Stirile din ziua: 9 ianuarie 2016

In sfarsit! De la Timisoara se va zbura direct spre Olanda

In sfarsit! De la Timisoara se va zbura direct spre Olanda

Noul an aduce o veste bună pentru timișoreni și locuitorii din vestul României. Din această primăvară se va putea zbura direct de la Timișoara spre Olanda! Vor fi nu mai puțin de trei curse pe săptămână.

Colectiv, ziua care a schimbat Romania

În fine a fost completată echipa de conducere a PSD Timiș. Ca să nu fie probleme, s-a candidat omul și locul. Noua conducere: președinte executiv – Călin Dobra; secretar executiv – Adrian Negoiță; trezorier – Ovidiu Brânzan. Trebuie spus că cel care se ocupă de finanțele PSD Timiș are firma (Saif-Tim) băgată în insolvență și zeci de plângeri pe cap pentru recuperarea banilor.

Sute de timisoreni, in strada pentru sotii Bodnariu! Cer statului norvegian sa le dea inapoi copiii /FOTO

Sute de timișoreni au protestat, sâmbătă, în fața Prefecturii Timiș, împotriva aa ceea ce ei consideră un abuz al statului norvegian, care i-a luat pe cei cinci copii ai familiei Bodnariu. Acțiunea a fost organizată de Alianța Familiilor din România, cu sprijinul Comunităților Creștine din Timișoara, și s-au strâns și semnături.

Top