Timisul are buget! S-a votat in unanimitate si fara prea mare scandal!

Consilierii județeni au votat, luni, în unanimitate, bugetul instituției. Suma totală, pe secțiunile de funcționare și dezvoltare, este de 418,06 milioane de lei. Printre investițiile majore din acest an: mutarea Clinicii de Psihiatrie, cumpărarea unei scări de 70 metri pentru pompieri, dar și asfaltarea câtorva zeci de kilometri de drumuri județene.

Palatul Administrativ, CJT (2)

Pe lista investițiilor noi prevăzute din bugetul propriu al CJ Timiș, la secțiunea „Autorități executive”, se regăsesc, printre altele, mutarea Clinicii de Psihiatrie a Spitalului Județean, de pe str. Văcărescu, în fosta unitate militară de la Giroc – 7,2 milioane de lei sau recondiționarea fațadei și amenajări exterioare la Palatul Administrativ – 3.5 milioane. Pentru consolidarea imobilului în care funcționează Școala Specială „Dumitru Ciumăgeanu”, subiect de discuții aprinse într-unul din ultimele plenuri ale anului trecut, sunt alocați 4,5 milioane de lei, iar pentru cumpărarea clădirii de la actualul proprietar, încă 3,5 milioane. Pentru centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități „Speranța”, reactualizare documentație și execuție, suma prevăzută este de 5 milioane de lei. Câte un milion de lei revin pentru achiziția unor terenuri necesare extinderii la patru benzi a DJ 691 Dumbrăvița – autostradă, respectiv DJ 592 Timișoara – Moșnița Nouă. Pentru acest din urmă proiect este prevăzută și suma de 160.000 de lei, necesară întocmirii proiectului tehnic. Încă 295.000 de lei vor merge către realizarea studiului de fezabilitate pentru locuințele ANL de la Giroc, iar amenajarea Muzeului Militar din Piața Libertății, în sediul garnizoanei, va scoate de la bugetul CJ, în această fază, exact 1,5 milioane de lei, pentru expertiză tehnică, proiect și studiu de fezabilitate.

La capitolul Sănătate, Spitalul Județean primește 8,2 milioane de lei. Banii vor fi folosiți pentru continuarea unor investiții precum extindere corp Casa Austria – 1,5 milioane sau modernizarea morgii – 1,2 milioane, dar și către investiții noi, cum ar fi sistemul de preepurare ape uzate sau amenajarea blocului operator în vederea reluării transplantului renal, ambele cu câte un milion de lei. Pentru studiul de prefezabilitate al viitoarei maternități va fi alocată suma de 135.000 lei.

La Cultură, Muzeul Banatului va primi 2,1 milioane lei, cea mai mare parte a banilor – 1,2 milioane – urmând să meargă spre lucrările de consolidare a Castelului Huniade, aflate în execuție. Muzeul de Artă are alocată suma de 280.000 de lei, din care 200.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare a Palatului Baroc. Muzeul Satului primește 1,8 milioane de lei, bani din care vor fi amenajate un parc pentru copii, dar și balta din incintă, va fi cumpărată o copertină pentru platoul din fața scenei și vor fi realizate un album foto și un film de prezentare pentru instituție. Teatrul Merlin primește 560.000 de lei, printre altele pentru cumpărarea unui microbuz și realizarea instalației de paratrăsnet, iar Biblioteca Județeană „Sorin Titel” are alocată suma de 30.000 lei.

plen CJT 07

Direcția de Drumuri a Județului Timiș primește, în acest an, 23,9 milioane de lei. Acestei sume i se adaugă încă 18,4 milioane, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Investițiile în continuare prevăzute în bugetul pe acest an sunt asfaltarea DJ 591C Săcălaz – Sânmihaiu Român, DJ 588 Clopodia – Ferendia, DJ 595C Deta – Opatița – Birda, DJ 692A Becicherecu Mic – Dudeștii Noi – Sînandrei, DJ 695D Moșnița Veche – Bucovăț, DJ 694 Dumbrava –Mâtnicu Mic și DJ 609 Ohaba Lungă – Ohaba Română. Vor fi asfaltate în acest an DJ 693B Iohanisfeld – Ivanda, DJ 609H Babșa – Ghizela și DJ 592B Șipot – Folea și vor fi prinse în programul IBU (îmbrăcăminte bituminată ușoară) DJ 588 Șemlacu Mare – Ferendia și DJ 592D Hitiaș – Bacova. Se vor face diverse lucrări pe DJ 681 Drăgșinești – Fârdea și Făget – Drăgsinești (L=10,2 km), dar și pe DJ 691A Mașloc – Remetea Mică – Charlottenburg. Urmează să fie întocmite, de asemenea, documentații pentru asfaltarea și modernizarea altor drumuri județene.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” va primi, în acest an, de la bugetul CJ Timiș, suma de 9,89 milioane de lei. Cea mai mare parte a acestor bani va fi alocată pentru achiziționarea mai multor mașini și utilaje necesare pompierilor, inclusiv o autospecială de salvare și intervenție de la înălțimi – 70m (+ sau – 2 m), care va costa în jur de 7,2 milioane lei.

La capitolul Învățământ, bugetul CJ prevede investiții în mai multe școli speciale. Astfel, pentru reabilitarea și consolidarea clădirii Liceului Tehnologic Special „GH. Atanasiu” sunt alocați 5 milioane de lei. Liceul Teoretic „Iris” va primi 2,6 milioane, din care cea mai mare parte, adică 1,6 milioane, merg către mansardarea și anveloparea tehnică a clădirii. La Școala Specială „P.P. Neveanu” este prevăzută suma de 1,16 milioane de lei, pentru „reabilitare corp clădire nr. 3 – etapa I : lucrări reabilitare șarpantă și învelitoare clădire”.

La secțiunea Asistență Socială sunt prevăzute, în acest an, investiții în valoare de 6,1 milioane de lei. Aproape o treime din această sumă – 1,8 milioane – reprezintă banii pe care CJ Timiș trebuie să-i plătească din bugetul propriu pentru realizarea Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrică Periam, proiect prins în POR 2007 -2013, dar nefinalizat la timp. Direcția de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului are, în acest an, un buget de 161,5 milioane de lei, din care aproape jumătate, adică 71,8 milioane, reprezintă plata drepturilor persoanelor cu handicap. Consilierii județeni au votat în unanimitate bugetul, după ce au trecut, fără prea mari discuții, câteva amendamente.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu

Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat

Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet
Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.