Ceata deasa peste Casa Muhle

Pe zi ce trece, cazul Casei Mühle aduce tot mai mult a nebuloasă. Asta, ca să nu zic că s-a ajuns într-o fundătură. În mare, problema e cunoscută. O clădire din patrimoniul municipalității a ajuns – naiba știe cum! – pe mâinile baștanilor romi. Care au demolat o bună parte din imobil, cu gândul probabil de-a construi în locul lui un palat cu turnulețe. În prag de campanie electorală și în urma unor proteste, fostul primar Gheorghe Ciuhandu a sistat lucrările de demolare. Asta se întâmpla prin luna mai a anului trecut. A urmat o maximă tăcere, cu toate că unul dintre liderii protestarilor din campania electorală a fost Ciprian Jichici, consilier local PNL, partid ajuns la putere.

Subiectul a revenit de curând în actualitate, după ce mai mai mulți timișoreni au protestat vizavi de degradrea clădirii. Cu această ocazie, s-a pus în mișcare și mașinăria municipalității. Pe tapet a ajuns un proiect de hotărâre care prevedea mandatarea primarului Nicolae Robu să negocieze cu țiganii cumpărarea casei de către municipalitate. Proiectul a căzut însă la un singur vot. Interesant, vot care putea veni de la viceprimarul Dan Diaconu, care însă n-a fost de acord cu proiectul îmbrățișat în schimb de Robu. Cu acea ocazie, municipalitatea a transferat problema la consiliul jdețean, instituție care, chipurile, ar fi putut demara procedura de expropriere. Cel puțin așa susțineau cei din primărie.

Iată însă că președintele CJT, Titu Bojin, afirmă că n-are cum să exproprieze casa, fiindcă nu-i treaba instituției pe care o conduce să facă acest demers. Mai mult, el îi consideră pe cei din primărie total pe lângă subiect. „S-a vorbit în necunoștință de cauză, total paralel. Noi nu avem nicio implicare față de Casa Mühle sau alte case ce nu aparțin de noi. E problema exclusivă a municipiului Timișoara”, a declarat, ferm, Bojin, pentru deBanat.ro.

Deci problema e din nou la primărie. Nu înainte de-a constata un diletantism înfiorător care domnește pe CD Loga nr. 1. Cu atât mai mult cu cât în primărie există un mega-specialist în administrație și treburi juridice, precum Ioan Cojocari. În paralel, Robu se întâlnește cu țiganii care cer primăriei câteva milioane de euro pentru clădire. Asta, cu toate că nu pot face nimic acolo, cel puțin momentan. În fine, Robu își dă seama că n-avea ce negocia cu țiganii, iar problema Casei Mühle ajunge cu totul în aer.

Ce nu înțeleg este de ce primăria nu face o anchetă vizavi de modul în care s-a ajuns în această situație. Fie numai și pentru că, dacă vrei să rezolvi o problemă, trebuie să mergi la cauze. Cum s-a ajuns aici? Cine e vinovat? Măcar pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple în viitor. De altfel, o anchetă în acest sens a fost solicitată și de consilierul local Mircea Purceld. În primul rând trebuie văzut ce s-a făcut cu dreptul de preemțiune la care avea dreptul primăria la ultima vânzare a imobilului. Sau la toate vânzările, fiindcă se pare că acolo s-a întâmplat o suveică de vânzări succesive. Sau există pe undeva un interes ca subiectul să rămână confuz? Un alt mister este faptul că țiganii nu lasă din preț, chit că nu pot face nimic acolo. Sau știu că – după ce subiectul se va răci – vor putea totuși să construiască? Nu palat cu turnulețe, dar măcar o vilă bengoasă!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Titu Juristu a spus: (ianuarie 23rd, 2013 at 21:08 )

LEGEA 422/2001: Consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti au urmatoarele atributii:

b) initiaza, cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor, procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publica, în vederea protejarii monumentelor istorice, în situatiile si cu respectarea
conditiilor prevazute de lege;

folosia a spus: (ianuarie 23rd, 2013 at 22:40 )

domna Caldararu draghe ,
da de unde mami draga ai cumperat asa un peleria bengoasa. se moara mama ca si io ash purta asha ceaua.
si mai spune mami da’ de unde dreacu’ stie matale atatea legili?(de pe wikipedia cumva?)
da’ di ce n’ai cdindat si matali ca sigur il intreciai pe dom’ robu. sa orbesc.
P.S. speze insamna una iar spetze alta. pricepu-si dumniavoastra madame ? ushhhhhhhhhhhhhh la scoala!

Victor a spus: (ianuarie 24th, 2013 at 10:57 )

Domnule Ino Ardelean, ziceti bine ce ziceti. Cu o exceptie: ma nedumereste acel „naiba stie cum”. Deci sunteti ziarist, sunteti ziaristi, ca nu sunteti singur pe-aici, si NU STITI cum s-au facut aceste vanzari, de ce nu si-a exercitat Primaria dreptul de preemptiune, care a fost succesiunea actelor care au dus aici??? Pai atunci noi, timisorenii de rand, cam cum am putea afla aceste lucruri? Ca am asa, o banuiala ca n-o sa ne lumineze cei care au facilitat talhariile.
Presa – cainele de paza al democratiei – mai e valabila chestia? Faceti, va rog, niste anchete serioase, puneti rezultatul clar pe hartie si promit (si cred ca nu sunt singurul) ca o sa cumpar acele ziare in care vor aparea anchetele! Si vom capata si ceva incredere in presa timisoreana! Din nou – fara suparare, dar intrebari retorice mai stim si noi sa ne punem!!!

naiba știe... a spus: (ianuarie 24th, 2013 at 15:23 )

@Victor: ce caricatură de stat e ăla în care „câinii de pază” trebuie să facă anchetele „serioase” ?? Nasol, părerea mea !

Victor a spus: (ianuarie 25th, 2013 at 00:53 )

@Naiba stie: Da, ca Watergate-ul a fost investigat de Procuratura americana… Ziaristii numai stateau si asteptau rapoartele de la Casa Alba…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.