Protest PSD, in fata sediului PDL

„Jos Băsescu!”, „Criminalii!” şi „Demisia” au fost principalele lozinci scandate, luni, de sute de social-democraţi, în faţa sediului PDL Timiş. Lideri, membri, dar şi simpatizanţi ai PSD Timiş au protestat împotriva abuzurilor  din justiţie.

Peste 300 de membri şi simpatizanţi ai PSD au pichetat, luni, sediul PDL Timiş, pentru a protesta împotriva amestecului politic în actul de justiţie. Proteste de acest gen au avut loc în mai multe localităţi din ţară, în urma războiului declanşat între PSD şi PDL, după arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. Social-democraţii au venit înarmaţi cu pancarte inscripţionate cu lozinci de genul „Stop abuzurilor portocalii”, „Justiţie corectă!” şi „Apărăm statul de drept”. Printre protestatari a apărut şi o poză a lui Nicolae Ceauşescu, alăturată, simbolic, de figura actualului preşedinte Traian Băsescu. „Aşa cum se întâmplă în toată ţara, rugămintea oamenilor este legată de statul de drept, de modul în care se iau deciziile în instanţele judecătoreşti şi de imixtiunea politicului în justiţie. Nu avem nimic cu magistraţii, cu actul de justiţie, suntem alături de tot ce se întâmplă în acest sens, şi de judecători, şi de procurori, dar cred că este cazul ca politicul să rămână în sfera politicului, nu în sfera deciziilor din punct de vedere al activităţii în justiţie. Ceea ce oamenii noştri au pus pe aceste pancarte este dreptul la o judecată dreaptă şi la modul în care se raportează, de fiecare dată, actul de justiţie pentru toţi şi nu în mod diferenţiat”, a declarat preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin. Constantin Nicolescu a fost acuzat de procurorii DNA Piteşti de luare de mită şi trafic de influenţă şi arestat preventiv pentru 29 de zile. În momentul aflării deciziei instanţei, Nicolescu a suferit un atac cerebral şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

[nggallery id=171]

Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

PiANIA a spus: (ianuarie 31st, 2011 at 16:35 )

Miercuri 2 februarie se picheteaza sediile Orange si Maghiare .

bubu a spus: (ianuarie 31st, 2011 at 17:48 )

Asta cu „Apărăm statul de drept” e tare! Sau si gasit PeSeDeii sa strige asa ceva … :))

bebe trubadurul a spus: (ianuarie 31st, 2011 at 18:09 )

Adica statul de drepti in fata lui Nastase si a Mafiei sale.

liberalul a spus: (ianuarie 31st, 2011 at 19:17 )

Haiosi, pesedeii astia. Din pacate trebuie sa facem alianta cu toti infractorii astia.

dorian a spus: (ianuarie 31st, 2011 at 19:38 )

asta e ironia sortii… sa-i vezi pe pesedisti in strada scandand impotriva puterii. fondatorul partidului lor, ion iliescu, ne-a tras cu 20 de ani in urma. o fi un mic tiran si basescu, dar trebuie sa se mai nasca de multe ori sa faca raul facut de iliescu, mentorul acestor indivizi. si tot ca o ironie a sortii… au alatura fotografia lui ceausescu la cea a lui basescu. cel putin hazlie initiativa asta, cand stim cu totii ca iliescu are poze in original cu ceausescu. incredibil! ma bucur ca nu a fost picior de liberal pe acolo

Mihai a spus: (februarie 1st, 2011 at 08:22 )

S-au pus pe treaba postacii portocalii adica tinerei platiti cu ora sa injure pe toate forumurile. Copilasi mergeti acasa luati papica si lapticul pentru ca nu mai tine. La cat rau a facut partidul vostru nu va mai crede nimeni. Poantele cu Iliescu si Bunicuta sunt expirate. E pacat de voi pentru ca Marinarul asta si gasca lui de hoti va distrug voua viitorul. Nu mai insistati. Luati-va banii de la sediul PDL si opriti-va! Aveti si voi bunici care o duc rau si nu credem ca ii ajutati din solda oferita de PDL Timis la plata cu ora

bubu a spus: (februarie 1st, 2011 at 09:00 )

Mihai, probleme?

coco a spus: (februarie 1st, 2011 at 09:20 )

mihai, nu trebuie sa ataci oameni despre care habar nu ai. eu nu sunt membru pdl pd-l sau cum s-o mai scrie, dar iti marturisesc ca sunt convins ca iliescu mi-a belit viitorul, mie si unei generatii intregi. daca pentru tine sunt poante mortii dupa 22 decembrie si mineriadele inseamna ca ai o problema. sau poate ca parintii si bunicii tai faceau parte din sistem. in cazul asta ar trebui sa te abti si bagi capul in nisip. nu iti mai spun ca ce pasaroaie pentru ca iti jignesc inteligenta. sunt sigur ca ai inteles si restul mesajului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.