Liga I: Frauda la Targu-Jiu – Sabau, fara bilet pe stadion!

Bistriţa a bifat prima victorie din acest sezon, după o fază la care Bratu a fost PUŢIN în ofsaid, după cum s-a transmis la emisunile sportive. Adică n-are nimic, ce naibii, a fost doar PUŢIN în ofsaid. Bine că n-a fost mai mult. Aşa, un pic, acolo, nu contează…

Prunea, preş(edinte) la Iaşi, e nervos că a fost viciere de rezultat şi vrea să retragă echipa din campionat. Florine, tată, fă-o repede, până nu te răzgândeşti. Io zic că e mai bine să o retragi acum, decât să retrogradaţi la vară… Salvaţi şi voi neşte bănuţi… Io nu zic că n-a fost ofsaid la golu’ lu’ Bratu, da’ băiatu’ ăsta (adică Prunea) n-a propus niciodată să se retragă din campionat vreo echipă adversă care a mâncat bătaie de la Dinamo cu arbitrii când juca el acolo. Ei, cum se-ntoarce roata. Hoțu’ strigă „Hoții!“…

A înnebunit Ana Maria Prodan (săracu Reghe, el pare liniştit, ce viaţă grea are acasă!). A întrerupt chiriile jucătorilor de la „U”, a rupt contractele personalului administrativ… După ce craiovenii i-au dat cu flit săptămâna trecută, fata a găsit după aia altă destinaţie pentru U Cluj: voia să meargă la Buzău. În vâltoarea evenimentelor, cu suporterii lu’ „U” aducând Comuna din Paris la Cluj, Ana Maria a fost aproape sechestrată la club. Io nu știu ce au și fanii ăștia cu biata fată… cică până la urmă Prodanca nici nu are drept de semnătură la club, are în continuare Walter. Cum care? Florian Walter. De la Petrolul. Care a fost anu’ trecut la „U”. Şi care acum deţine funcţii oficiale la două cluburi din prima ligă… Deci dacă SUA a ţara tuturor posibilităţilor, atunci România a ţara ABSOLUT tuturor posibilităţilor!

Până una-alta, fătuca s-a luat şi de Emil Boc, redevenit primar al urbei de pe Someş. Ceea ce e o chestie la modă. Adică dacă-mi arătaţi un român care nu l-a înjurat măcar o dată în ultimii ani pe Boc (pun pariu că și Băsescu i-a mai zis de dulce…), eu jur că îl mănânc. Nu pe Boc, pe românul ăla… E rău ăsta micu’. S-a luat de Ana Maria pe feisbuc… A zis de ea că nu caută decât mediatizare şi scandal…

Pfuai, a luat foc pe el, i-a zis că e „juma’ de buletin“ (aici parcă-parcă înclin să fiu de acord cu ea), că e mincinos şi hoţ… Asta, după ce micul om mare (adică Boc) a promis până la urmă că o să ajute pe „U” cu bani publici… Deci fata chiar are caracter…

Sabău a zis că „e o plăcere să priveşti cum joacă Pandurii“. Alo, frate Neluţu, ai încurat rolurile, bre… Păi matale vorbeşti ca un spectator, nu ca un antrenor al unei echipe adverse. Gorjenii trebuia să-i taie şi bilet lu’ Sabău… Bine, adevăru’ e că gorjenii le-a cam ascuns obiectu’muncii (adică mingea) lu’ ăștia de la Rapid…

Greu pentru Dinamo fără Borcea la butoane, cum zice Gigi Mulţescu! Păi a avut şi el de ales, săracu’: la butoane la Dinamo sau la Alina. Care Alina? Păi ultima (adică actuala) lui nevastă… Greu să fii şi în locu’ lu’ Borcea, nu?

Oricum, Diunamo a jucat fantastic cu Astra! „Câinii” au reuşit din nou un rezultat care bucură milioane de fani. Ai altor echipe, bineînţeles… Tactica lu’ Bonetti începe în sfârşit să dea roade şi Dinamo alunecă încet, dar sigur, spre mijlocu’ clasamentului. Mi-ar părea rău să-l dea afară pe italian, există atunci riscu’ să aducă unu’ mai ca lumea, să-i scoată pe alb-roşii din rah…, pardon!, groapă…

La finalu’ meciului cu Astra, antrenor la Dinamo parcă era Mulţescu, care îi pregăteşte (cu succes) de câteva etape pe ploieşteni. L-a criticat de l-a făcut terci pe Bonetti pentru cum joacă Dinamo, că doar se apără, că n-are nicio idee ofensivă… Pracă eram la un episod din Dosarele Chix Failz! Cum adică, un antrenor învingător îl face bucăţele din declaraţii pe adversaru’ său învins, că-şi bate joc de culorile clubului la care e angajat… Mă, nea Gigi, ţi s-a urcat la cap, mata vrei să-i iei locu’ lu’ broscaru’, hai, recunoaşte! Deşi nici Bonetti ăsta pare să nu aibă toate ţiglele pe casă. Păi cum să zici că un fotbalist eliminat pentru un cot în gură în minutu’ 49 (Koulibaly), adică imediat după pauză, a fost cel mai bun de pe teren? Și după aia le-a mai arătat și la suporteri jumate din semnu’ victoriei…

Hamutovski şi Cadu au fost eroii meciului dintre CFR şi Petrolu’. Da’ nu neapărat în ordinea asta. Portughezu’ clujenilor a ratat în sfârşit un penalti, că băieţii lu’ Mureşan şi Paszkany sunt maaaari prieteni cu loviturile de la unşpe metri. Au primit deja patru în primele şapte etape! Iar după aia, Cadu a mai dat o palmă la rahat şi a deviat frumos, elegant, o minge în poarta proprie… Iar bielorusu’ de la petrolişti a mai reuşit un plonjon de senzaţie pe lângă minge la golu’ lu’ Mureşan. Chiar un pic mai spectaculos parcă decât „chiflele“ de la Iaşi, când Rednic a fost gata-gata să-l bată. Şi uite aşa CFR e fără succes de trei etape, iar Petrolu’ de patru…

Oţelu, campioana de acu’ doi ani, se duce parcă tot mai sigur, dacă nu spre desfiinţare, măcar spre liga a doua… A pierdut în vară câţiva jucători cheie, n-a adus alţii de valoare în loc… Acu’ a mai plecat şi Dorinel… Grea viaţa pe malu’ Dunării… Ca şi la Severin, de altfel, prima victorie în prima divizie se lasă încă aşteptată…Da’ oare Dorinel e în joc de glezne pentru Petrolu’? Că Rednic n-a reuşit mare lucru până acu’ acolo. Adică, pe bune, „U” Cluj, de unde a luat nuştiucâţi jucători, are trei puncte în plus…

Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

@deBanat.ro a spus: (septembrie 4th, 2012 at 09:47 )

fratilorGigiMuli escu e dinamooyst pe viata si era turbat de suparare ca actuala lui echipa le-a tras-o! Severinul NU A PROMOVAT ! A ocupat locul 3=nepromovabil, dar A FOST BAGATA in liga lui mitica,nu mai zic si multe altele ca de ex. cat de „corecta” e jurnalistica romaneasca(bine termenul e fortat si penibil…), de dimineata se zicea ca au fost ieri pe D.Paltinisanu aproape 4.ooo, acum deja cica n-au fost decat vreo 2.000 !

pentru @deBanat.ro a spus: (septembrie 4th, 2012 at 18:32 )

alo, prietene, care e treaba cu cati spectatori au fost la poli cu pamfletul asta? daca tot comentezi, comenteaza si tu la subiect

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.