Haideți alături de Bubu – un copil de doi ani din Timișoara care luptă cu boala

Bubu este un copil de doi ani din Timișoara care lupă cu o boală care l-a dus în impas.
Bubu este internat în Spitalul Marie Curie din București. A făcut, în luna august a acestui an, o encefalită herpetică, urmată de o encefalită autoimună. Are nevoie de tratament. Acum este internat în Spitalul Marie Curie din București, alături de mama sa. Îl putem ajuta!
În 30 august, Bubu a făcut o encefalită herpetică peste care, după o lună, s-a mai detectat o suprapunere de encefalită autoimună. Bubu era un copil sănătos, vorbea, cânta, mânca singur, numai ce scăpase și de scutece. Din 30 august însă nu mai vorbește deloc. De două luni și jumătate este inconștient, nu răspunde la stimuli, nu stă în fund, nu își poate tine gâtul… A suferit patru intervenții chirurgicale… Doctorii au mai încercat un tratament – Mabthera, i s au administrat până acum trei doze, iar șansele lui de viața au crescut din 4 Decembrie, de la doza numărul 3.
După acest tratament, Bubu a zâmbit 20 de secunde. Mama sa l-a putut ține puțin în brațe, el având mișcări continue ale mâinilor, picioare, degete. Pentru ca tratamentul să continue, familia are nevoie de sprijinul vostru. Cheltuielile sunt mari și in România, unele analize au fost trimise și în Germania, altele au fost prelucrate aici o parte le-a suportat familia. Tratamentul cu Mabthera costă 2.000 de lei, până acum lui Bubu i-au fost administrate trei doze, și vor mai face un an de zile, lunar, câte o perfuzie.

Pentru continuarea tratamentului familia trebuie să caute spitale și centre de recuperare pe cont propriu, aici, în România, dacă există, sau chiar și în străinătate, și doar ziua de spitalizare este 1000 euro, plus tratament, cazare. Pentru transport li s-a cerut 29000 euro, cu avionul.

Puteți ajuta familia pentru ca Bubu să poată face acest tratament, să se facă bine

Puteți dona aici:

Cotescu Csilla (contul mamei)

IBAN lei: RO 03 BTRL RON CRT 0331403401

IBAN euro: RO 50 BTRL EUR CRT 0331403401

Asociatia Scoala mamei Junior

CIF 22859133

RO 02 RZBR 0000 0600 0989 3290

Revolut : Cotescu Csilla

IBAN lei si euro: GB62 REVO 0099 7012 4518 20

Pay Pal: csilla.destine@gmail.com

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.