Totul a început sâmbătă, cand Delia Ţugui, prezentatoarea ştirilor Tvt89, şi colegul de breaslă, Florin Haidamac, şi-au unit destinele pentru totdeauna. Peste 400 de invitaţi le-au urat casă de piatra şi i-au felicitat pe proaspeţii însurăţei.
Fericitul eveniment a avut loc Moldova Nouă, pe malul Dunării, iar mesenii au avut parte de o privelişte de basm. După mirificul foc de artificii, la miezul nopţii cei doi miri au dansat pentru toţi invitaţii pe melodia „From this moment” cântată de Shania Twain. Imensul cort a fost împodobit cu sfeşnice, cristale şi inundat de crizanteme şi santinii.
Printre invitaţi s-au numarat Cătălin Cazacu şi Bianca Jurcă, dar şi Ioan Tabugan, preşedintele UNPR Caraş-Severin. Rochiile de mireasă au fost o creaţie Diana Bobar, iar voalul a fost făcut dintr-un material special adus de la Paris, iar pantofii sunt creaţi de celebrul Christian Louboutin. Petrecerea a continuat şi duminică seară până spre dimineaţă, având în vedere că Delia Ţugui este pe jumatate sârboaică şi asa cere tradiţia.
Comentarii prin facebook