Radio Taxi a denuntat cartelul si a scapat de amenda

Premieră în domeniul practicilor anticoncurenţiale. O companie locală de taximetrie a primit imunitate de la Consiliul Concurenţei, după ce a denunţat cartelul format în Timişoara. Este primul caz în care o firmă este scutită de amendă, prin programul de clemenţă.

În urma investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat că 11 companii cu activitate de dispecerat şi operatori exclusivi de taximetrie din Timişoara au participat la o înţelegere privind majorarea tarifelor pentru serviciile de transport persoane în regim de taxi, începând cu luna decembrie 2007. Amenda totală aplicată de Consiliul Concurenţei, în acest caz, depăşeşte 348.000 de lei lei. O singură companie din oraş a reuşit să scape. Radio Taxi, care are atât activitate de dispecerat, cât şi de taximetrie (Total Radio Taxi şi respectiv Extra Radio Taxi), a fost prima companie care a aplicat la politica de clemenţă şi denunţat Consiliului Concurenţei practicile anticoncurenţiale. Ca urmare, compania a beneficiat de imunitate totală la amendă. „Participanţii la un cartel de fixare a preţurilor trebuie să înţeleagă faptul că, mai devreme sau mai târziu, sunt depistaţi. Indiferent că înţelegerea se referă la o piaţă locală sau naţională, cartelurile reprezintă cele mai grave încălcări ale concurenţei, consumatorii fiind prejudiciaţi prin plata unor preţuri/tarife mai mari pentru bunurile/serviciile achiziţionate. Sperăm ca acest prim caz să dea curaj şi altor companii să apeleze la politica de clemenţă şi să denunţe existenţa cartelurilor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

S-au împărţit ministerele pe partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi

În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR – două. PNL nu va avea însă niciunul din portofoliile cu bani, Transporturile şi Dezvoltării, dar nici ministerele avizatoare: Justiţie şi Finanţe. Deputatul PSD de Timiş Sorin Grindeanu va continua ca ministru al Transporturilor, în timp Marilen Pirtea preşedinte al PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au împărţit ministerele pe partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off

Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș. Handbaliștii antrenați de Alexandru Nae au câștigat două meciuri și au cedat unul. În prima zi, alb-violeții au învins CSM Bacău, cu 40-37, iar în cea de-a doua au trecut de HC Dinamyc Zalău, cu 32-25. În ultima zi, ei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Lovrin. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, iar la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a fost solicitat SVSU Lovrin. La sosirea la locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR – două. PNL nu va avea însă niciunul din portofoliile cu bani, Transporturile şi Dezvoltării, dar nici ministerele avizatoare: Justiţie şi Finanţe. Deputatul PSD de Timiş Sorin Grindeanu va continua ca ministru al Transporturilor, în timp Marilen Pirtea preşedinte al PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au împărţit ministerele pe partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Lovrin. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, iar la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a fost solicitat SVSU Lovrin. La sosirea la locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut un bărbat în vărstă de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. În fapt, la data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au oprit pentru control pe raza localității,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta lui se gândesc la cadouri, eroul negativ al acestei poveşti şi-a făcut singur un „cadou”, care poate să-l ducă în închisoare! Acolo e posibil să se şi trezească la realitate! La data de 21 decembrie, în jurul orei 06:50, polițiștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și patrulat cu 90 de utilaje și s-au răspândit peste 400 de tone de material antiderapant. Cele mai multe utilaje, 32, au fost pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin (video), unde au fost utilizate circa 127 de tone de antiderapant. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO
Taxarea imobilelor nerezidenţiale va fi stabiltă la o cotă de 1,7%, au declarat pentru deBanat mai multe surse politice. Respectiv, există o înţelegere în acest sens între USR şi PSD, mai exact între Dominic Fritz şi Alfred Simonis. De altfel, auzind de acest acord, preşedintele PNL Timişoara, Marilen Pirtea, s-a lamentat pe pagina sa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse: s-au înţeles! Proiectul privind noile impozite va fi adoptat cu o cotă de 1,7%
Top