Arhiva pentru eticheta: viorel sasca

Ziua Z pentru Poli Timisoara

Marian Iancu speră ca, joi, proiectul său de promisiune de cumpărare a clubului Poli, adresat CJ și Universității Politehnice, să fie semnat. Lucrurile nu sunt însă deloc clare, atâta vreme cât Nicolae Robu spune că acest act este doar o bază de negociere, iar Viorel Sasca, de la CJ Timiș, afimă că în plenul de joi nu se va discuta despre Poli.

Fostii taranisti din Timis si-au mancat omenia cu PNL

Gheorghe Ciuhandu nu a negat că a negociat, luni, la Bucureşti, direct cu liderii USL o posibilă susţinere la Primăria Timişoara, pentru al cincilea mandat. A întors-o însă ca la Ploieşti, aşa cum îi place lui cel mai mult să facă. Ţărănistul susţine că nu el ar fi inițiat aceste negocieri, ci a fost exact invers.

Politicienii se feresc sa dea verdictul in cazul Poli

După şedinţa comună de miercuri a aleşilor locali şi judeţeni în care compania KPMG a prezentat auditul de la Poli, situaţia preluării clubului va fi discutată separat pe grupuri politice. Liderii partidelor se feresc să vorbească de o decizie clară și susțin, în continuare, că situația este complicată.

Sasca in lupta cu politia: galben sau rosu?

Şeful comisiei economice din Consiliul Judeţean Timiş, ţărănistul Viorel Sasca, a fost amendat de Poliţie pentru că a trecut pe roşu. Oamenii legii i-au ridicat şi permisul de conducere. Sasca se jură însă că a trecut pe galben şi că se va judeca cu poliţia până în pânzele albe.

Romania ipohondra

Ca-n orice loc de muncă, şi cei aleşi în parlament, în consiliile locale sau judeţene, politicienii într-un cuvânt, ar trebui supuşi unui test psihologic. Chiar zilele trecute, Senatul a aprobat tacit un astfel de proiect de lege şi în afară de câteva exemplare binecunoscute în politica românească, care ar trebui să se sperie de un astfel de control, nu cred că o astfel de măsură poate fi considerată ca jignitoare.

Raportul CJ Timis: curat cultura la Zambara!

Stupoare la Consiliul Judeţean Timiş, după ce conducerea instituţiei a prezentat un raport despre activitatea desfăşurată în clubul Zambara. Conform acestuia, aici are loc o intensă activitate culturală: seminarii, conferinţe, dezbateri şi lansări de carte! Niciun cuvânt însă despre discotecă, deoarece se desfăşoară la… ore prea înaintate!

Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com