Strânşi cu uşa de Fisc

Patronii sunt supăraţi pe Finanţe, din cauza controalelor repetate. Ei se plâng de faptul că în România eşti considerat, din start, vinovat, iar din momentul în care intră pe uşă inspectorul fiscal, eşti bun de plată.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o adevărată campanie îndreptată spre societăţile care au declarat pierderi consecutive sau au refuzat să ceară rambursarea TVA. Numai în Timiş, în urma acestor controale, au fost recuperate aproape 56 de milioane de lei.

Oamenii de afaceri sunt de acord că metodele de depistare a evazioniştilor au acoperire în legislaţie, dar modul în care sunt puse în practică aceste prevederi perfect legale afectează şi firmele corecte. „ În România nu există o lege care să spună clar că, dacă nu ai profit trei ani, trebuie să închizi firma. De controale am avut parte constant, aveam «abonament», mai ales în perioada de glorie a sectorului imobiliar. Mă aştept şi acum să mă «calce» oricând, pentru că am sediul în zona centrală şi sunt sub ochii lor. Dacă statul n-are bani, clar îşi trimite inspectorii în control. Dacă vin, de amendă nu scapi, sigur găsesc ei ceva, că aşa sunt legile la noi”, spune Nicoleta Pop, managerul unei agenţii imobiliare din Timişoara. Oamenii de afaceri consideră că există anumite sectoare în care pierderile sunt fireşti, mai ales în condiţii de criză. În plus, sunt domenii care au nevoie de investiţii substanţiale, înainte de a avea profit.

Inspectorii de la ANAF demonstrează, pe de altă parte, că au şi ei dreptate când fac aceste controale. De la începutul anului, ei au recuperat, în Timiş, aproape 56 de milioane de lei de la contribuabilii care au declarat că nu au profit. „O atenţie deosebită a fost acordată contribuabililor care au înregistrat pierderi în perioada 2005 – 2008, conducerea ANAF dispunând verificări la aceştia. În urma inspecţiilor efectuate, a fost diminuată pierderea fiscală cu suma de 55.961 mii lei. Principalele deficienţe constatate, care au dus la calcularea de obligaţii fiscale suplimentare, aplicarea de amenzi contravenţionale şi întocmirea de sesizări penale, au fost: sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, nedeclararea veniturilor impozabile, întocmirea incompletă şi necorespunzătoare a actelor şi documentelor contabile, nefuncţionarea la sediul social declarat, efectuarea de tranzacţii fictive”, precizează, într-un comunicat, Gabriela Ionescu, director executiv adjunct de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

craft

CCIA Timiș organizează un nou curs, de Expert Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță demararea unei noi serii a cursului gratuit de Expert Dezvoltare Durabilă, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!”, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Perioada de desfășurare este martie – aprilie 2026 durata: 180...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs, de Expert Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă sentința unui accidentat pe care l-a produs în 2018. Atunci, nu a dat prioritate într-o intersecție și a intrat în altă mașină. O femeie a fost grav rănită și a murit după luni bune în spital. Medicul s-a apărat spunând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018
„Genoveva de Brabant”, „Zis”, „Tranziției”, ”Mahală”, „Pupi de floare” sau “Îngustă” sunt numele unor străzi care au apărut  în comuna Constantin Daicoviciu județul Caraș-Severin. Actualizarea nomenclatorului stradal din comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin, a generat reacții în comunitate după ce Consiliul Local controlat de PSD (6 din 11 consilieri) a aprobat noile denumiri pentru străzi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Genoveva de Brabant a ajuns nume de stradă într-o comună din Banat
Situația persoanelor vulnerabile și fenomenul cerșetoriei, continuă să fie o prioritate pentru polițiștii locali. De la începutul acestui au fost depistate 108 astfel de persoane în 75 de locații din zona centrală a Timişoarei, dar și din cartiere. Poliția Locală reiterează apelul către populație de a nu le mai oferi bani, deoarece nu sunt ajutați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la începutul acestui an, 108 cerşetori au fost depistaţi de poliţiştii locali pe străzile Timişoarei şi predaţi centrului de asistență socială
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, crede că în luna martie va fi semnat contractul de execuție pentru noul stadion al Timișoarei, realizat, în cea mai mare parte, cu bani de la bugetul de stat. El crede că nu vor mai fi contestații odată ce contractul a fost semnat. Într-o declarație dată la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reevaluarea ofertelor și semnarea contractului pentru noul stadion al Timișoarei ar putea avea loc luna viitoare
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță demararea unei noi serii a cursului gratuit de Expert Dezvoltare Durabilă, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!”, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Perioada de desfășurare este martie – aprilie 2026 durata: 180...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs, de Expert Dezvoltare Durabilă
În ultimii ani, trei comune periurbane Timişoarei şi-au disputat „titlul” de cea mai bogată comună din judeţul Timiş. Este vorba de Dumbrăviţa, Ghiroda şi Giroc, toate trei fiind prezente pe locuri fruntaşe şi în topurile naţionale ale celor mai bogate comune. Surpriza de anul trecut este însă Moşniţa Nouă, care având un buget aproape dublu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Care au fost cele mai bogate comune din Timiş în 2025. Surpriza de pe primul loc
Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru a cere oprirea acestor practici, care au devenit o super sursă de venit pentru unii, și înlocuirea cu sterilizările. Timișoara este unul dintre orașele unde oamenii au ieșit duminică în stradă.   Protestatarii s-au adunat, după-masă, în Piața Operei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.