Cu cărţile pe faţă! Cei patru candidaţi pentru nominalizarea USR la Primăria Timişoara s-au întrecut în faţa alegătorilor / FOTO

Uniunea Salvaţi România Timiş a oferit mediului politic regional un exemplu evident de bune practici în domeniu. În perspectiva alegerilor locale de anul viitor, partidul a decis să-şi desemneze candidatul care se va lupta cu Nicolae Robu pentru postul de primar al Timişoarei, prin intermediul unei competiţii interne, cu dezbateri şi confruntări de opinii, cu prezentări ale candidaţilor interni în faţa membrilor, dar şi a publicului larg.

Candidatii USR ]n competitia interna pentru candidatura la functia de primar

Patru candidaţi au decis că pot face ceva pentru oraşul de pe Bega din postura de viitor primar sub sigla USR, iar pentru aceasta s-au informat, au analizat activitatea actualei administraţii şi au stabilit punctele unde, cred ei, e nevoie şi se poate face ceva pentru îmbunătăţirea semnificativă a vieţii în capitala Banatului. Ei au fost invitaţi în faţa alegătorilor care vor decide cine va primi nominalizarea, adică membrii locali ai partidului, dar şi în faţa tuturor timişorenilor, dispuşi să vadă cum arată alternativa politică şi administrativă pentru Timişoara.

Neamţul Dominic Fritz, Aida Szilagy, Alex Cadar şi senatorul USR de Timiş, Nicu Fălcoi, s-au înscris în competiţia internă. Au fost două dezbateri deschise, publice, transmise live pe internet, plus o campanie de 45 de zile în care cei patru au avut oportunitatea să demonstreze că merită votul membrilor partidului.

Ultima dezbatere a avut loc marţi, în faţa unui public larg, care a avut posibilitatea chiar să pună propriile întrebări candidaţilor, pe lângă cele pregătite în avans de membrii USR.

„Indiferent de rezultatul acestui vot şi indeferent de persoana pe care o vom trimite acolo, sunt convins că în spatele ei se va afla întreaga echipă a USR şi va avea, într-adevăr, o forţă pe care să se bazeze. Societatea românească evoluează, oamenii se schimbă, această schimbare este mai pregnantă în oraşele mari ale României. Întregi generaţii de tineri sunt din ce în ce mai informate, iar nevoile lor dintre cele mai diverse. În acelaşi timp, politicieni vechi, din actualele administraţii, ne arată că sunt încastraţi în trecut. Sunt din ce în ce mai departe de vocea străzii, timişorenii merită mai mult, o clasă politică să guiverneze pentru oameni”, a fost mesajul lansat de Dan Reşitnec, conducătorul USR Timişoara.

Dan Barna, şeful USR, s-a aflat la Timişoara special pentru a lua parte la dezbatere.

„Este o realitate factuală şi obiectivă că filiala USR Timiş este cea mai performantă filială din România, prin numărul de filiale existente, dar mai ales prin rezultatul din 26 mai. Din punct de vedere civic, timişorenii sunt cei care sunt la prima oră prezenţi cu plasele la uşa democraţiei pentru a duce mai departe societatea României”, a declarat şi Dan Barna, preşedintele USR, prezent la dezbatere.
Toţi cei patru candidaţi s-au prezentat, iar ulterior au răspuns unor întrebări din partea membrilor USR. Fiecare dintre cei patru a arătat că e bine informat, că problemele care afectează oraşul le sunt cunoscute. Piste de biciclete, transport îmn comun, modul în care sunt concepute modificările din trafic, dar şi modul de administrare a patrimoniului istoric al Timişoarei, toate acestea au fost dezbătute de candidaţi. Ei au dovedit că pot să facă faţă funcţiei de edil-şef.

Acum, după această ultimă dezbatere, va fi rândul celor din USR, filiala locală, să decidă cine e cel mai bun să-i conducă pe timişoreni. În luptă se află Dominic Fritz, un tip diferit de om şi politician, „neamţul” care iese din tipar dar care îşi iubeşte enorm oraşul adoptiv, Nicu Fălcoi, un politician deja cu experienţă şi care poate face faţă din plin luptei din cadrul alegerilor, Aida Szilagy, candidata cu o viziune „eco” asupra administraţiei, o caracteristică ce îi aduce în sine voturi din partea celor care îi împărtăşesc viziunea, respectiv Alex Cadar, un specialist în project management, care doreşte să transfere asupra administraţiei o bună parte din cunoştinţele pe care le-a dobândit în activitatea profesională.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Andreea a spus: (iulie 17th, 2019 at 01:20 )

Fritz e din alta liga, wow.

Bănățeanul a spus: (iulie 17th, 2019 at 09:17 )

Visezi?Care întrebări din public?! Că nu s-au permis! Vax albina de dezbatere, dezamăgire mare, mi-am pus speranță în USRtimis, că sa constat că sunt niște agiamii cu sloganuri goale gen”trebuie sa facem și va asiguram că…blabla” fara să spună CUM vor face sau măcar in cat timp vor face. Devreme ce toți 4 au ZERO experiență în administrație, nu-i de mirare că practic nu au venit cu nicio soluție clara la temele de baza ale urbei. Sala s-a si golit pe jumătate după pauză, oameni fiind sătui de întrebările fade ale moderatorului și raspunsurile fade a celor 4, de zici că erau 3 clone a lui Dănilă, mai puțin Fritz care era incapabil să se încadreze în timpii alocați și abera mereu doar despre viziunile sale culturale; de parcă alte probleme n-are acest oraș… Omul trăiește rupt de nevoile reale ale cetățenilor. Făcea mereu pe jovialul, (adesea exagerat, fara noima), fie din lipsa de soluții clare, fie că e cam hilar omul…Așteptam altceva!
Mi-a fost clar pe final că Barna a venit de fapt în campanie prezidențială , aruncând doar niste loaze si-l cam doare-n bască de alegerile din Timișoara.

Alex a spus: (iulie 17th, 2019 at 09:50 )

N-ați pierdut nimic; decât 3ore din viată, care în parc, pe vremea frumoasa de ieri, erau cu sigurantă mai bine investite.
Daca in ăștia ne punem baza sa ridice orașul după ce scapam de laeRobu, și gașca lui de ipochimeni, să-mi fie cu iertare.
Din lac în puț…

tibi a spus: (iulie 17th, 2019 at 11:28 )

alex, in locul lui robu prefer si un caine lovit de autism, asa ca sunt bineveniti chiar si acesti ageamii

maricica a spus: (iulie 17th, 2019 at 15:16 )

OK USR incoace si incolo, dar formulez si io o intrebare suava si dulce: de unde, din ce sursa are banuti USR-ul asta pentru a organiza asemenea competitii interne? Din ce bani s-a inchiriat sala? Cine a platit pupitrele vorbitorilor? Cine a asigurat tehnica? Macar sa stim si noi, protimea, ce si cum in ograda USR-ului…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top