Mizeriile merg înainte și fără Liviu Dragnea. Chiar mai bine, în liniște și armonie

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Când vezi părți din PSD radicalizate ca urmare a abandonării luptei cu conceptul de justiție europeană, darea lui Dragnea pe mâna „Statului Paralel” și suspiciunea unei complicități între trupa lui Viorica Dăncilă cu Klaus Iohannis te apucă voma. În primul rând că ți se prezintă un PSD care ți-a făcut concesii ție, cetățean al României indignat până acum pentru ce se întâmplă cu această țară sub guvernarea lor. În ce sens? Păi noul PSD ar fi înțeles că este nevoie de justiție așa cum ne-o cere Uniunea Europeană și SUA, justiția din sistemele democrate ale lumii, nu justiție de tip Putin sau Erdogan. Ca efect al acestei alinieri făcute strângând din buci și împotriva tendințelor partidului, PSD ar fi renunțat la munca legislativă sau executivă, prin legi sau ordonanțe de urgență în sensul dinamitării muncii procurorilor în procese grele și ușurarea misiunii avocaților plătiți cu bani grei pentru scăparea rechinilor. Mesajul acesta nu numai că este fals, dar este și unul de-o parșivenie intolerantă chiar și pentru un partid ca PSD-ul. Dar haideți să
vedem ce concesii a făcut coaliția de guvernare lui Timmermans, haștagului-rezist, lui Iohannis sau Cioloș, nouă, românilor, după pierderea alegerilor din 26 mai.

Nici nu s-au ridicat aburii șampaniei la sediile PNL și USR, coliva la PSD n-a apucat să se acrească, că imediat majoritatea parlamentară a arătat cât contează pentru ei democrația. Că democrația aia cu egalitatea românilor în fața legii e pentru naivi, nu și pentru ticăloși. Așa a scăpat încă o dată Tăriceanu de urmărirea penală prin votul colegilor din Senat. Ai fi zis, ”hai, e șmenarii între ei, n-o să le-o scoți asta din cap”, dar măcar n-o să mai facă mizeriile de până acum. În timp ce Viorica Dăncilă se lăuda cât de bine se înțelege ea cu Timmermans și ce mult i-ar fi plăcut să colaboreze cu dumnealui ca președinte la Comisie Europeană, Secția Specială ce anchetează magistrații nealiniați și-a continuat munca ca și cum Dragnea era în Kisselef, nu la Rahova. Au fost retrase apeluri pentru „crocodilii” politici care au prejudiciat statul cu sute de milioane de euro, apoi magistrați cu coloană au fost hărțuiți pentru a arăta ei pentru ce a fost făcută acea Secție Specială. Raportul Greco, experții MCV, Comisia de la Veneția, niște fraieri ca
toți românii ce-au crezut că s-a schimbat ceva în țara asta după alegerile europarlamentare.

Avocatul Poporului. S-a speriat cumva puterea de valul electoral și putem visa la minuni? A plecat Ciorbea pentru a veni un jurist rezonabil, care să reprezinte poporul în fața unor abuzuri ale guvernului? Nu, Viorica Dăncilă a spus cu subiect și predicat că acel post a fost negociat ca la piață și e al ALDE, pentru Renate Weber. Sistemul nu s-a clintit o clipă. Șefa CSM, Lia Savonea, și majoritatea sa din consiliu parcă au fost în concediu în ziua alegerilor. Ocuparea posturilor cheie din Justiție se face în concursuri cu un singur candidat și cu lucrurile aranjate din timp, inclusiv înlocuirea Cristinei Tarcea de la președinția Înaltei Curți. Și distracția nu e gata. Desființarea de către CCR a sentințelor în completurile de trei de la ÎCCJ arată clar direcția și fără Dragnea.
Guvernarea poate fi șubredă la un moment, majoritatea parlamentară se poate clătina, firavă după unele dezertări din partide, dar Sistemul, grupurile de reflecție care au schițat acest asalt împotriva justiției au rămas la fel de puternice și eficiente în nemernicii. Aceste exemple sunt dintre cele vizibile. Ele se văd cu ochiul liber și sunt strigătoare la cer. Anchetele mari bat pasul pe loc. Ați mai auzit ceva de cercetarea jandarmilor de la mitingul din august 2018? De ce nu, dacă toți se jură pe roșu că au înțeles mesajul electoratului dat la 26 mai? Au înțeles pe dracu și își mai și bat joc de noi! Urmează marșul imperturbabil de ocupare politică la toate instituțile ce nu au fost ocupate de ei până acum. Că o fi Oficiul Concurenței, șefia Armatei, consolidarea puterii în Curtea Constituțională, parchetele unde sunt interimate și nu peste multă vreme vom auzi de schimbarea ministrului Justiției, culmea, un ultim ghimpe ce-i încurcă, venit chiar din interiorul PSD. Dar în țară e liniște. Protestatarii nu mai au mesaje? Congresul PSD s-a ținut fără o fluierătură de afară, de-a fost nevoie de așa ceva din interior, oficialii europeni au treburi mai serioase la ei în ogradă ca să vadă cum involuează lucrurile în România, încet, mult mai încet, în liniște, mult mai în liniște, ca o moarte care vine și te duce lent la groapă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret

Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest
Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Chiar în noaptea de 1 mai, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi. S-au tras 13 focuri de armă pentru prinderea infractorilor
Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
Top