Primăria Timişoara continuă lupta pentru combaterea muștelor și țânțarilor. Aceasta se va desfășura, de acum, și aerian, cu elicopterul, așa că municipalitatea face unele recomandari.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat, vineri, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Orțișoara (foraje apă Captare II), orele 9 – 16; Voiteg (p), orele 8 – 16.
Marian Iancu a pierdut inca o data la TAS
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a respins solicitarea clubului FC Timişoara, prin care acesta cerea Federaţiei Române de Fotbal daune în valoare de trei milioae de euro. Marian Iancu acuza FRF că a procedat incorect în cazul jucătorului Dare Vrsici.
Tabara s-ar retrage, dar mai sta pentru Basescu
Fost ministru al Agriculturii, deputatul PD-L de Timiş Valeriu Tabără susţine că partidul pe care îl reprezintă nu-i va îndemna pe oameni să nu iasă la referendum. Ba, din contră.
Oficial: Antonescu, marele absent de la mitingul USL
Crin Antonescu, preşedintele interimar al Românieim, va lipsi de la mitingul organizat de USL, duminică, în Piaţa Unirii. O altă noutate este schimbarea orei de începere. Aceasta a fost mutată de la 10, la 19, pentru evitarea incidentelor provocate de căldură.
Bojin da afara 10% din angajatii CJT
Președintele CJ, Titu Bojin, nu e deloc mulțumit de felul în care merg lucrurile în instituţia condusă, până acum o lună, de Constantin Ostaficiuc. El va da afară cel puţin 200 din cei 2.000 de angajaţi și va crește salariilor funcționarilor cu vechime.
Bojin il invita pe Bacala la mitingul USL
Titu Bojin nu e ranchiunos. Social-democratul a ajuns la înțelepciunea de a nu judeca oamenii după deciziile luate de aceștia în momente delicate ale existenței lor. Simt pe pielea lor atitudinea împăciuitoare a șefului CJ doi foști susținători ai democrat-liberalului Constantin Ostaficiuc.
Garana Jazz Festival incepe, CL Timisoara voteaza taierea banilor
Poiana Lupului e gata de oaspeți. S-a lucrat de zor în ultimele săptămâni, pentru ca totul să fie perfect. Joi seară începe ediția a 16-a a Festivalului de Jazz de la Gărâna, iar oaspeții nu trebuie să simtă în niciun fel cât de greu au reușit organizatorii să pună la punct lucrurile. Vineri, CL Timișoara va lua în discuție și reducerea la mai puțin de un sfert a finanțării din partea municipalității.
Miting USL, duminica, la Timisoara
Duminică dimineață, de la ora 10, în Timișoara, USL organizează un mare miting. Acesta face parte din campania pre-referendum. Vor participa Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin.
Grav accident intre un autocar si o cisterna
Mai multe echipaje de la Ambulanță au fost solicitate la un accident petrecut în zona localității Chizătău. Din primele informații se pare că un autotren cu cisternă a lovit în plin un autocar. Două persoane au rămas încarcerate.
A vrut sa vireze pe linia continua si a trimis doi oameni in spital
Un șofer care circula pe Calea Lugojului a fost la un pas de a provoca o adevărată tragedie. Doi oameni au ajuns la spital din cauza lui, dar, din fericire, starea lor nu este foarte gravă.
Pregatiri de referendum la partide si autoritati
Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu trimite la treabă politicienii și administrațiile locale. Liberalii și-au stabilit, miercuri seară, strategia de campanie, în timp ce pedeliștii așteaptă directive de la centru. Autoritățile scot din nou urnele și amenajează secțiile de votare.
Premii pentru CS Bede Shotokan Karate
Doi sportivi legitimați la CS Bede Shotokan Karate Do Timișoara au obținut rezultate excelente la Campionatului Mondial de Karate al Federației Internaționale WKC, aducând acasă o medalie de bronz.
Traficanti de droguri, „saltati” din case / UPDATE: Perchezitii in sase judete
Percheziții, joi dimineață, în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara Arad, Bihor și Dolj. „Mascații” au descins la mai multe adrese, într-o acțiune care vizează o rețea de traficanți de droguri de mare risc, „specializați” în ecstasy și cannabis. Drogurile erau vândute inclusiv într-un cămin al Facultății de Medicină.
Fara apa calda
Colterm întrerupe joi, între orele 8 și 18, furnizarea apei calde la PT 86, PT Vulturii, PT 88, PT 89 şi PT Vasile Lupu. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc în zona Dâmboviţa. Întreruperea este cauzată de remedierea unei defecţiuni survenite pe reţeaua termică primară.
Intreruperi de curent
Compania Enel anunță, pentru joi, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – Bd. Cetății nr. 29, str. Mureș (p), Oedip (p), orele 9 – 16; Moșnița Nouă (Valentina Construct, Avicola, Zibrița), Comloșul Mic (p), orele 9 – 16; Banloc, orele 8 – 16.
Robu cheama consilierii locali sa voteze pe fotbal si jazz
Consiliul Local Timișoara se reunește, vineri, în ședință extraordinară. Sunt patru puncte pe ordinea de zi, din care unul se referă la rectificarea bugetului local. Intră în discuție și asocierea la noua echipă de fotbal, dar și tăierea finanțării pentru festivalul de jazz de la Gărâna.
PSD Timis a intrat in campania pentru referendum
Consilierul judeţean Marcel Mihoc, secretarul executiv al PSD Timiş, va fi şeful de campanie al social-democraţilor pentru referendumul din 29 iulie. Prima întâlnire a PSD Timiş cu nucleul de oameni care va coordona campania pentru referendumul privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a avut loc deja.
PP-DD sta la panda: astepta sa pice si Basescu, si USL
Prim-vicepreşedintele PP-DD Timiş, Ilie Bertea, va vota la referendumul din 29 iulie pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. E doar o chestiune de opinie, pentru că nu acelaşi sfat este transmis și simpatizanţilor PP-DD.
Clima cu telecomanda, in autobuzele RATT
Timișorenii nu-și vor mai da duhul din cauza căldurii din autobuzele scurte ale RATT. Ei nu vor mai fi la cheremul șoferilor, deoarece, în premieră națională, pornirea instalației de climatizare a vehiculelor va fi supravegheată din dispeceratul regiei.