Horia Cristian e pregatit si de esec: si-a facut spital privat

Deputatul Horia Cristian, candidat USL pe Colegiul 1 Timișoara, s-a plâns, zilele trecute, că nu prea are adversar în campania sa pentru a obține un nou mandat de parlamentar. Dacă tot stau așa lucrurile, Cristian se ocupă mai mult de un spital privat pe care îl va administra împreună cu bunul său amic, Mihai Ionac. Acum patru ani însă, punea bețe în roate unei alte clinici particulare.

În acest moment, Horia Cristian este un mare susținător al clinicilor private. Acum patru ani însă, el a fost protagonistul unui imens scandal, încercând să blocheze finalizarea unui spital modern. Totul, pe motiv că acesta se învecina, pe o porțiune un metru și jumătate, cu fundul grădinii sale. Când Cristian a intervenit pe firul acțiunii, investiția de aproape patru milioane de euro era în stadiu de finalizare. Construcția avea toate avizele necesare (Primărie, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul de Construcții, acordul vecinilor). Singurul „Gică-contra” era Cristian, dar nu total dezinteresat.

Principalul investitor, Mihai Petrăchioiu, declara, în noiembrie 2008, pentru Jurnalul Național, că Horia Cristian i-a cerut 120.000 de euro pentru a nu mai face scandal. „Ne-am întâlnit la Horia Cristian acasă. Mi-a zis că are un apartament pe care eu să i-l vând cu 350.000 de euro sau să găsesc un cumpărător. Mi-a zis că dacă nu iau apartamentul, să îi dau bani pentru acceptul lui. Mi-a sugerat 120.000 de euro sau o casă la Dumbrăviţa şi îmi dă la notar acordul de vecinătate. I-am oferit 5.000 de euro. Mi-a zis că nu mai are ce discuta cu mine”, spunea Petrăchioiu.

Horia Cristian a făcut presiuni mari împotriva clinicii la primărie și la Direcția de Sănătate, unde a ajuns s-o amenințe pe Viorica Dumitru, directorul adjunct al instituției. În cele din urmă, clinica a fost finalizată, probabil cele două părți ajungând la un consens. Cine știe, cu banii încasați din presiunile făcute acum patru ani, Horia Cristian a reușit acum să devină acționar la un nou spital privat.

Din propriii bani ar fi fost mai greu, atâta timp cât, potrivit declarației de avere, Horia Cristian a câștigat anul trecut 67.596 de lei (51.396 de la parlament, 16.200 de la UMF), neavând însă niciun ban în cont, dar nici datorii. Deputatul explică acum diferența dintre clinica ridicată de Mihai Petrăchioiu și cea la care este acționar, recunoscând, oarecum, scandalul din urmă cu patru ani. „Eu şi Mihai Ionac suntem doar consultanţi la acest spital. Suntem acţionari în proporţie de 5% şi consultanţi în principiu.

Clădirea spitalului este proprietatea firmei DWT şi administratorul este firma HCM, în care eu am 5% şi Mihai are 5%. Că puneam beţe în roate unei clinici este fals. M-am opus doar construirii unui spital într-o zonă rezidenţială. Spitalele se construiesc doar în zone cu destinaţie spitale, aşa zice legea”.

Întrebat de ce i-a cerut 120.000 de euro lui Petrăchioiu pentru a nu crea probleme, Horia Cristian a izbucnit: „Alea sunt minciunile lui Petrăchioiu şi minciuna are picioare scurte. Viaţa merge înainte, nu mi-au dat niciun ban şi nici nu s-a pus problema vreo clipă să-mi dea ceva”.

Horia Cristian și Mihai Ionac, fost director al Spitalului Județean într-o perioadă în care instituția a acumulat datorii imense, făceau parte, alături de Virgil Păunescu, dintr-o tripletă care controla la sânge sistemul de sănătate din Timiș. Ionac și Cristian sunt liberali, iar Păunescu este consilier pe probleme medicale al președintelui Traian Băsescu. Horia Cristian a fost director adjunct al Spitalului Județean (2005-2006) și președinte-director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (2006-2008).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

22 comentarii pentru acest articol

laura a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:01 )

asta e si anti robu. cred ca primarele ar trebui sa caste ochii putin in jurul lui, altfel risca sa si-o ia de nu se vede.

horia a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:24 )

cum pot timisorenii sa mai aleaga inca o data un jeg ca horia cristian?

iubesc timisoara :) a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:29 )

daca s-ar face un top cu cei mai penali candidati din timisoara cred ca ar fi bataie pe locul 1 intre horia cristian si ben oni ardelean :))

norel a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:40 )

de ben oni asta habar nu am, dar de horia cristian stiu ca e dus rau. e suficient sa te uiti la mecla lui si iti dai seama, nu trebuie sa ai doctorate in psihiatrie sa-ti dai seama.

@iubesc timisoara a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:46 )

nu m-ar mira ca horia cristian sa ii ceara 120.000 euro lui ben oni ca sa ii cedeze locul 1 in topul penalilor :)))

petru a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:51 )

horica dormi linistit oricum colegiul 1 nu te-a votat acum 4 ani nu vei fi votat nici in 9dec 2012 , dar acum nu vei mai avea acelasi noroc cu redistribuirea ca acum 4 ani

maria a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:53 )

deputatul anonim a pierdut din 9 decembrie colegiul 1 Timisoara v-a avea deputatul sau

dinu lipati a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:54 )

horica a intrat in parlament terminand pe locul 3 in colegiul castigat acum patru ani de lambrino, urmat de andea. e si el un fel de taga.

hraparetul ambulant a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 11:24 )

Pe cand contraole vizavi de activitatea la CJAS?

mirel. a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 11:44 )

Sincer… Ben-Oni este un candidat serios si cu capul pe umeri. Referitor la Horica Cristian… fiecare are dreptul sa se dezvolte cum doreste. Fie cu un nou mandat de deputa, fie ca si patron de clinica privata

roxana* a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 11:46 )

Asa cum a spus si dl Horia Cristian si e stiut si de catre contracandidatii lui… e sigura castigarea colegiului de catre acesta. Se va vedea acest lucru si la alegerile din 9 decembrie

mircea a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 11:54 )

pai la cati bani a facut in 4 ani ca deputat el ar putea finanta si noul spital de copii , daca domnu castiga inca un mandat peste 4 ani va face milioane de euro din bani nostri !

dorin a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 12:19 )

acum 4 ani a intrat la amrele bulan, iar acum intra in parlament pe carca liberala. o alta nulitate, nimic mai mult. sa se duca dracului.

Tano a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 16:56 )

Si ce fratilor,bagati in parlament toti spagarii.Poate da o lege sa poata lua spaga legal.Eu nu inteleg cum mai pot candida astfel de personaje.

Petre Truica a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 17:22 )

In Colegiul 1 Timisoara TOTI sunt borfasi. Horia asta e fost informator al securitatii si hot, dupa cum ziceti. Ben – Oni e un pocait cu 2 doctorate luate in acelasi an !!!!! Alt hot. maries, revolutionarul din Bucuresti, il gasiti pe site-ul Romania Curata, face afaceri ilegale cu sediul revolutionarilor din Bucuresti, deci alt hot. Grasutul ala de samartean sau cum il cheama, e un prieten bun cu Popoviciu, alt hot, cu sala CFR transformata in sala de jocuri cu laser si si-a cumparat teza de doctorat cu 1500 de euro, de la UVT. Purceld si Folica sunt jalnici, unul fost securist celalalt un clovn. JALNIC!!!!

Nu am cu cine sa votez in Colegiul 1 !!!!

nelu santinelu a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 17:55 )

Horicica pleaca domnule din tara asta de kkt si lasa-ne sa murim prosti. Pleaca pana nu iti vine sa vomiti. O tara de ingnoranti nu merita un asemenea briliant . Spitalul care il faci i-al cu tine in Canada ca poate mai gasesti vreun fraier la care sa i-l vinzi

paraschiv a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 17:58 )

Gataia, Voiteni, Socola sau Spitalul 9.

Sandu a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 18:27 )

Aia cu securist era de inghitit,ca vorba aia,si mentorul USL,Voiculescu a avut aceea vocatie.Dar sa fi si spagar ordinar,e chiar inacceptabil.

Cristi a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 21:46 )

Faptul ca omul isi deschide un spital privat ar trebui sa bucure oamenii, deoarece acolo vor fi condii , ceea ce in spitalul judetean si municipal nu gasim!!!

madalina a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 22:07 )

Petrechioiu – un fost securist frustrat care toata existenta lui a ascultat telefoane si a dat ponturi nevestesii judecatoare; santajist si spagar nenorocit;
A solicitat acordul vecinilor de strada pentru a/si face casa, care mai apoi a luat destinatie hotel si pentru ca POATE si STIE despre toti, de toate, si/a inaltat cosmelia si si/a facut/o clinica particulara. Cat de legal???????COMPLET ILEGAL!!!!!
Spitalul Judetean in timpul lui Ionac si Cristian A SCAPAT DE DATORII ISTORICE!!!!Cand Ionac a fost demis in decembrie 2007, Spitalul Judetean avea O (ZERO) LEI DATORII!!!! Datoriile actuale au fost adunate de Avram raposatul, si stimabilul Noditi!!!

VERIFICATI INAINTE SA SCRIETI TOT FELUL DE INEPTII DEFAIMATOARE!!!!

Cosss a spus: (decembrie 4th, 2012 at 10:47 )

Un nou spital e bine venit…insa pe proprietatea cuiva nu prea….

Don a spus: (decembrie 4th, 2012 at 19:21 )

Articolul acesta bineinteles este un nou teatru politic!!! Bravo Horia Cristian!!! Bravo USL!!!:)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

România renaşte la gimnastică de Paşte! Două medalii europene pentru Sabrina Voinea

Medalii, finale şi evoluţii bune! Dar şi multă speranţă! Sabrina Maneca Voinea (16 ani) a cucerit medalia de argint în finala de la sol, sâmbătă, la Campionatele Europene feminine de Gimnastică artistică de la Rimini, Italia. Sportiva noastră a avut cea mai mare notă în calificări (13,700), iar în finala de la sol a reușit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România renaşte la gimnastică de Paşte! Două medalii europene pentru Sabrina Voinea
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

România are aproape 5 milioane de pensionari. Care este pensia medie

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.248 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la aproape 10,676 miliarde lei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România are aproape 5 milioane de pensionari. Care este pensia medie
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Top