LPS Banatul nu da jucatori, ci doar directori pentru ACS Poli

LPS Banatul nu a mai dat de un deceniu vreun jucător reprezentativ pentru Poli. Are, în schimb, o propunere pentru conducerea ACS Poli. Călin Rosenblum este unul dintre noii șefi ai echipei care va încerca promovarea în primul eșalon.

Fost fotbalist important al Politehnicii la începutul anilor ’90, când a jucat cu alb-violeţii și în cupele europene, Călin Rosenblum nu s-a remarcat niciodată într-o funcţie de conducere la vreo echipă de fotbal. El a fost preşedintele lui CFR Timişoara între 1997 şi 2002, perioadă în care a ajuns cu „feroviarii” până în Liga a IV-a, cea mai proastă „performanţă” a echipei până la acea vreme.

În ultima perioadă, Rosenblum a fost director sportiv la Liceul cu Program Sportiv „Banatul”. Fiind vorba despre o şcoală aflată la doar 50 de metri de stadionul „Dan Păltinişanu”, mulţi suporteri s-ar fi aşteptat ca cei mai importanţi juniori crescuţi la LPS Banatul să ia drumul Politehnicii. Nu s-a întâmplat însă aşa.

Ultimul exemplu datează din acest an, când întreaga generaţie de juniori născuţi în 1994 a fost înstrăinată la echipe din alte oraşe. Dinamo Bucureşti, clubul pe care suporterii timișoreni îl detestă cel mai tare, s-a ales cu „crema”, transferându-i pe Steliano Filip, Alin Dobrosavlevici, Darius Buia şi Alin Roman. Unii dintre jucătorii au ajuns la echipe importante din Italia, alţii la formaţii din România, dar niciunul la Poli. Acest lucru a fost posibil după ce direcțiunea LPS Banatul s-a înţeles cu omul de afaceri Dan Pitpaiac, care a devenit proprietar asupra drepturilor tuturor fotbaliştilor acestei generaţii, în condiţiile în care a şi investit în creşterea lor mai mulţi ani.

Va fi interesant de văzut ce jucători va trimite Marius Cociu, directorul LPS Banatul şi cel care a insistat ca Rosenblum să fie cooptat în conducerea lui ACS Poli, către echipa susţinută de municipalitate şi judeţ. Un nume se vehiculează totuşi: Michel Rosenblum, fiul lui Călin Rosenblum. Rosenblum jr. a jucat pentru echipa a doua de la Poli, dar nu a convins. Cine ştie, poate în actualul climat creat de conducerea clubului va reuşi să se impună. (sursa foto: adevarul.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

gigi a spus: (august 7th, 2012 at 10:15 )

pai il aduce pe michel rosenblum. ce mai vreti? ala e un fotbalist senzational.

xxx a spus: (august 7th, 2012 at 17:38 )

ASTA NU E POLI IN VECI,ASTA ESTE ECHIPA USL TIMISOARA!!!!!!

fantim a spus: (august 7th, 2012 at 18:15 )

Marian Iancu, in calitate de presedinte al FC Politehnica Timisoara a depus ieri si astazi la AJF Timis si la FRF o adresa prin care cere interdictie pentru toate echipele afiliate la cele doua foruri de a folosi numele Poli sau orice forma asociata.

De asemenea, Iancu a cerut interzicerea oricarei asocieri a culorilor alb-violet, violet-mov sau alb-negru cu denumirea Politehnica sau orice alte derivate de la aceasta denumire.

Patronul fostei prim-divizionare se bazeaza pe hotararea TAS care a recunoscut ca palmaresul echiepei FC Politehnica Timisoara este la ASFC , care l-a cedat pentru 25 de ani societatii conduse de Marian Iancu.

bastos a spus: (august 8th, 2012 at 08:15 )

cea mai mare prostitutie din istoria fotbalului are loc acum….

mariana veliscu a spus: (august 23rd, 2012 at 10:14 )

Ma bucur pt Calin caci este un om deosebit.
Daca il va aduce pe Michel sa fiti siguri ca il va pune la treaba.
Orice parinte adevarat isi ajuta copilul.
Spuneti-mi ,cine nu a facut asa?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.