90.000 de lei pentru o ora cu Inna, de Ziua Timisoarei

90.000 de lei – atât este dispusă Primăria Timișoara să plătească pentru ca Inna să cânte de ziua orașului. Suma reprezintă mai mult de jumătate din bugetul alocat acestui eveniment. Contractul nu a fost încă semnat, dar municipalitatea este în negocieri avansate cu reprezentanții Innei.

Primăria vrea să sărbătorească în stil mare pe 3 august, de Ziua Timișoarei. Vechiul consiliu local a votat, pentru acest eveniment, suma de 150.000 de lei, pentru toate manifestările organizate cu această ocazie – expoziții, simpozioane, concursuri și concerte. În anii trecuți, de exemplu, au cântat pentru timișoreni UB40 sau Bajaga, una din preferate fostului viceprimar Adrian Orza, Paula Seling, Ștefan Bănică Junior, Compact, Horia Brenciu sau Adi Bărar Band.

Noua administrație vrea ceva de neuitat: s-o aducă pe Inna, poate cea mai în vogă cântăreață a momentului. Concertele Elenei Alexandra Apostoleanu nu sunt însă deloc ieftine, iar cel din 3 august ar fi primul al artistei la Timișoara. prețul acestuia: în jur de 20.000 de euro. Adică 90.000 de lei, peste jumătate din întreagă sumă alocată. Concertul artistei originare din Mangalia ar urma să dureze o oră și va avea loc în Piaţa Unirii. „Negociem încă. Suntem dispuşi să plătim 15.000 euro plus TVA și să asigurăm transportul Innei și al echipei sale”, spune viceprimarul Dan Diaconu.

Se poate spun că Primăria Timișoara scapă ieftin, în condițiile în care Inna cere, pentru concertele din străinătate, de două-trei ori mai mulți bani. Pe de altă parte, nu mai departe de săptămâna trecută, primarului Nicolae Robu i s-a părut exagerată suma de 100.000 de lei alocată Festivalului de Jazz de la Gărâna, care se întinde pe patru zile. Edilul șef a vrut să reducă suma la o cincime, după care a revenit, totuși, la sentimente mai bune.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

coaja a spus: (iulie 18th, 2012 at 08:36 )

asta e nivelul cultural al domnului robu. il doare in 14 de jazz dar e dispus sa dea oricat pentru un concert cu ina. bravo robule, esti la nivelul timisorenilor, un manelist sofisticat.

Bojin a spus: (iulie 18th, 2012 at 10:35 )

Vrem populara!!!

adrian_r5 a spus: (iulie 18th, 2012 at 13:00 )

Oare cit au cerut / primit in 2007 cei de la Uriah Heep ???

mitru a spus: (iulie 18th, 2012 at 15:32 )

Baga-te fratemiu pa nyet, si ai sa vezi ce-i INNA, o tipa buna rau care da din bulane si se fataie in ciuda … e ZERO la puterea 100, asta este INNA cea „tare”. IMPORTANT: TOATE PIESELE EI SUNT ACEEASI ZEAMA LUNGA , ar face mai bine sa NU vie la Timisoara

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara se lucrează normal

Primăria Timișoara a anunțat că activitatea Direcției de Evidență a Persoanelor a fost reluată după ce în urmă cu aproximativ o oră a avut loc un incendiu în cadrul clădirii din centrul Timișoarei. După rezolvarea situației, angajații de la Buletine au revenit la ghișee și vor prelungi programul atât cât este necesar pentru a-i prelua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara se lucrează normal
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”

Transfer… local! Tânărul mijlocaș Alexandru Nicolae Micșa (19 ani), ultima dată la CS Timișul Șag, a semnat cu Politehnica Timișoara. Alex s-a născut pe 25 august 2006, la Timișoara, și evoluează pe postul de mijlocaș central. A crescut la CFR Timișoara, ACS Poli, Juventus Colterm și Ripensia Timișoara. A debutat la seniori pentru cea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata este funcțională, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot începe demersurile necesare, începând cu această lună. Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata și Cerneteaz este una dintre cele mai mari și mai importante lucrări realizate pe teritoriul comunei, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Transfer… local! Tânărul mijlocaș Alexandru Nicolae Micșa (19 ani), ultima dată la CS Timișul Șag, a semnat cu Politehnica Timișoara. Alex s-a născut pe 25 august 2006, la Timișoara, și evoluează pe postul de mijlocaș central. A crescut la CFR Timișoara, ACS Poli, Juventus Colterm și Ripensia Timișoara. A debutat la seniori pentru cea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”
Clubul Sportiv Municipal Timișoara derulează, în perioada iulie–octombrie 2026, proiectul „Mișcare, Energie și Performanță pentru Timișoara – SCM 2026″, finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara, în cadrul programului „Orașul în Mișcare 2026”. Proiectul îmbină susținerea performanței sportive a clubului cu o componentă dedicată copiilor și comunității locale. Prin acest program se urmărește:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță pentru sportivi, oportunități pentru copiii Timișoarei
Societatea Drumuri Municipale va începe o serie de lucrări de refacere a carosabilului și a liniilor de tramvai la intersecția dintre străzile Take Ionescu – Bărnuțiu – Piața Badea Cârțan – Kogălniceanu. Intervențiile vor elimina degradările apărute în zona șinelor de tramvai și vor îmbunătăți siguranța și confortul circulației, atât pentru șoferi, cât și pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe reparațiile în intersecția de la Piața Cârțan
Pompierii salvatori încearcă în aceste momente să salveze un bărbat, surprins de un zid căzut pe strada Teodor Bucurescu, Sânnicolau Mare, în curtea unei ferme de cereale. La fața locului s-au deplasat de urgență 13 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intervenție contracronometru pentru salvarea unui bărbat, peste care a căzut un zid. UPDATE
Centrul de Proiecte propune un mod inedit pentru descoperirea Timișoarei, de ziua orasului: un parcurs despre memorie, patrimoniu, cartiere, film și experiențe urbane, prin 18 locuri din cartierele orașului. Între 31 iulie și 3 august 2026, Ziua Timișoarei așteaptă publicul să descopere orașul prin proiectele finanțate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți Timișoara de ziua orașului, prin 18 locuri din cartiere
Campionul național absolut en-titre al Categoriei I la viteză în coastă, Radu Benea, se numără printre cei 59 de piloți care vor lua startul în acest weekend la Memorialul Werner Hirschvogel de la Reșița, a patra etapă a sezonului, pe traseul unde deține deja recordul. Cu două victorii din trei posibile în actuala ediție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița
Pista de biciclete de pe malul Begăi devine sâmbătă, 4 iulie, de la ora 10:00, locul de desfășurare a unei acțiuni de tipul Treasure Hunt, o experiență inedită pe două roți, dedicată mișcării sustenabile, istoriei locale, patrimoniului de pe Bega și turismului lent. Aventura începe la ecluza din Sânmihaiu Român și continuă pe pista de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vânătoare de comori pe pista de biciclete de pe malul Begăi. Acțiunea are loc, pe două roți, sâmbătă
Top