Soluție de încălzire centralizată la standarde europene, implementată la Timișoara de Colterm

Un nou sistem de contorizare a căldurii a fost implementat de Colterm și dă rezultate. La sfârșitul anului trecut, în data de 28 decembrie, a fost racordat la sistemul centralizat de termoficare un bloc-turn din zona Take Ionescu. Sistemul de contorizare pe orizontală este considerat soluția ideală pe termen lung, care oferă stabilitate și riscuri minime de exploatare.

Blocul racordat la sistemul de contorizare pe orizontală are 40 de apartamente și toți locatarii au optat pentru soluția centralizată de încălzire.

„Pentru Colterm a fost o adevărată provocare, întrucât este prima soluție de acest gen din Timisoara. Solutia proiectata si executata de Colterm este una la standarde europene, racordul fiind făcut direct din reteaua primară, prin intermediul unui modul termic de bloc si toate apartamentele sunt contorizate individual, atat pe încălzire, cat si pe apa calda”, au transmis reprezetanții Colterm.

Avantajele soluției:

  1. Prin intermediul modului termic, se poate porni/opri încălzirea colectiv, oricând pe parcursul anului. Astfel, locatarii pot opta în lunile aprilie/mai, respectiv septembrie/octombrie să-și pornească încălzirea în cadrul asociației sau nu. De asemenea, prin soluțiile de contorizare individuală, se poate sista individual încălzirea pe fiecare apartament.
  2. Un alt avantaj al soluției cu modul termic este posibilitatea reglării temepraturii manual sau automat, în funcție de temperatura exterioară.
  3. Prepararea apei calde are loc tot cu ajutorul termic local în cadrul asociaței. Astfel, se elimină timpii de așteptare până la furnizarea apei calde.
  4. Modul termic este monitorizat on-line de către dispeceratul Colterm 24/24, 7/7, astfel încât orice problemă apărută în furnizare este semnalată în dispeceratul Colterm, permițând intervenția promptă a echipelor noastre.
  5. Prin intermediul contoarelor de apartament împărțirea cheltuielilor se va face în funcție de consumul fiecărui apartament.
  6. Pericolul de explozie este complet eliminat.
  7. Poluarea este compelt eliminată.

Detalii despre contorizarea pe orizontală sau serviciile oferite de Colterm SA pot fi obținute prin punctele de lucru din cele două mall-uri, sediul de pe strada Joseph Lonovici nr. 4 sau pe www.colterm.ro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ovidiu a spus: (ianuarie 15th, 2019 at 10:19 )

Dacă tot spuneţi că este o soluţie la standarde europene ar fi trebuit ca pe lângă prezentarea avantajelor (o chestiune ce ţine mai degrabă de reclamă) să includeţi şi o scurtă descriere a funcţionării sistemului: în poză se vede un branşament cu 3 ţevi – una cu un contor de apă, alta cu un contor de energie termică şi alta cu un alt aparat dar nu se explică în niciun fel rolul lor şi cum funcţionează întregul ansamblu şi nu toată lumea are timp să ceară detalii şi explicaţii din partea Colterm.

Chiar aşa greu era să includeţi un scurt paragraf care să explice cum este contorizată şi căldura şi apa caldă într-un asemenea sistem?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase. „Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”
Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Top