Administratie articole

Robu nu vrea purtator de cuvant: Cand am ceva de comunicat, comunic

Robu nu vrea purtator de cuvant: Cand am ceva de comunicat, comunic

Primarul Nicolae Robu nici nu se gândește să numească un purtător de cuvânt pentru instituția pe care o conduce. El spune că nu face decât ce-l obligă legea. Culmea e însă că legea chiar îl obligă să aibă un astfel de angajat.

Nevoile Timisoarei, in viziunea lui Robu: cinci miliarde de euro / LISTA PROIECTELOR

Peste cinci miliarde de euro – atât costă, estimativ, cele 36 de proiecte pe care le are în vedere primarul Nicolae Robu până în 2020. Acestea reprezintă nevoile Timișoarei în viziunea actualului edil, care susține că nu s-a gândit neapărat cine le va pune în practică.

580 lei/luna pentru un membru in CA al RATT, Colterm se face ca ploua

Indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație ale societăților și regiilor din subordinea Primăriei Timișoara sunt un secret foarte bine păstrat. După o lună și jumătate de la solicitarea acestor date, am reușit să aflăm că nu se dau bani nici la filarmonică, nici la teatrul german! Nici vorbă însă de indemnizații la Colterm sau SDM.

Este sau nu Nicolae Robu purtatorul de cuvant al primariei?

Iată întrebarea la care caută un răspuns și Asociația Pro Democrația – Club Timișoara, care a depus, luni, la primărie o solicitare legată de această problemă. De când Nicolae Robu s-a instalat în biroul de pe CD Loga 1, Primăria Timișoara nu mai are purtător de cuvânt, pentru că liberalul a considerat că o astfel de funcție nu este necesară.

Ministerul Sanatatii a aflat ca in spitale e mizerie si cere controale

Ministerul Sănătății vrea să verifice, de la 1 martie, curățenia din spitalele din România. Decizia a fost luată după ce medicul legist care s-a ocupat de cazul Ancăi Petrescu, arhitectul Casei Poporului, a declarat că femeia a murit din cauza unei infecții contractate pe perioada spitalizării la Timișoara. Șeful CJ Timiș e puțin uimit de solicitare.

Numaratoarea inversa a inceput: cateva zile pana la prima eutanasie canina

Eutanasierea câinilor fără stăpân poate începe chiar de la mijlocul acestei săptămâni. Primăria Timișoara nu se grăbește însă să dea startul acestei operațiuni care a stârnit deja o mulțime de controverse, dar cabinetul medical al societății de ecarisaj este pregătit. În plus, spre deosebire de alte orașe, medicii veterinari nu se declară vehement împotrivă.

impozite

La Timisoara au disparut cozile de la plata impozitelor

„Recordmenii” care se așezau la coadă la 3 dimineața, să fie primii care plătesc impozitele, sunt o amintire. Timișorenii au înțeles că nu mai este nevoie să stea cu orele, în frig, la Direcția Fiscală, pentru că își pot achita dările în mai multe feluri. Taxele și impozitele locale au aceeași valoare ca și anul trecut, iar bonificația de 10% pentru cei care plătesc pe minimum trei luni se acordă în continuare.

Robu: Timisoara nu este un oras al circarilor si al mafiei tiganesti!

Primarul Nicolae Robu e supărat pe cei care încearcă să creeze o imagine falsă Timișoarei, în special cei care prezintă orașul ca fiind sub teroarea mafiei țigănești. Conform unui sondaj, percepția localnicilor este cu totul alta: Timișoara e, în principal, un oraș universitar și doar 0,5% sesizează mafia și corupția.

Timisoara n-a primit inca niciun ban pentru reabilitarea blocurilor

Acum un an și jumătate, primarul Nicolae Robu anunța că vrea ca, până la finele mandatului, să reabiliteze termic aproape toate blocurile din Timişoara. În 2013, spunea că au fost depuse proiecte în valoare de zece milioane de euro, iar banii sunt ca și primiți. Între timp, n-a venit niciun cent, dar Robu e optimist.

Cojocari a dat de baut in timpul serviciului, Robu si Bojin au stat unul langa altul

Secretarul primăriei, Ioan Cojocari, a dat totuși o masă de ziua lui, deși spunea că acele vremuri au apus demult. Miercuri, la petrecerea de la Lloyd, desfășurată în timpul programului de lucru, au luat parte și primarul Nicolae Robu, și viceprimarul Traian Stoia, și chiar Titu Bojin, dar și alții.

Robu anunta ca in doua saptamani incepe eutanasierea cainilor fara stapan

La Timișoara va începe eutanasierea câinilor fără stăpân, așa cum prevede legea. Primarul Nicolae Robu, opozant cunoscut al acestei măsuri, recunoaște acum că nu există altă soluție pentru reducerea numărului de animale de pe străzi. Primăria va face, în perioada următoare, și un recensământ al câinilor deținuți de timișoreni.

Jean Cojocari nu mai da de baut de ziua lui de cand Robu conduce Timisoara

Vremurile în care secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, îşi sărbătorea onomastica cu mare tam-tam au apus demult. Cu ani în urmă, „nea Jean” dădea pe 7 ianuarie, de Sfântul Ion, petreceri cu sute de invitaţi, la sala Lira sau în alte spaţii generoase. Acum, va sărbători doar cu… șampanie și cârnați! Acasă.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.