.