Poliștii pregătesc intens derbyul Vestului la handbal

Liga Națională de handbal masculin se reia la mijlocul acestei săptămâni, cu meciurile etapei a XV-a, a doua din retur. SCM Politehnica Timișoara joacă joi, de la ora 18,00, pe terenul formației Minaur Baia Mare.

Maramureșenii se găsesc pe locul al patrulea, cu 25 de puncte, iar formația viola se află într-un grup de trei echipe cu câte 23 de puncte, pe locurile 5-7.

Lotul echipei bănățene a suferit câteva modificări, după plecările lui Dragaș, Pribanic și Varo, și sosirile lui Cătălin Foderean (de la Universitatea Cluj) și Constantin-Valentin Enculescu (de la Centrul Olimpic de Excelență Sighișoara).

„Inevitabil, se schimbă și obiectivul din această primăvară, dar nu-i va fi ușor niciunei echipe să câștige cu Timișoara, mai ales cu Fenici și Sadoveac în teren. Obiectivul nostru e să jucăm cu cât mai mulți jucători locali; va fi foarte greu să mai intrăm în play-off, dar vom face tot ce ține de noi pentru a fi între primele opt echipe. Sunt bucuros, că acum am mai mult de lucru; înainte aveam jucători consacrați, acum trebuie să se vadă mai mult munca mea, pentru a introduce tineri în competiție. În privința Cupei României, la nivelul semifinalelor, depindem de soartă și de forma sportivă pe care o vom avea la momentul turneului. Dacă am fi rămas toți cei din startul sezonului, am fi putut zice că luăm Cupa; așa, însă, depindem și de noroc. Până la Cupă mai este, acum trebuie să ne concentrăm pe primele jocuri de campionat, la Minaur, acasă cu Turda și la Dinamo, fără Fenici și Sadoveac sută la sută”, a spus Pero Milosevic, antrenor SCM Politehnica Timișoara.

Alb-violeții se află într-o serie activă de șapte victorii, cinci în campionat, două în Cupa României. Cel mai recent succes s-a înregistrat la 15 decembrie, 24-21, cu Magnum Botoșani, în deplasare, în Cupă.

SCM și Minaur au remizat în turul campionatului, 26-26, la 5 septembrie 2019, la sala Constantin Jude.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total

Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița împrumută doi jucători de perspectivă de la Politehnica

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a anunțat vineri, sosirea, sub formă de împrumut, a doi tineri foarte talentați de la Politehnica Timișoara. Mihai Enășescu s-a născut la 15 martie 2007 și este un produs al Academiei alb-violeților. În sezonul trecut, în care Poli a reușit promovarea în eșalonul secund, a fost cel mai utilizat goalkeeper al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița împrumută doi jucători de perspectivă de la Politehnica
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT

Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Consiliul Local Timișoara a aprobat, vineri dimineața, achiziția a două clădiri edificate pe terenul, proprietate a orașului, de la ștrandul Electrometal, aflat pe malul Begăi. Era vorba despre clădirile ”legale”, altele decât cele supuse demolării de către primărie, care mai existau acolo și despre care municipalitatea a spus că nu erau ridicate cu autorizație. Acum,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea restaurant sau biergarden în clădirile cumpărate de la Electrometal pe malul Begăi
Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Finalul acestei săptămâni aduce la Iulius Town Caravana TIFF Unlimited, iar timp de trei zile ești invitat să descoperi unele dintre cele mai apreciate pelicule care rulează în cadrul festivalului, dar și evenimente pentru cei mici. Tot în acest weekend, Iulius Town oferă premii la cumpărături, prin campania fulger Flash Cash. Caravana TIFF Unlimited revine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TIFF Unlimited, Flash Cash și distracție pentru cei mici, în acest weekend, la Iulius Town
De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat un număr de 439 sancțiuni şoferilor care au parcat în stațiile mijloacelor de transport în comun. Valoarea totală a acestor sancţiuni este de 137.295 lei. Parcarea autoturismele în stațiile mijloacelor de transport pune în pericol siguranța călătorilor, atrage atenţia Poliţia Locală. În ultima perioadă a crescut numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 400 de sancţiuni date de Poliţia Locală şoferilor care au parcat în stațiile STPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.