Zece au trecut de proba dosarelor! Este vorba despre medicii care şi-au depus dosarele pentru şefia celor patru spitale aflate în administrarea Primăriei Timişoara.
Municipalitatea a făcut publice inclusiv numele candidaţilor care nu au trecut pe prima fază de selecţie. Pentru Spitalul Municipal au rămas în cursă ambii candidaţi înscrişi iniţial, adică Octavian Mazilu şi Daniel Maliţa. La Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” au fost trei pretendenţi, dar au rămas numai doi: Mihai Gafencu şi Ovidiu Adam. Cel de-al treilea, Andrei Marin, a fost respins, deoarece nu îndeplinea condiţia referitoare la studii. La Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” au trecut de selecţie toţi cei patru candidaţi: Cosmin Ioan Câtu, Dan Păscuţ, Mihai Băcilă şi Marian Oprea. La Spitalul „Victor Babeş” mai sunt doi competori, Maria Cerbu şi Dorin Vancea, cel de-al treilea, Lucia Zirbă, fiind respins pentru că nu depusese la dosar proiectul de management. La etapa următoare a concursului, adică proba scrisă din 25 noiembrie, vor ajunge numai acei candidaţi care iau cel puţin nota 7 la susţinerea proiectului de management.
Comentarii prin facebook