Dar cu Alina si Violeta ce-au avut?

Nu am făcut până acum un secret din faptul că sunt fan DNA, instituție care a fost lăudată de multe ori pe acest site. Am spus-o, DNA a fost în ultimii ani cea mai performantă instituție din România, aducându-și un aport esențial chiar și în primenirea clasei politice. Dar până și DNA este formată din oameni, iar oamenii nu sunt cu toții la fel. Mai sunt demoni și printre îngeri! Și ca să mă refer direct la DNA Timișoara, chiar șefa Codruța Kovesi a calificat-o drept una dintre cele mai slabe direcții din țară, cu excepția ultimului bilanț. Într-un oraș cucerit de clanurile țigănești, unde rechinii imobiliari au luat toate fabricile pe moca și le-au transformat în tunuri imobiliare, „marile dosare” ale DNA se referă la un butic din aeroport, niște șuruburi vândute cu binecuvântarea lui Titu Bojin sau câțiva dascăli șpăgari. E drept, de ultimă oră a mai fost prins primarul Reșiței cu mita în gură, dar, vorba românului, că cam atât a făcut DNA Timișoara.

alina pi

Și ajung acum și la cel mai mediatizat dosar al DNA Timișoara, cel al finanțării clubului Poli. Am înțeles din start că procurorului de caz Ciprian Dorobanțu nu-i place fotbalul. Nimeni nu-i perfect. Am citit în presă și că este un „corect politic”, respingând mai multe plângeri penale împotriva unor lideri ai clanurilor țigănești care fac legea în oraș. E dreptul lui! Revenind însă la Dosarul Poli, nu o să mă refer la „vedetele” acestuia, respectiv fostul primar Gheorghe Ciuhandu și secretarul Ioan Cojocari. Dacă instanțele vor decide că sunt vinovați, să plătească, asta e. Dacă însă e să fac un pronostic, mizez pe achitare.

În schimb pot să bag mâna în foc pentru achitarea a cel puțin două persoane din dosar. Dacă nu va fi un „proces” desprins din Kafka, cele două n-au cum să nu câștige. Și mă refer la fostele angajate de la Direcția Comunicare Violeta Mihalache și Alina Pintilie. Prima a plecat din primărie, a doua conduce acum direcția cu pricina. Ele fac parte din lotul celor nouă acuzați, fiindcă, la un moment dat, au semnat se pare acte referitoare la punerea în aplicare a hotărârii CLT privind finanțarea lui Poli. O HCL veche de opt ani! La fel cum a semnat de altfel și liderul PSD Timiș, Sorin Grindeanu, pe atunci viceprimar. Care a fost și membru al Consiliul Director al lui Poli din partea primăriei. Cu toate acestea, el n-a fost luat la întrebări de procurorul Dorobanțu. Nu spun că ar trebui luat, dar dacă le iei pe Pintilie și Mihalache, total paralele cu acest caz, dar îl „uiți” pe cel direct implicat, parcă nu mai avem parte de justiție, ci de o… țurcă. Că tot nu ne place fotbalul

Revin la cele două funcționare. Acum, toate reflectoarele sunt puse pe Ciuhandu , Cojocari, eventual Adrian Orza, cei „mici” sunt ignorați. Deși acolo sunt adevăratele drame și – îndrăznesc să spun – abuzuri ale procurorului de caz. Ce avem în acest dosar? Avem o hotărâre de consiliu local luată cu două treimi din voturi privind asocierea CLT cu clubul lui Iancu. Nu avem un atac în contencios din partea a doi prefecți. Avem tot felul de avize de legalitate. Avem două descărcări ale Camerei de Conturi Timiș, care nu văd nicio ilegalitate în HCL-ul din anul 2008. Avem o adresă a șefului Juridicului din Curtea de Conturi București care spune că finanțarea este legală. Avem două expertize independente care confirmă acest lucru.

Având toate acestea, ce dorea procurorul Dorobanțu din partea celor doua funcționare, care nici măcar n-au studii juridice? Să spună: „Noi nu semnăm nimic, că nu ne place fotbalul!”? Să refuzi să pui în practică o HCL chiar este un abuz în serviciu. Vreau să văd o instituție unde un funcționar simplu spune că refuză să dea curs unei decizii luate în Consiliul Director sau ce formă de conducer ar fi. Păi zbori afară cu astfel de ifose! Și pe bună dreptate! Or, Mihalache și Pintilie nu aveau cum să nu semneze acte care derivă dintr-o HCL beton, după cum am arătat. N-aveau nici motiv și nici drept legal. Mai trebuie spus că, odată cu începerea urmăririi penale, un funcționar public este suspendat din funcție. Va câștiga procesul, dar când? Până atunci din ce trăiește, mai ales dacă ai și copii? Nu-mi fac griji, din punctul ăsta de vedrere, pentru Ciuhandu și Cojocari. Dar unii chiar ajung la sapă de lemn, și nu din vina lor. Dar, ca să fie show, procurorul a luat cât mai mulți în acest dosar. Și dacă vrea să fie și mai mulți, aș face câteva propuneri: femeile de servciu care ar fi trebuit să facă grevă în momentul în care au auzit că se dau bani la fotbal; portarii din primărie pe exact același motiv. Nu în ultimul rând, toți procurorii și judecătorii care au fost pe stadion la meciurile cu Manchester City, Șahtior Donețk, Ajax sau Anderlecht. Știu, Dorobanțu n-a fost, că nu-i place fotbalul…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

KOKS a spus: (decembrie 15th, 2015 at 15:05 )

M-ai du-te in plm cu editorialele tale profinantare etc. da ma ziarist de duzina, functionarul public ARE DREPTU SA REFUZE EXEUTAREA UNEI DISPIOZITII ATUNCIU CAND ACEASTA ESTE NELEGALA. Asa ca las-o cu abuzul si prostiile tale, ca doamnele pe cale mentionezi in articolul tau AU SEMNAT fara sa -si cunoasca atributiile si preogativele, fara sa aibe vreo constiinta profesionala si evident ca efect al unei crase incompetente.
Iar despre HCL-ul invocat, te anunt ziarist de tresa ca aceasta hotarare a fost verificata de legalitate de catre autoritatea judecatoreasca care a hotarat ca este nelegala finantarea deci si hcl-ul tau.
m-am saturat ca pe banii mei din taxe si impozite sa decida un grup de incompetenti a fi cheltuiti in cu totul alte scopuri decat cele de interes si utilitate publica iar dupa aia sa mi se invoce hotarari, dispozitii emise tot de ei pentru a evita raspunderea.
sa raspunda toti. Responsabilitate reprezinta un principiu al exercitarii functiei publice alturi de legalitate si altele. Asa ca da tu bani la poli la ruby sau la ce sport vrei ca eu imi doresc un oras curat, cu drumuri si sosele acceptabile, un sistem administrativ competent si respectuos sau siguranta asigurarii utilitatilor publice(apa calda, caldura etc.) Pentru asta vreau sa se cheltuie banii publici colectati si din taxele si impozitele mele.
Vreti fotbal, handbal, sah, table sau eu mai tiu ce sport, organizat profesionist, pentru a va bucura de asemenea spectacole, n-aveti decat sa faceti eforturi personale, private pentru acest lucru.

Asa ca, hai sictir cu textele tale. urlati pentru respectarea legii, insa cand legea afecteaza interese voastre dintr-o data devine neclara, proasta etc.

KOKS a spus: (decembrie 15th, 2015 at 15:10 )

Si ina o chestie, dar Violeta si Alina ce au avut cu acest contract de au trebuit sa-si puna semnaturile?
De cand pana cand functionari din cadrul Directiei Comunicare??? au competenta de a semna CONTRACTE DE ASOCIERE SI/SAU FINANTARE. AI SEMNAT, ATUNCI ASUMA-TI RASPUNDEREA FRATE. ESTI PROST, GHINION, RASPUNZI.
SI NU VENITI CU TEXTE DE GENUL CA AU FOST FORATATE SAU EU MAI STIU CE, CA NU TINE DACA ESTI CU TOATE MINTIILE LA CAP.
PAI DACA ESTI UN FUNCTIONAR SUPER COMPETENBT SI PROFESIONIST PĂOATE SA FI VENIT SI BASESCU SA-TI SPUNA SA SEMNEZI IAR TU FUNCTIONARULE DACA STII CA CEEA CE TI SE SPUNE SA FACI ESTE CONTRAR LEGII POTI SEA TE PISI PE EL.
DAR TREBUIE SA STI, SA CUNOSTI LEGEA!! CEEA CE NU ESTE CAZUL IN PMT.

poli a spus: (decembrie 15th, 2015 at 15:10 )

Ati vazut raspunsurile la intrebarile pe care le-au dat unii ce vor sa intre acuma in magistratura.Fiti siguri ca multi care sunt acuma in sistem tot asa ar raspunde.

@KOKS a spus: (decembrie 15th, 2015 at 15:32 )

Doamna avocat, de unde atata patos? Si daca e patos, de ce nu e pana la capat si in privinta tuturor celor responsabili? De Grindeanu nu ne spuneti nimic. Daca nu stiati, si domnul parlamentar a semnat la fel ca si Alina si Violeta. Sau asta nu se pune? Daca dumneavoastra nu doriti ca sportul sa fie finantat din banii orasului asta nu inseamna ca aveti si dreptate. Veti decide unde si cum merg banii doar cand va vor alege timisorenii. Pana atunci, mai usor cu gargara. Ca asta faceti, gargara.

Cora a spus: (decembrie 15th, 2015 at 16:22 )

Total de acord cu articolul! Pe langa faptul ca Violeta si Alina nu sunt absolut deloc vinovate si, ca functionar al PMT, nu poti sa te pui contra unei hotarari a CL (trecuta prin vreo 7 comisii de specialitate), cred ca nici primarul Ghe. Ciuhandu nu a facut nimic ilegal in a semna acest acord. Se pare ca li s-a pus pata unora de la DNA pe anumite persoane sau fac exces de zel!…Daca nu e Kafka, cum zice articolul, dreptatea va iesi la suprafata!

Ilie a spus: (decembrie 15th, 2015 at 19:28 )

GRINDEANU, AUZI CUM ZDRANGANE CATUSELE????
TI LE-A PUS STOIA LA URECHE SA LE AUZI?

SORINELE, ITI ADUCI AMINTE DE ZIUA CAND AI SEMNAT SI TU?
GRINDENE, PREGATESTE-TE SA ITI PIERZI IMUNITATEA!
PSD TIMIS, CAUTA-TI UN ALT PRESEDINTE!

avocat a spus: (decembrie 15th, 2015 at 20:30 )

in afara de cei care au semnat contractul, adica primarul si secretarul, restul au pus in aplicare hotararea de consiliu. Nu doar cele 2 doamne, ci toti ceilalti functionari!

birlic a spus: (decembrie 17th, 2015 at 10:53 )

Si totusi ,de ce Curtea de Conturi ,in frunte cu bravul fost prim Ministru ,care de atatia ani si atatea descarcari de gestiuni abia acum a vazut ca se duc pe apa sambetei multi bani publici din primarii pe Studii de fezabilitate .TACE !!in speta Poli ? Sa cred ca e din cauza cetii politice? Asteptam un raspuns pe masura Institutiei de mega control al Parlamentului Romaniei .

@birlic a spus: (decembrie 17th, 2015 at 18:11 )

Curtea de Conturi ar trebui anchetata pentru complicitate! Ei sunt vinovatii! Au descarcat de gestiune problema fotbalului 4 ani la rand si apoi au spus ca e ilegal. Ce trebuia sa faca oamenii aia, dupa primul an, daca li s-a spus ca e legal???

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag, tot mai sus în C7

Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.