Cerere record, creștere rapidă și lecții învățate Wolt România continuă să se dezvolte într-un ritm accelerat după lansarea aplicației la nivel local. În mai puțin de două luni, numărul comenzilor a depășit cu mult așteptările inițiale, fiind peste volumul total procesat de Tazz în aceeași perioadă a anului trecut. Cu o extindere treptată la nivel…
Sfântul Ilie Tesviteanul, făcătorul de minuni şi stăpânul ploilor
Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, a cărui ridicare la cer este sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 20 iulie, este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi. Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de…
Garda de Mediu Timiș a amendat o firmă situată în Calea Lipovei din Timișoara cu suma de 175.000 de lei
O societate din Calea Lipovei din Timișoara a încasat o amendă în valoare 175.000 de lei în urma unui control al Gărzii de Mediu Timiș. Oamenii care locuiesc în zona respectivă s-au plâns din cauza mirosului produs de societatea respectivă, cunoscută pentru producția de bețișoare pentru înghețată. Se pare că problemele sunt datorate mirosului neplăcut…
85% dintre români afirmă că sunt credincioşi. Sondaj INSCOP
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 20-26 iunie 2025, 85% dintre români se consideră persoane religioase, însă doar 33% dintre ei merg cel puţin o dată pe săptămână la biserică. Se consideră persoane religioase în special: votanții AUR, persoanele cu studii primare și locuitorii din mediul rural. Persoanele cu studii superioare, votanții…
Amenzi de 1,5 milioane de lei date de poliţiştii locali pentru abandonul de deşeuri. Un timişorean a fost amendat cu 55.000 de lei
Din luna martie până în prezent, polițiștii locali au aplicat sancțiuni de 1.489.500 lei pentru abandonul de deșeuri, predarea acestora unor operatori neautorizați și pentru colectarea de deșeuri fără autorizație de mediu. În total, în această perioadă, au fost aplicate 441 sancțiuni contravenționale. Recordul a fost întrergistat de un timişorean care a fost sancţionat cu…
Șoferii sunt total nemulțumiți de soluția adoptată de DRDP Timișoara pentru reparațiile pe A1 din zona Lugoj
Decizia de a închide complet circulația pe un sens al autostrăzii A1, în zona Lugoj, și devierea circulației pe tot felul de drumuri naționale și chiar județene aduce nemulțumiri tot mai mari din partea șoferilor. Aceștia spun că trebuie să stea în trafic și câte o oră pentru a trece de ”dop”, în timp ce…
Poliţiştii locali au dat iama în piețele agro-alimentare din Timişoara. S-a lăsat cu amenzi totalizând peste 10 mii de lei
În ultimele zile, polițiștii locali au demarat mai multe acţiuni de control în piețele agro-alimentare din Timișoara. Au fost verificaţi 118 comercianți, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.105 de lei, pentru nerespectarea regulilor de comerț. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au efectuat, în ultimele zile, pe lângă verificările zilnice,…
„Supereroii Emoției”, susținuți de Simona Amânar-Tabără și Ana-Maria Brânză
„Supereroii emoției” este acțiunea care a atras sâmbătă atenția printr-un atelier de debut organizat de asociația ”Ora lui Robert” cu susținerea Consiliului Județean Timiș în sala multifuncțională a administrației județene. Evenimentul și-a propus, prin cinci misiuni speciale, să le ofere copiilor din mai multe centre de plasament și medii vulnerabile experiențe educaționale cu adevărat memorabile,…
Ofertă bogată de plante la ghiveci în florăriile Horticultura. Ce beneficii au aceste plante/Foto
Reprezentanţii Horticultura au pregătit o nouă şi largă selecție de plante la ghiveci, care poate fi descoperită în florăriile societăţii, dar şi la Serele Horticultura. Știați că plantele la ghiveci au mai multe beneficii asupra organismului uman? Printre acestea se numără: reducerea nivelului de stress îmbunătățirea calității aerului creșterea productivității îmbunătățirea calității somnului. Dacă și…
Timișoara a fost aleasă cea mai bună destinație europeană pentru vacanțe de vară în familie
Un important portal destinat închirierii de autovehicule, Discovercars.com, a desenat Timișoara ca fiind desemnată destinația ideală pentru o vacanță de vară în familie. Selecția a fost realizată pe baza unui punctaj. Acesta este format din costul unei nopți de cazare în hotel folosind date de pe un site popular de rezervări, costul închirierii unei mașini…
O parcare de pe un drum județean, ”izolată” la maxim cu polistiren
Lucrătorii care se ocupă de întreținerea curentă a parcărilor din Timiș administrate de Consiliul Județean, au avut surpriza să găsească în una din parcările de pe șoseaua dintre Lugoj și Buziaș zeci de saci de gunoaie aruncate. Domina polistirenul, parcarea era efectiv ”împachetată” de materialul izolator. Angajații de la Service Cons Prest, societate aparținând CJ…
Un timișorean are nevoie de un salariu de 5.900 de lei în vederea accesării unui credit pentru o locuință de 42 de metri pătrați
Prețurile apartamentelor vândute în România par să depășească tot mai mult cota la care un cetățean poate accesa o finanțare pentru o astfel de achiziție. Dacă la Timișoara un doritor de credit trebuie să aibă un salariu de 5.900 de lei lunar, la Cluj acest indicator devine deja ridicol: 8500 de lei. Iar aici vorbim…
Jebelul, greu încercat din nou. A ars din temelii fabrica de reciclare a maselor plastice
După incendiul de vegetație şi vijelia care a distrus peste 350 de gospodării și a pus comuna în genunchi, joi s-a propdus o altă tragedie la Jebel. Fabrica de reciclare a maselor plastic, Alfa Plast, a ars din temelii, chiar înainte să apuce să își înceapă activitatea. În doar câteva ore, totul s-a făcut scrum,…
Control de urgență Apele Române – Garda de Mediu la Aquatim: Mortalitate piscicolă sporită, pe Bega, în aval de stația de epurare/FOTO
Administrația Bazinală de Apă Banat și Garda de Mediu efectuează la această oră un control la societatea Aquatim, după ce în mediul public au apărut mai multe imagini cu pești plutind pe Bega. Conform celor de la Ape ”s-a reușit evitarea unei situații mult mai grave decât cea vizibilă în imaginile care circulă în mediul…
Cuţitarul beat din Complexul Studențesc, săltat de poliţiştii locali
Un bărbat a fost depistat de polițiștii locali după ce a amenințat cu un cuțit, în Complexul Studențesc, trei tineri din Tunisia și Maroc. Acesta se afla în stare de ebrietate, iar acum e cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, aflați în patrulare azi-noapte, în jurul…
Pe străzile Timișoarei au reapărut tinerele din Ialomița care solicită bani în numele unei asociații
În luna iunie, poliţiştii locali au depistat 105 persoane care cerșeau pe străzile Timișoarei. Printre acestea au reapărut tinerele din Ialomița care solicită bani fără drept în numele unei asociații. Perioada de vară continuă să fie un bun prilej pentru cei care s-au obișnuit să vină în Timișoara la cerșit. Printre cei depistaţi s-au numărat…
S-a semnat contractul de finanțare pentru rețeaua de gaz din localitatea Rudicica, comuna Moşniţa Nouă
Primarul Comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, a semnat marţi, 8 iulie, contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anglel Saligny” având ca obiectiv înființarea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în localitatea Rudicica, parte a comunei Moșnița Nouă, județul Timiș. Valoarea totală a contractului este de 𝟏.𝟎𝟕𝟗.𝟗𝟕𝟕,𝟔𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanțarea fiinmd asigurată de…
De ce s-au produs întârzieri la lucrările de apă şi canal în zona Mănăstire din Şag. Primarul Flavius Roşu vine cu explicaţii
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, le-a explicat locuitorilor comunei motivele care au dus la întârzieri a lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare menajeră în zona Mănăstire. Roşu estimează că la începuitul anului viitor se va face recepția lucrărilor și punerea în funcțiune a rețelelor. Flavius Roşu a transmis o “informare” locuitorilor comunei,…
Ce mai cresc timişorenii: oi, porci și cai. Sancţiuni date de Poliţia Locală
Reprezentanţii Poliţiei Locale afirmă că numărul de sesizări privind deținerea de păsări și animale de fermă în Timișoara a crescut în ultima perioadă. Astfel, în ultimele zile, poliţiştii locali au aplicat sancțiuni unor timişoreni pentru creșterea de găini şi rațe, dar şi oi, porci și cai. Încălzirea vremii atrage după sine, pe lângă creșterea numărului…
Mai puține apeluri telefonice înșelătoare, din străinătate. ANCOM a luat o serie de măsuri
Autoritatea din domeniul telecomunicațiilor anunță că începând de luni, 7 iulie, utilizatorii ar trebui să fie mai protejați în fața apelurilor înșelătoare care folosesc date de identificare false, efectuate în numele unor instituții publice, bănci sau companii. Astfel, operatorii ar urma să blocheze apelurile inițiate din afara teritoriului României, care afișează în mod fals anumite…