ANUNT DE PARTICIPARE – Licitație, Comuna Ghiroda

Lansarea licitaţiei de proiecte culturale  în vederea acordării finanţării nerambursabile din fonduri alocate de Comuna Ghiroda pentru activităţi nonprofit  de interes general, conform Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.

  1. Autoritatea contractantă: Comuna Ghiroda, strada Victoria, nr. 46, Ghiroda, judeţul Timiş, cod fiscal 5517220, tel. 0256205201, fax 0256287406.
  2. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă: Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Ordonanţa 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările  şi completările ulterioare, Hotărârea Consiliului Local nr.38./21.02.2020 privind aprobarea Programului anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local al Comunei Ghiroda pentru activităţi nonprofit (domeniile cultură şi culte) pe anul 2020  şi Hotărârea Consiliului Local nr.44/02.03.2020 privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile  comunei Ghiroda pentru activităţi nonprofit de interes local (domeniul cultură şi culte) în  anul 2020.
  3. Se acordă finanţare nerambursabilă pe anul 2020 în valoare de 850.000 lei  pentru proiecte care vizează:

Pentru domeniul cultural – 650.000 lei:

Pentru domeniul culte – 200.000 lei:

  1. Durata implementării: din momentul semnării contractului de finanţare până la data de 15 decembrie 2020.
  2. Solicitanti: persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii – sau culte religioase recunoscute conform legii care depun propuneri de proiecte in conformitate cu domeniile prevăzute in Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al comunei Ghiroda.
  3. Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile se poate procura de pe site-ul primariaghiroda.ro
  4. Solicitanţii vor putea depune documentaţia prevăzută în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile comunei Ghiroda la registratura Primăriei Comunei Ghiroda, strada Victoria, nr. 46, Ghiroda, tel.0256205201, jud. Timiş , in perioada  03.2020 – 13.04.2020, luni, marţi şi joi între orele 08,30- 16,00, miercuri între orele 08,30-17,30 şi vineri între orele 08,30-13,30. Data limită până la care va putea fi depusă documentaţia este 13.04.2020 ora 15,00.  
  5. Selecţia şi evaluarea proiectelor va avea loc în ziua de 14.04.2019 începănd cu ora 13,00,  lista finală a câştigătorilor fiind aprobată  prin Hotărâre a Consiliului Local al Comunei Ghiroda.
  6. Comisia de evaluare şi selecţie va comunica, la încheierea procedurii de evaluare şi selectare , în scris, solicitanţilor neselecţionaţi motivele neacordării finanţării şi celor selecţionaţi nivelul sumelor aprobate în vederea încheierii contractelor.

Programul anual privind proiectele din domeniile  culturală şi  culte, in conformitate cu Legea 350/2005 cu nr. de identificare 223958 a fost publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VI-a, nr. 42. din 05.03.2020.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”

Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby

Meci intens, salvat de un final spectaculos. SCM USV Timişoara a învins mai greu decât o arată scorul pe Rapid Bucureşti în etapa a 5-a a sezonului regular. A fost 37-14 (11-3) pentru echipa bănăţeană. Per-total, meciul a avut încărcătură, s-a pus umărul serios, de ambele părţi, Rapidul a dat o replică bună, dar a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare

Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prezent la Lugoj, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a avertizat eventualii speculatori imobiliari să nu încerce să să crească artificial prețurile de despăgubire pentru unele terenuri aflate pe traseul viitorului drum expres Lugoj – Filiași, pe ultima sută de metri, pentru că nu vor fi plătiți. Aici, în iunie ar urma să se termine prima etapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avertisment public de la ministrul Grindeanu: Nu pregătiți PUZ-uri pe mulți bani pe Lugoj – Filiași, nu veți fi plătiți
Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.  Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
Unul din cele mai aşteptate şi memorabile evenimente organizate sub tutela UPT a ajuns la sfârşit. Au fost câteva zile extraordinare, care lansează astfel o provocare şi pe anul următor. Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT – „AI for Humanity” a ajuns la final. Un eveniment de excepţie cu un succes răsunător
Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town sunt pregătite și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot învinge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Paradă cu mașini din anii `20, festival cu mii de flori, Caravana Dințișorului și teatru de păpuși, în weekend, la Iulius Town
Top