Restaurantul, parcarea, piscina şi centrul SPA de la cel mai cunoscut hotel timişorean, închise de Protecţia Consumatorului

În urma unui control la la cel mai mare şi cunoscut hotel timişorean, Continental, inspectorii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului au luat mai multe decizii extrem de dure. Printre acestea s-a numărat închiderea restaurantului, parcării, piscinei şi centrului SPA.
Potrivit inspectorilor de la Protecţia Consumatorului, apa de la piscină nu avea parametri normali, una dintre probleme fiind concentraţia prea mare de clor. De asemenea, la centrul SPA s-a găsit inclusiv mucegai, astfel că atât piscina, cât şi centrul SPA au fost închise imediat. La restaurantul şi bucătăria hotelului au fost descoperit mult mai multe nereguli. Inspectorii de la CRPC au făcut o listă cu mai multe măsuri care trebuie remediate şi au închis restaurantul. În urma unui nou control a reieşit că mai existau doar două chestiuni nerezolvate. Totuşi, restaurantul a rămas închis. Trebuie spus că la Continental urmează să fie cazaţi mai mulţi oaspeţi străini care participă, în perioada 21-22 martie, la o conferinţă sub egida Uniunii Europene: “Europa Convergenței: creștere, competitivitate, conectivitate”. Se pare că pentru aceştia se va apela la un serviciu de catering.
În privinţa parcării, fiind un hotel de patru stele, aceasta trebuia să-i satisfacă pe toţi clienţii. Cei de la Continental au deschis însă parcarea contracost pentru toată lumea, la un preţ destul de piperat (10 lei/oră), mulţi clienţi neavând astfel locuri de parcare.
Contactat pentru a comenta această situaţie, directorul hotelului, Sorin Guţă, iniţial n-a recunsocut faptul că ar fi fost un control cu consecinţele de mai sus. “Eu nu am proces verbal. Să-l prezinte ei”, a declarat la început Guţă. Ulterior şi-a amintit: “A fost un control şi s-au îndeplinit toate măsurile”. Întrebat de ce este închis restaurantul, dacă au fost luate măsurile necesare, el s-a încurcat în declaraţii, ba că e închis, ba că e dechis, ba că nu sunt clioenţi. În privinţa parcării a spus că se lucrează la ea pentru un eveniment, însă clienţii hotelului au locuri rezervate. Guţă a recunoscut şi faptul că piscina şi centrul SPA sunt închise, neputând da un termen pentru când vor fi redeschise. “Suntem într-o chestiune destul de profundă şi nu mă pot pronunţa”, a concluzionat filozofic Guţă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Bula a spus: (martie 21st, 2019 at 12:19 )

Sef nou ceva , pe la p.consum.?
Omul face pe gigi duru să priceapă lumea ca trebuie decartat…

Cristi a spus: (martie 21st, 2019 at 16:17 )

Tocmai am parcat la Conti, dezinformati oamenii aiurea. Legat de SPA, doar piscina in renovare, mergeti sa vedeti. Si pe langa toate minciunile, corectati si greseliile gramaticale…
Si diseara merg sa iau cina acolo, va trimit poze! Sa aveti surse credibile macar de data aceasta!

Angela a spus: (martie 21st, 2019 at 17:39 )

Sunteti dezinformati!!!! Nu aveti sursele corecte. OPC-ul a declarat ca nu va da nici nume si nici detalii despre controalele efectuate pentru evitarea unor posibile procese! Daca totusi obtineti detalii de la ei, am vrea sa vedem si controlul si rezultatele de la hotelul unde sta Susanu ( ca sa ma exprim la fel de badaran ca si dvs.). Sau de acolo nu avem acces la informatii???

Take a spus: (martie 22nd, 2019 at 06:36 )

Da-o-n chec de treaba. Inchizi hotel Continental dar lasi deschise bombele de hoteluri din Complex si etc etc etc

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top