O asociație timișoreană îi instruiește gratuit pe viitorii tătici cum să se poarte cu bebelușul. Cursurile de puericultură dedicate excluisv bărbaților, organizate de Asociația Școala Mamei Junior, sunt gratuite și doar la un click distanță.
Despre iubire, la „Atelierul de psihologie”
Librăria „Cartea de Nisip” vă așteaptă la prima întâlnire dedicată psihologiei aplicate. „Atelierul de psihologie” se deschide sâmbătă seară, cu o temă incitantă: iubirea.
Evolutia Omului Pe Intelesul Tuturor
Prezentarea dovezilor fosile si genetice care demonstreaza evolutia omului.
Nasleu a dejucat un tun de 1,2 milioane de euro
Secretarul de stat Ionuţ Nasleu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, spune că PD-L a creat o adevărată debandadă la instuţia din a cărei conducere face parte de doar câteva săptămâni. El a descoperit recent un tun de 1,2 milioane de euro.
Petroman e linistit: concursul la sefia ISJ Timis a fost anulat
Liberalul Cornel Petroman nu mai are de ce să-şi facă griji. El va rămâne în continuare șef interimar pe învăţământul preuniversitar din Timiș. Concursul naţional pentru funcţiile de inspectori generali în întreaga ţară a fost anulat.
Busoi se teme de frauda electorala pe colegiul lui Popoviciu
Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi acuză PD-L Timiş de ilegalităţi în ziua votului, cu precădere în zona Sânnicolau Mare. Oamenii vor fi intimidaţi să voteze la referendum de pedeliştii care vot sta la intrare în secţii şi vor număra alegătorii. Orașul Sânnicolau Mare se află în colegiul electoral al deputatului Alin Popoviciu.
Politistii pleaca la vanatoare de turisti electorali
În Timiș vor fi amplasate, duminică, 27 de microfiltre de poliţie care vor lucra în trei schimburi, pentru prevenirea şi combaterea turismului electoral.
Program de distractie
Ofertă destul de redusă în acest weekend în privinţa party-urilor, însă iubitorii de muzică electronică sunt „răsfăţaţi” cu JEMF. Şi Antonia îşi asteaptă fanii, iar la Valiug, Rosario Internullo încinge admosfera la aer curat.
Alin Popoviciu, implicat (si) in afacerea Magureanu – „Butoane”
Numele deputatului PD-L de Timiș, Alin Popoviciu, a ajuns să fie pomenit în mega-scandalul evaziunii fiscale în care mai apar senatorul PSD (fost PDL, fost UNPR) Cezar Măgureanu, ginerele acestuia, clanul interlop „Butoane”, doi foști directori din ANAF și mulți alții. Popoviciu neagă categoric orice implicare în acest caz.
„Don Juan de Sinandrei” a fugit de acasa si cu fata popii!
Primarul din Sînandrei nu e la prima aventură extraconjugală. În 2008, el a mai fugit o dată de acasă, cu fiica preotului din localitate. După ce a pierdut alegerile, s-a întors la nevastă. Acum, Claudiu Coman i-a „suflat” soția celui mai bun prieten, omul care i-a plătit campania electorală câștigătoare. Probabil drept mulțumire.
Anastasia face senzatie la X Factor!
Artista timişoreancă se afla la Cluj, unde participă la audiţiile cu juriu ale concursului X Factor. Anastasia, în varsta de 21 de ani a cucerit juriul cu vocea ei, iar Cheloo a declarat că în sfârşit a găsit un concurent care să se ridice la nivelul asteptărilor lui.
Kamelia spune „I don’t care” / VIDEO
Cel mai nou single semnat Kamelia, a fost lansat joi seară, asteptarea meritând, fiind o piesă energică şi antrenantă. Piesa este produsă de către George Hora, fratele artistei, la Studio 66 în Timişoara iar muzica şi versurile le aparţin.
„Si mie imi sta bine in lesa”, prima editie din 2012
Primăria Timișoara organizează, sâmbătă, prima ediție din acest an a Târgului de adopții canine. Acesta are loc în parcul Bihor.
Intreruperi de energie
Compania Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică, după cum urmează: Timişoara – str. Emile Zola (p), Chișodei (p), Herculane (p), V. Hugo (p), Hebe (p), orele 10 – 14; Percosova (p), orele 8 – 16; Bodo, orele 9 – 20.
Accident spectaculos in Piata 700
Un accident mai puțin obișnuit a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în centrul Timișoara. O șoferiță a dat efectiv peste cap o mașină după ce a trecut, se pare, pe culoarea roșie a semaforului. Trei oameni au ajuns la spital.
Tinerii liberali l-au lansat la apa pe Basescu / FOTO
Traian Băsescu a vâslit, joi seară, pe Bega, luându-și rămas bun de la timișoreni. În același timp, pe canal au plutit 1.000 de bărcuțe de hârtie, lansate la apă de tinerii liberali.
Au murit zdrobiti de zidul casei
Doi bătrâni şi un copil au murit joi după-amiază, în judeţul Timiş. Totul s-a petrecut la Nițchidorf. Cei trei dormeau atunci când zidul casei lor s-a prăbuşit peste ei. Cauza, se pare, este ploaia.
„Transaircultur”: cum afecteaza poluarea mostenirea culturala
Un nou proiect transfrontalier româno-maghiar va fi lansat, vineri, la Timișoara. Specialiști de la Universitatea Politehnica și Universitatea Szeged vor analiza împreună implicaţiile poluării aerului asupra moştenirii culturale si turistice în zona de graniţă Ungaria-România.
Surpriza la IPJ Timis: noul Tatuc vine de la Bucuresti
Noul șef al IPJ Timiș este comisarul șef Costin Tătuc. El vine la Timișoara din postura de adjunct al Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).