România cu două Camere, semidecomandate şi cam iresponsabile

Când una, când alta, cele două camere ale Parlamentului României au privilegiul de a deveni for decizional înainte ca o lege să meargă la preşedintele Băsescu pentru promulgare. Tot prin rotaţie, când una, când alta, camerele când devin nedecizionale au şansa să se umple de penibil, arătând ca nişte locuri unde totul se tratează la mişto, votându-se legi sub formă de bancuri sau poliţe plătite de una din tabere celeilalte, fără să se întrebe cineva dacă foloseşte cumva celor care plătesc distraţia. Fireşte, când una dintre camere decide ceva ce „nu se pune”, atunci ce ar avea mai bun de făcut politicienii decât să propună formule prin care să ungă la suflet electoratul, după care proiectul ajunge la camera decizională, unde se discută „pe bune”, cu calcule pe buget etc. Legea pensiilor întoarsă de la Cotroceni s-a votat în Senat cu 65 de ani vârstă unică, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, fără nicio logică, doar în ciuda majorităţii care în Camera Superioară a cam devenit minoritate. Aceeaşi lege este miştocărită electoral la comisia de resort din Camera Deputaţilor, cu vârstele de 64 ani, bărbaţii, 60 de ani femeile, fără avizele care să ateste sustenabilitatea unui astfel de demers şi fără ca vreunul dintre din autorii „simulării” să spere că această modificare va trece de plen. Din nou, la Senat, aleşii s-au pus pe votat formule de lege ca şi cum ar juca Monopoly, reducând cota unică la impozitul pe venit de la 16% la 10%, chiar cu aportul senatorilor PDL, chit că guvernul nu-şi făcuse calculele bugetare care să includă o astfel de reducere.

Apărătorii tradiţiei parlamentarismului românesc au contestat propunerea reducerii legislativului la o cameră, cu ocazia referendumului năprasnic al lui Băse, invocând oarecum just atât latura emoţional-istorică, cât şi cea prudent-democratică. Cealaltă cameră va putea repara o greşeală a celeilalte, spuneau avocaţii bicameralismului. O fi funcţionând aşa pe vremea Brătienilor sau prin alte ţări cu mecanismele mai unse, dar la noi e bătaie de joc pe banul pe cât de public, pe atât de abundent. La noi, o lege, ca să fie reparată, este respinsă de preşedinte de la promulgare, pentru ca apoi să nu mai ştie nici Puterea pe ce variantă să meargă, cea convenită cu FMI, cea sugerată de la Cotroceni sau să facă o caterincă la Senat? Pentru atâta nu ne trebuie două camere, ajunge şi o sufragerie ca for decizional. Să dau un exemplu drag preşedintelui Băsescu. Degeaba bei cel mai scump whisky, dacă nu ştii cum să-l bei, cum trebuie să înoate cubul de gheaţă în paharul dibaci ales, cu fundul gros. Pentru asta trebuie să ai stil. Noi avem în Parlamentul României băutori de tescovină şi ţuică din găinaţ, pentru care a doua cameră serveşte eventual pentru a pune capul pe pernă după un mandat greu de Săniuţă.

Dar unde este reforma promisă de dârzul mânuitor al lozincii „de ce li-e frică nu scapă”? În ce fază vă aflaţi, domnilor parlamentari PDL de Timiş, cu schimbarea Constituţiei aşa cum a propus preşedintele cu ocazia acelei glume de referendum? Da, ştiu, nu prea mai are sens demersul. Nici cvorum nu prea se mai strânge, majoritatea n-apucă să treacă nici măcar bugetul. Apoi o validare populară a unei iniţiative năşite de Băsescu nu prea ar mai avea trecere acum, când sindicaliştii îşi ascut săbiile, iar pensionarele, acele de macrameu. Şi-atunci ce să mai cheltuim banii ţării degeaba? Las că-i cheltuie aleşii din Camera nedecizională. Când unii, când ăialalţi, prin rotaţie. Plus că mai e şi mare distracţie. V-a plăcut cum plimbau Costică Dascălu şi Mihăiţă Calimente banerele alea? Vedeţi, n-au fost votaţi degeaba de electorat.



Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.