Camera 30 din Primaria Timisoara nu va fi amenajata cu 280.000 euro! Proiectul a cazut din nou

Camera 30 din Primăria Timișoara rămâne nemodernizată, cel puțin pentru moment. Consilierii locali au trântit, din nou, proiectul care prevedea amenajarea Biroul Evidență Patrimoniu, dar a lipsit doar un vot pentru ca acesta să treacă. Prețul propus a fost același ca în luna mai, adică aproape 283.000 de euro!

camera treizeci1ot

Consilierii locali au avut din nou pe ordinea de zi proiectul „privind aprobarea DALI pentru obiectivul de investiții «DALI + PT + AC Reamenajare camera 30 din clădirea Primăriei Municipiului Timişoara”. În luna mai, aleșii s-au declarat șocați de prețul propus, adică 1,26 milioane de lei, sumă cu tot cu TVA. Conform referatului, „investiţia este necesar a se realiza pentru a se satisface o parte din cerinţele de spaţiu, cu efect direct asupra optimizării şi îmbunătăţirii activităţii funcţionarilor publici (…) se propune reamenajarea acestui spaţiu în sensul construirii unui planşeu ce va împărţi pe verticală volumul existent în două volume, a recompartimentării spaţiilor nou rezultate şi a construirii scării de acces cu finalitatea dublării practic a suprafeţei de lucru existente”. La vremea respectivă, consilierii PSD au reclamat suma uriașă, au făcut unele calcule și le-au prezentat în plen. Proiectul a căzut, iar primarul Nicolae Robu recunoștea că suma este mult prea mare şi spunea că trebuie găsite soluţii mai ieftine.

În plenul de vineri, proiectul a reapărut pe ordinea de zi, fără să fie schimbată nici măcar o cifră! Consilierilor li s-a cerut din nou să voteze alocarea a 1,26 milioane de lei pentru reamenajarea camerei 30, din care 1,07 milioane reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții-montaj. Liberalul Simion Moșiu a propus un amendament care să prevadă reducerea sumei pentru construcții-montaj la un plafon maxim de 870.000 de lei și s-au cerut lămuriri din partea aparatului primăriei. „Sala 30 este o sală cam de mărimea sălii de consiliu, poate ceva mai mare. În urma modernizării, ar urma să fie amenajate unul sau două niveluri suplimentare, cu structură metalică, cu consolidări la fundație”, a venit explicația. Aceasta nu a convins însă îndeajuns de mulți consilieri: proiectul a căzut, cu 13 voturi pentru, 3 împotrivă și 5 abțineri. Camera 30 are exact 401,7 metri pătrați și găzduiește Biroul Evidență Patrimoniu, de la Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse. În urmă cu un an, aici au descins polițiștii și procurorii DNA, în căutarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii 112.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat

Leii din Banat se vor reuni în data de 4 august sub comanda staff-ului tehnic format din Dragan Petričević (antrenor principal), Milos Pešić (antrenor secund), Nenad Marković (scouter), Tiberiu Puta (preparator fizic), Hosin Samer (medic) și Ovidiu Maier (kinetoterapeut). Vor urma trei zile rezervate verificărilor medicale și testelor fizice, după care vor începe antrenamentele propriu-zise....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ

În cursul lunii iunie, Consiliul Județean Timiș a acoperit facturi de 1,5 milioane de lei, plătite pentru asigurarea cu lapte, mere și biscuiți, pentru copiii din județ, în cadrul programului Cornul și Laptele. Consiliul Județean Timiș gestionează, la nivelul județului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/03.08.2023, Programul pentru școli al României pentru perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara e în topul național al celor mai ieftine zone imobiliare cu trei cartiere

Piața imobiliară din Timișoara mai oferă încă o serie de cartiere unde cei cu mai puțini bani pot achiziționa o locuință la un preț mai mic. București, Constanța și Timișoara sunt marile orașe din țară unde cumpărătorii pot găsi cele mai multe zone în care apartamentele se vând, chiar și în 2026, cu prețuri reduse....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e în topul național al celor mai ieftine zone imobiliare cu trei cartiere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Leii din Banat se vor reuni în data de 4 august sub comanda staff-ului tehnic format din Dragan Petričević (antrenor principal), Milos Pešić (antrenor secund), Nenad Marković (scouter), Tiberiu Puta (preparator fizic), Hosin Samer (medic) și Ovidiu Maier (kinetoterapeut). Vor urma trei zile rezervate verificărilor medicale și testelor fizice, după care vor începe antrenamentele propriu-zise....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
În cursul lunii iunie, Consiliul Județean Timiș a acoperit facturi de 1,5 milioane de lei, plătite pentru asigurarea cu lapte, mere și biscuiți, pentru copiii din județ, în cadrul programului Cornul și Laptele. Consiliul Județean Timiș gestionează, la nivelul județului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/03.08.2023, Programul pentru școli al României pentru perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ
Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din cartierul Lipovei va avea un nou corp, iar primăria caută executant pentru lucrări. Proiectul municipalității prevede construirea unui nou corp de clădire cu patru niveluri, care include 20 de săli de clasă și o sală multifuncțională desfășurată pe două niveluri. Noua sală va putea fi utilizată atât pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută executant pentru un nou corp de clădire la școala generală din Lipovei
Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Așa cum ne-am obișnuit, Warriors Timișoara a participat cu un număr impresionant de copii și la etapa Campionatului Național de minirugby de la Cristian/Brașov, (45 sportivi) la categoriile Under 8, U 10 (2 echipe), U12 (o echipă)! „A fost o etapă reușită din toate punctele de vedere: organizare, implicare FRR, infrastructura, peisaje, surprize plăcute pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meciuri de ținută și timp de calitate în Cetate! Warriors Timișoara a bifat și etapa de la Râșnov
Constructorul a început lucrările la linia dublă de tramvai și la viitoarea buclă de întoarcere de pe strada Gării. Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară închiderea circulației rutiere prin pasaj, de asemenea, va fi afectată și circulația tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor. De săptămâna viitoare bucla de întoarcere de pe Calea Bogdăneștilor va fi închisă pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.