Se pregăteşte un mini-mall în Calea Buziaşului din Timişoara

Pe lista proiectelor supuse dezbaterii consilierilor locali de Timişoara, la următoarea şedinţă de plen, se află şi un nou Pran Urbanistic Zonal care va reglementa ridicarea unei noi zone comerciale în zona de sud a oraşului. Aceasta va fi situată între Calea Buziaşului şi bulevardul Liviu Rebreanu, în spatele actualului magazin Lidl.

Proiectul „Construire ansamblu comercial cu regim de inaltime parter (strip mall), amenajare parcare, spatii verzi, organizare santier, amplasare totem informational”, urmează să fie supus dezbaterii, în vederea aprobării. Conform proiectului publicat pe pagina de internet a Primăriei, în zona amintită se va ridica un nou centru comercial, pe un teren de 11.460 mp, iar solicitarea municipalităţii este ca spaţiile verzi să fie de minim 20% din total. Regimul de construire al noului centru va fi S + P, înălţime zece metri. De asemenea, sunt prevăzute în proiect accese auto şi parcări.
Conform proiectului, „Strip Mall este un concept nou adus în România, ce reprezintă un mall în aer liber, magazinele fiind dispuse pe un rând cu spaţiu de promenadă în faţă iar pe toată lungimea sa având locuri de parcare”. De asemenea, acesta precizează că se va ridica o Galerie Comercială, iar suprafaţa va fi de 4096 e metri pătraţi. „Parterul va fi prevăzut cu spaţii comerciale şi spaţii auxiliare (circulaţii, hol de acces, grupuri sanitare, spaţii depozitare aferente fiecarei activităţi comerciale) cu amenajări de spaţii verzi compacte perimetral în fâşiile non edificandi dintre aliniament şi construcţie dar şi în interiorul zonei de parcare, în suprafaţă de 2292mp. adică 20% din suprafaţa totală a parcelei”, se mai arată în proiect.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Donte a spus: (noiembrie 4th, 2019 at 10:26 )

Proprietar???

Maria a spus: (ianuarie 22nd, 2020 at 02:27 )

Fain dar lipsesc restaurante. Si un cinema, neaparat sa adauge un cinema cu 5-6 sali 3D pentru locuitorii din zona, Cinema City-urile sunt pline ochi inclusiv in mijlocul saptamanii, am fost ieri cu fetita la Frozen 2 (lansat cu 2 luni in urma!), Duminica seara cand am rezervat online biletele era sala goala zic ce noroc mai vin doar cativa o sa fie lejer, ca la fata locului nu doar sa fie toate locurile ocupate, ba chiar sa stea oamenii pe trepte la cat de plin a fost. Si era 1 dupa-amiaza!

Pana cand nu deschide Primaria cele 7 cinematografe tot nebunia asta va fi, si mai trist e ca bagam milioane de euro in conturile unor lanturi straine cand am putea merge la cinematografele orasului nostru, asta pe langa tarifele destul de mari. 30 de lei pentru un adult pentru o animatie 3D Dublata, si 20 de lei fetita?!? Plus popcorn, suc, alune, ochelarii 3D si toata distractia (doar 1 film) te-a costat 100 de lei. Nu zic in sensul asta, si-a meritat toti banii, dar in alte orase am vazut 10-15 lei biletul, deci nu mi se pare normala hotia asta la drumul mare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive

Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara

Clasicul rugby-ului românesc din acest mileniu și-a meritat renumele. Meci intens, la limită, cu un joc demn de vremuri mai bune între Banat și Maramureș. În cele din urmă, Timișoara a scos maximum din meci, 5 puncte după o victorie superbă cu 30-17. A fost spectacol în Ronaț, în cea mai tare și importantă partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV ia maximum de puncte în meciul contra campioanei! Ora exactă în rugby se dă la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate, în parteneriat cu Université de Strasbourg (Franța), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania), Université du Luxembourg (Luxemburg) și Universität Zürich (Elveția), sub egida Facultății Internaționale de Drept Comparat (Strasbourg), organizează la Timișoara, în perioada 25-29 mai, a doua ediție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc ediția a doua a Școala de Vară de Drept Comparat
Cetățenii din zona Gării de Nord Timișoara vor avea acces la o nouă parcare publică de mari dimensiuni mai repede decât le va oferi primăria acces la o asemenea investiție în aceeași zonă, dar aflată în stadiul de proiect. Parcarea aflată deja în lucru este parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la noua parcare publică din zona Gării de Nord, parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează Timișoara/Foto
Sfaturi de viață de la un absolvent al… „școlii vieții”, într-o întâlnire specială care a umplut sala la refuz. În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”
Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Buget de aproape 3 miliarde de lei. Dezbatere publică de 30 de minute. Aproximativ 100 de milioane de lei pentru fiecare minut de dialog civic. Aceasta este transparența modernă a administrației românești. Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică pentru bugetul pe 2026 într-un ritm care spune multe despre relația reală dintre administrație și cetățean. Vorbim despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de milioane pe minut
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.