Surse: Cabinetul Ponta va avea un vicepremier rom!

Discuțiile pentru formarea noului guvern sunt în toi, iar informațiile se succed cu repeziciune. Conform unor surse din USL, Cabinetul Ponta va avea nu mai puțin de patru vicepremieri. Ultimul adăugat pe listă, Nicolae Păun. În premieră, ungurii sunt, astfel, înlocuiți la guvernare de romi. UPDATE: Victor Ponta nu vrea să comenteze informația.

Conform unor surse USL, citate de agenția Mediafax, cei patru „adjuncți” ai premierului Victor Ponta sunt Liviu Dragnea (PSD), Daniel Chiţoiu (PNL), Gabriel Oprea (UNPR) şi Nicolae Păun (minorităţi naţionale).

Liviu Dragnea va deţine portofoliul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale. Daniel Chiţoiu va fi şi ministru al Finanţelor, iar Nicolae Păun va conduce şi Ministerul pentru Minorităţi. În ceea ce-l privește pe Gabriel Oprea, încă nu se știe exact dacă acesta va fi vicepremier fără portofoliu sau va primi și un domeniu.

Tot luni s-a anunțat că UDMR nu va face parte din coaliția de guvernământ. Astfel, în politica românească s-a înregistrat o premieră absolută: ungurii au fost înlocuiți, la guvernare, de romi!

UPDATE:

Victor Ponta a confirmat faptul că UNPR nu va primi portofolii în noul guvern. Gabriel Oprea nu va avea în subordine niciun minister, dar îl va sprijini pe premier în întocmirea strategiilor de apărare națională.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

GIM a spus: (decembrie 17th, 2012 at 22:04 )

Dacă am avea şi preşedintele tot de la „PSD”, atunci ar fii mai bine?

http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8215

Arbeit Macht Frei a spus: (decembrie 18th, 2012 at 11:23 )

5 milioane de c io ri. O singura solutie…

mariana a spus: (decembrie 19th, 2012 at 00:34 )

Chiar Madalin Voicu, a declarat ca nu este nevoie de asa ceva! Ponta asta, este mai escroc, mincinos, tradator, si arogant decit imi puteam inchipui. Ce rezolva cu asta? Mai ingrasa unul, ca ministere a facut destule. Las, slugarnic si fara argumente. Unde esti, tu Tepes?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Simon Pescari

De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României

Multă lume s-a întrebat, după ce s-a anunţat locul de desfăşurare al primului meci din grupa Cupei României, cel cu Rapid, de ce s-a optat pentru Sibiu. Preşedintele clubului Politehnica, Simon Pescari, explică mai jos care au fost raţiunile pentru care s-a luat această decizie. În premieră, Pescari anunţă şi unde s-ar putea juca partida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere

Un număr tot mai mare de români au apelat la credite de nevoi personale anul acesta decât în 2025. De asemenea, sumele împrumutate sunt mai mari decât anul trecut în majoritatea județelor analizate, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a inflației ridicate. Timișenii solicită sume mai mari, fiind depășiți doar de bucureșteni. Banii sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu Sin City istorie înainte de a deveni realitate la Timișoara, acum aleșii locali au aprobat interzicerea în totalitate a sălilor de jocuri de noroc în oraș. Ședința de plen de marți a consfințit decizia finală a orașului de pe Bega de a interzice aceste săli, cu excepția celor pentru Loto clasic. Agențiile Loteriei Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sălile de păcănele devin istorie la Timișoara. Consiliul Local a aprobat interzicerea acestora
Multă lume s-a întrebat, după ce s-a anunţat locul de desfăşurare al primului meci din grupa Cupei României, cel cu Rapid, de ce s-a optat pentru Sibiu. Preşedintele clubului Politehnica, Simon Pescari, explică mai jos care au fost raţiunile pentru care s-a luat această decizie. În premieră, Pescari anunţă şi unde s-ar putea juca partida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României
USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Muncitorii companiei de construcții care se ocupă de regenerarea urbană a Pieței Traian au ajuns la etapa montării primelor plăci de piatră naturală din zona amintită. Este una dintre ultimele etape pentru finalizarea lucrărilor în piață. Cercetarea arheologică nu a identificat elemente care să întârzie șantierul, astfel că, la cinci luni de la începerea proiectului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pune piatră naturală în Piața Traian
Un număr tot mai mare de români au apelat la credite de nevoi personale anul acesta decât în 2025. De asemenea, sumele împrumutate sunt mai mari decât anul trecut în majoritatea județelor analizate, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a inflației ridicate. Timișenii solicită sume mai mari, fiind depășiți doar de bucureșteni. Banii sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere
CODRU Festival revine la Timișoara între 28 și 30 august, pentru cea de-a VI-a ediție, în Pădurea Verde. Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină și în acest an desfășurarea festivalului, unul dintre evenimentele care contribuie la promovarea Timișoarei și a județului ca destinație pentru turism cultural și de evenimente. Timp de trei zile, Pădurea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin pentru CODRU Festival din partea CJ Timiș
Ocazie de a „socializa” altfel cu orașul, care le va fi casă în următorii ani. Pentru studenții internaționali, experiența la Universitatea Politehnica Timișoara înseamnă mai mult decât cursuri, proiecte sau stagii de practică. Înseamnă și descoperirea orașului, întâlniri cu oameni din culturi diferite și momente care transformă perioada petrecută la Timișoara într-o experiență de viață....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții străini din UPT au descoperit Timișoara într-un mod inedit: de pe Bega/FOTO
După luni bune de așteptare, contractul de execuție al viitorului stadion Dan Păltinișanu a fost semnat la București, la sediul Companiei Naționale de Investiții. Urmează câteva luni pentru a se realiza proiectul și ulterior poate demara construcția, cu Consiliul Județean Timiș pe post de finanțator în primul an. Timișoara va avea un nou stadion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul stadion al Timișoarei. Simonis: ”Timișoara și Timișul au așteptat suficient”/VIDEO
Sâmbătă, 29 august 2026, și în Timiș va avea loc ediția a patra a Nopții Muzeelor la Sate. Publicul este invitat să descopere șase muzee din județul Timiș înscrise în programul evenimentului. Sunt șase locuri unde puteți descoperi mai multe despre Timiș și personalitățile sale. Casa memorială Nikolaus Lenau din Lenauheim propune o seară dedicată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor la Sate. Timișul oferă șase locații pentru vizitat
Conferențiarul Alexandru Onaca, din cadrul Departamentului de Geografie din Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie a UVT va participa la o misiune desfășurată în Antarctica. Expediția va oferi cercetătorilor români acces la unul dintre cele mai dificile medii naturale pentru desfășurarea activităților științifice și va permite realizarea unor observații și măsurători direct în teren. Pentru Alexandru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Onaca, conferenţiar la UVT, va reprezenta Timișoara la o expediție științifică în Antarctica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.