În urmă cu aproape o lună, fostul președinte al PSD Timiș, Dan Poenaru, revenea pe cai mari la filială. El a fost desemnat drept șef de campanie electorală a partidului pentru alegerile locale. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Se întoarce „Profesorul”, acum e acum!
Avelo bahtalo, pralo Liviu! Socares?
Cică îngrijorat de soarta bulibașelor discriminate în palatele lor de neam prost, șeful PSD Liviu Dragnea a inițiat din capul lui o așa-zisă lege a defăimării. La care ține foarte mult, ne-a asigurat țărănușul cu mustață din Teleorman.
Tinerilor PSD-isti le-au ajuns Cristestii la os?
Sâmbătă după-amiaza, cu câteva ore înainte de-a deschide discoteca, deja fostul șef al PSD Timișoara, Sebastian Răducanu, și-a făcut o introspecție pe baza ultimelor evenimente din viața sa politică, ajungând la o concluzie.
MP nu vine de la Miscarea Populara, ci de la Marea Pacaleala
Mulți au crezut că neprihănita (într-ale politichiei) Roxana Iliescu a căzut pradă farmecelor de cocalar întârziat ale lui Dorin Cândea, cel care nu iese din casă dacă nu-și toarnă un kil de gel în cap și un litru de parfum pe el. Dar nu este chiar așa.
Nu l-au votat colegii, dar PSD vrea sa-l aleaga timisorenii
Anul electoral 2016 a început cum nu se poate mai prost pentru Marius Craina, până mai ieri singurul candidat al PSD pentru Primăria Timișoara. (Degeaba insistă PSD-iștii că în cursă există doi posibili candidați, fiindcă jocurile erau făcute pentru Craina, dar acum poate s-au schimbat.)
Disperare mare! PSD-istii locali mai spera si acum ca Robu nu va candida
PSD-iștii din Timiș continuă să se îmbete vârtos cu apă rece. Eventual, cu o felie de lămâie lângă pentru a le mai trece greața. Dacă sunt mai mulți la un loc, fac chiar orgii bahice cu apă de la robinet, îmbărbătându-se reciproc.
În lupta cu „grupurile de interese”, primarul Robu ii va avea alaturi pe Radu Toanca si Ionut Nasleu?
În urmă cu câteva zile, primarul Nicolae Robu a răbufnit din nou pe Facebook împotriva „grupurilor de interese”, îngrijorate acum că va rămâne încă patru ani primar. Caz în care „grupurile” nu-și vor mai atinge „interesele”, de unde și frecușurile la care ar fi supus primarul.
Poenaru l-a schimbat pe Sarbu, tucalarii au ramas
În vara anului 2004, după alegerile locale, Ilie Sârbu îl înlocuia pe Dan Poenaru în fruntea PSD Timiș. Venea astfel o perioadă de dezgheț, era parfum de libertate atât pentru PSD-iștii de rând, dar și pentru timișeni, în special antreprenori.
Ce naste din pisica tot soareci mananca sau reality show-ul din PSD Timisoara
Că-ți place sau nu, PSD este un partid mare, serios. De fapt, e cel mai mare din țară ca organizare și număr de membri. Că nu-i foarte iubit e una, dar e clar că respectat și luat în serios. La Timișoara însă, mai ales în organizația municipală, e cu totul altfel.
Hai sa declaram razboi Norvegiei!
Norvegienii sunt un popor de primitivi și stupizi. E clar acest lucru, atâta timp cât ei nu folosesc smardoiala în educația copiilor. Mai mult, în ignoranța lor, copiii altoiți de părinți pot fi luați din familie și duși în centre de plasament. C-așa-i legea la ei!
Busoi pune de-un complot antiRobu pentru a-l face pe Ciprian Bogdan sef la CJT
Liberalii îi iau peste picior pe PSD-iști că n-au încă un candidat la Primaria Timișoara, dar nici ei nu par să stea mai bine la capitolul CJ Timiș. Respectiv, încă nu și-au găsit un candidat pentru șefia instituției păstorită încă de Titu Bojin.
De Craciun ne-am luat ratia de panglici
În mod cert, cel mai fericit politician din Timiș în aceste zile ar trebui să fie europarlamentarul Maria Grapini, a cărei fabrici de panglici și bretele a dat lovitura. Culmea, cele mai grase comenzi au fost făcute de adversarii ei politici, șeful CJ Timiș, Titu Bojin, și primarul Nicolae Robu.
Carmen Obarsanu, candidatul PSD la Primaria Timisoara!
Nu, enunțul din titlu nu e o știre „pe bune”, e doar o soluție, un pont pentru depășirea crizei profunde prin care trece PSD Timiș. Iar într-un final s-ar putea transforma și într-o știre reală. Nu e un secret, PSD Timiș suferă mult de tot în căutarea unui candidat pentru Primăria Timișoara.
Dar cu Alina si Violeta ce-au avut?
Nu am făcut până acum un secret din faptul că sunt fan DNA, instituție care a fost lăudată de multe ori pe acest site. Am spus-o, DNA a fost în ultimii ani cea mai performantă instituție din România, aducându-și un aport esențial chiar și în primenirea clasei politice.
PSD-istii n-au candidat la Primaria Timisoara, dar au mult umor
Greu la deal cu boii mici! Cam acest lucru se poate spune despre PSD Timiș, filială care nu e în stare, cu o jumătate de an înaintea alegerilor locale, să prezinte un candidat pentru Primăria Timișoara. Toate termenele privind nominalizarea unui candidat au fost rând pe rând depășite.
Romania, tara in care nebunii nu doar ca umbla liberi, dar mai fac si legi si sunt doctori SRI
Știam cu toții că Parlamentul Român e plin de hoți, derbedei, tâlhari, interlopi și tot felul de dihănii. Dar nu credeam că în această cloacă și-au găsit loc și indivizi al căror loc este într-un ospiciu, poate chiar băgați în cămăși de forță.
Curat ghinion: seful „meritocratilor” lui Robu, dosar penal
Săptămâna trecută, procurorii timișoreni au deschis un dosar penal pe numele fostului primar Gheorghe Ciuhandu, al fostului și actualului șef al Direcției Tehnice, Culiță Chiș, și al șefei Direcției Economice, Smaranda Haracicu. Dosarul are legătură cu firma de semnalizări rutiere Rosign, prejudiciul calculat fiind de trei milioane de lei.
Prin Radu Toanca revin si fratii Cristescu la butoanele primariei?
Fostul consilier local PSD Radu Țoancă a fost instalat aproape oficial șef al noului Club Sportiv Municipal. Și asta după ce s-a găsit o „găselniță” (vorba lui Țoancă), pentru driblarea legii.
Fratii Cristescu, finantatorii noului partid al lui Victor Ponta?
Nu e un secret, la numai două zile de la demisia/demiterea din fruntea guvernului, Victor Ponta a luat avionul spre Timișoara. Se întâmpla vineri, 6 noiembrie, zi în care fostul premier a avut și o înfățișare la ÎCCJ, în procesul în care este acuzat de de mai multe fapte de corupție la Complexul Energetic Oltenia.
Primarul Robu n-a inteles nimic din ce se intampla acum in Romania. Studiu de caz: „meritocratul” Radu Toanca
Guvernul Penalului a plecat săptămâna trecută! Iohannis l-a însărcinat marți pe Dacian Cioloș să-și facă un guvern cu care să apară în fața Parlamentului în zece zile. Aceste evenimente s-au întâmplat după ce lumea a ieșit în stradă în urma tragediei din Clubul Colectiv. Scriu despre aceste „noutăți” fiindcă unii poate n-au reușit să se pună la punct cu ultimele evenimente.