La centrele sociale ale Arhiepiscopiei Timisoara s-a furat pana si mancarea

Ar fi trebuit să aibă grijă, cu bunătate și frică de Dumnezeu, de copiii sărmani. În realitate, au furat fără jenă mâncare și bani. Nu sunt borfași la drumul mare, ci fețe bisericești din Arhiepiscopia Timişoarei. Din cauza lor, de la 1 august, 125 de copii din Timiș vor avea de suferit.

În Timiș sunt cinci centre educaţional-sociale, înfiinţate în baza unui proiect POSDRU şi gestionate sub orice critică de Arhiepiscopia Timişoarei. Din cauza neregulilor, activitatea lor va fi suspendată de la 1 august. Asta, după ce angajații centrelor au reclamat faptul că erau obligați să „doneze” lunar câte 500 de lei către arhiepiscopie. Lucrurile merg însă și mai departe.

Cei 125 de copii ar fi trebuit să primească două mese pe zi. Una e de ajuns – au decis, cu de la ei putere, responsabilii de la arhiepiscopie. Altfel spus, 41.000 de porții de mâncare nu au mai ajuns pe mesele celor mici. Conform aceluiași proiect, copiii necăjiţi proveniţi din familii monoparentale sau la limita subzistenţei ar fi trebuit să beneficieze de o bursă lunară de 100 de lei. Banii nu s-au dat decât în intervalul mai – august 2011. Suma oprită „la sursă” de înaltele feţe bisericeşti din Timiş ajunge la 137.500 de lei.

Cei care ar fi trebuit să gestioneze pe plan local situația – preotul Alin Cuza (schimbat între timp) şi preotul Cristian Pavel, aflați sub „aripa” episcopului vicar Paisie Lugojanul – și-au bătut joc de normele proiectului european coordonat de Asociaţia Filantropia Alba-Iulia şi Arhiepiscopia Alba Iulia. Acesta prevedea, printre altele, excursii şi mese festive pentru zilele de naştere ale copiilor și sărbătorile importante. „Unele zile de naştere le-am ţinut din sponsorizări şi banii angajaţilor. Pentru altele nu am avut bani. Cei de la Mitropolie au spus, la sfârşitul lui 2011, că vor aduce cadouri de Crăciun. N-au venit. O singură dată au organizat o tabără în Retezat. În rest nu ne-au ajutat cu nimic”, spune o angajată a unui astfel de centru educaţional.

Unul dintre centrele cu activitate susținută este Centrul Educaţional „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” din Deta. Și acesta se va închide temporar de la 1 august, spre nemulțumirea primarului Petru Roman. Acesta ar vrea să preia activitatea centrului, dar acest lucru nu este încă posibil. „Atâta timp cât activitatea de la centru e suspendată, nu ne putem implica. I-am sprijinit de fiecare dată, am găsit şi sponsori. Dacă acest centru se va închide definitiv, vom căuta resurse pentru a susţine activitatea”, spune Roman.

Autor
Etichete , , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Oscar a spus: (iulie 31st, 2012 at 10:34 )

oameni fara prinicipii talhari de drumul mare toata structura Centrului eparhial \. felicitari sfantului sinod pentru toate cele realizate de alesul inimii lor paizie manca-l-ar focul de tzigan borat

Herr Spiegellman a spus: (iulie 31st, 2012 at 13:35 )

Sa incepem cu inceputul : sunt ateu. Acestea fiind zise, sper sa va fie clar ca nu am nici o tragere de inima sa sprijin BOR sau alte cele, dar cu articolul asta v-ati aliniat cu succes cu Can-can-ul sau altii de teapa lor. In primul rand, nu din cauza fetzelor bisericesti vor avea de suferit sarmanii copii; aceste centre nu ar fi existat in primul rand daca „fetzele bisericesti” nu accesau fonduri europene in acest sens. In schimb, in numele protectiei sociale statul ia bani si impozite dar nu se vede unde dispar banii aia. Statul nu a avut nici macar bunavointa de a accesa bani europeni, pentru ca nu era nimic de furat in treaba asta; ori de copii, de viitorul tarii, trebuiau sa se ocupe in principal institutiile LAICE, nu BOR. Dar totusi, cum de ati uitat sa spuneti ca din cauza situatiei politice din Romania s-au SUSPENDAT FONDURILE POSDRU si ca defapt centrele au ramas deschise o perioada fara finantare externa ? Dar na, e usor sa comentezi cand habar nu ai de situatie si cand „potrivesti” desfiintarea cu furturile iar suspendarea fondurilor nici nu o mentionezi. Felicitari, se vede clar cat de real e sloganul „spune realitatea”.

doctor dre a spus: (iulie 31st, 2012 at 14:37 )

@herr spiegellman – fetzele bisericesti care au accesat programul posdru sunt de la alba iulie. fetzele bisericesti care au facut praf treaba sunt de la timisoara și din cauza lor se suspenda finantarea pentru toate centrele, nu doar cele din timis.
pentru retinerile de cate 500 de lei din salariile platite din bani europeni exista reclamatii superoficiale la politie. deja o parte din cei implicati au fost audiati. in alta ordine de idei, ce impozite plateste biserica, bor in special?

vales a spus: (iulie 31st, 2012 at 15:50 )

Herr esti de pe alta lume. Ce legatura are situatia politica din Romania. I faci papucii la Ostaficiu sa te droghezi?

MIHAELA a spus: (noiembrie 18th, 2012 at 08:23 )

Sa fim directi…..multi sunt obisnuiti sa isi linga sefii si sa ii sustina in demersurile lor ilegale….de ce au asteptat sa mearga angajatele si nu au sesizat ei,PREOTII , nelegimitatea banilor adunati?ei cat primeau din supusenia lor? si cei care fac asta sunt incompetenti si nu isi cunosc profesia/ meseria…..prefera sa linga orice rahat ca sa le mearga lor bine…..sa fie destituiti toti cei vinovati,sa plateasca asa cum spune legea si sa li se retraga dreptul de a face aceasta profesie (si-au cumparat diplomele,daca asa se comporta!)>SA se redea oamenilor credibilitatea in fetele bisericesti..dar asta trebuie dovedit public si fara mila.Mila e un sentiment pe care EI nu il au fata de semeni lor…..sa simta si ei exact ce au simtit copii si angajatii si mai mult ne-au discretittat istoria ,cultura si credinta! RUSINE PT CEI CE FAC ,CE STIU SI TAC ATATA TIMP SI PT CEI CARE TOLEREAZA O SOCIETATE ASA DE BOLNAVA SPIRITUAL,MORAL SI MATERIAL..DE ACEEA SUNTEM SARACI PT CA NU AVEM SUFLETUL CURAT SI CONDUCATORI DREPTI!DACA AM FI UNITI AR FI CONRUPTIA MULT MAI MICA SI LEGELE RESPECTATE.DUMNNEZEU STIE CA SUNTEM LASI ,FRICOSI SI EGOISTI …O TARA A NIMANUI,UN POPOR LASAT IN DERIVA PANA SI DE PREOTI….ULTIMA SPERANTA ERA CREDINTA…NE-ATI ARATAT CE „HAR” AU PREOTII DIN ZIUA DE AZI.SA VA FIE RUSINE PANA LA CER…E STRIGATOR SI UMILITOR PT ACEST POPOR INCERCAT DE ISTORIE…..MI-E SILA SI TOTODATA MILA DE VOI..CEI CARE VORBITI IN BISERICI DE DREPTATE SI ADEVAR SI SUNTETI NISTE HOTI CU DIPLOME SI PATIMA AVARITIEI.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Agenția de turism AS TOUR Timișoara vă invită să începeţi anul 2027 cu o experiență de neuitat, o excursie la Lisabona, acolo unde Europa întâlneşte Oceanul Atlantic. Lisabona este una dintre cele mai fermecătoare capitale europene, un oraș scăldat în soare, unde străduțele pietruite, tramvaiele galbene, clădirile decorate cu faimoasele plăci de ceramică azulejos și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.