Avem deponeu, dar nimeni nu se înghesuie să-l administreze. Până acum nu s-a găsit un operator pentru deponeul de la Ghizela, astfel că acesta va intra obligatoriu în conservare.
Deponeul ecologic de la Ghizela a fost finalizat în vară. Între timp, a ajuns şi prima tranşă de bani de la Uniunea Europeană, dar operatorul nu a fost ales nici până acum. Trei societăţi comerciale s-au înscris la licitaţia pentru deponeu, dar licitaţia nu s-a mai ţinut. „Au fost doar trei firme la licitaţie. Din păcate, asta este situaţia. Am ajuns din iunie până acum fără să reuşim să stabilim operatorul. Avem o problemă cu deponeul de la Ghizela, este clar”, spune Viorel Sasca, preşedintele Comisiei Economice a CJ Timiş. Consilierul ţărănist a găsit şi o explicaţie a faptului că numai trei firme s-au arătat interesate de investiţia CJ de la Ghizela. „Nu s-a stabilit încă operatorul pentru deponeu, ceea ce înseamnă că, de fapt, acesta este în conservare şi trebuie să-l păzim. Cred că se datorează atractivităţii reduse a deponeului – transportul costă foarte mult, câştigurile vor fi mici”, a afirmat Sasca.
Comentarii prin facebook