Atac cu ulei de motor si vopsea, la presedintele PDL Faget

Casa și mașina preşedintelui PDL Făget, Geta Leuca, au fost vandalizate de persoane rămase încă necunoscute. Casa a fost murdărită cu ulei de motor, iar mașina a fost „pictată” cu spray de culoare albă.

Geta Leuca a fost anunțată de vecini despre grozăvie. Femeia și-a găsit mașina „împodobită” cu o cruce pe portiere și alte desene pe portbagaj. Casa are însă nevoie de zugrăvire completă, după ce pe ea au fost aruncate mai multe găleți cu ulei de motor ars. În plus, vandalii au azvârlit aceeași substanță și pe ușa de la intrare și trepte.

Geta Leuca e convinsă că e vorba despre o răzbunare politică. E medic și spune că n-avea cum să-și facă dușmani prin meseria ei. „Nu ştiu cine mi-a făcut această treabă. O consider răzbunare politică. Am 2.600 de pacienţi înscrişi pe liste, nu am făcut rău oamenilor niciodată. În campania electorală, singurii care m-au ameninţat au fost câţiva simpatizanţi ai PSD, iar aceste amenințări s-au petrecut în public, existând şi martori”, a declarat președintele organizației PDL Făget.

Femeia a anunțat poliția, care a început o anchetă pentru a-i prinde pe făptași. Paguba este estimată la 10.000 de lei, deoarece imobilul trebuie renovat, iar mașina trebuie vopsită integral.  Înainte de alegerile locale, casa candidatului PDL de la Tomnatic a suferit un atac similar, imobilul fiind „decorat” cu mai multe cruci negre. (sursa foto: redesteptarea.ro)

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

timisorean a spus: (august 11th, 2012 at 09:13 )

„Cultura” uslista !

Rational a spus: (august 11th, 2012 at 13:04 )

Cred ca nu e corect sa arunci pisica in ograda unui singur partid, cand e vorba de ura fata de Basescu si mafia lui. Nu numai PSD-ul va uraste. Eu cunosc simpatizanti ai tuturor partidelor, cu exceptia PDL, care ar fi extrem de bucurosi sa va vada tavalindu-va in chinuri. Asta e reversul medaliei. Ati crezut ca va puteti bate joc de romani la nesfarsit, fara sa v-o luati niciodata. Acest incident poate fi, mai degraba, asociat cu obsesia lui Basescu de a se intoarce la conducerea tarii. 7,4 milioane de romani va urasc si s-au saturat de voi pana peste cap. Daca nu cedati, poate ca astfel de evenimente nu vor fi izolate. Ma gandesc ca o noua Revolutie nu poate fi exclusa, daca Traian Basescu indrazneste sa ignore votul poporului.

Antonel a spus: (august 11th, 2012 at 13:50 )

Dr. Leuca e o mahalagioaica fara scrupule care, sunt sigur, ca si-a inscenat totul pentru a papa bani din asigurarea casei si a masinii. Verificati cum si-a incasat in 2007 o polita de asigurari de sanatate de la ING, prin dovezi medicale falsificate, avand complice un medic PDL cu pozitie de conducere intr-o institutie medicala din Timisoara.

Anti PDL a spus: (august 11th, 2012 at 14:00 )

Asa-zisii simpatizanti PSD care au amenintat-o pe Leuca sunt fosti membrii PDL, care au crescut sub obladuirea madamei Geta, care au varsat bani la PDL in schimbul unor beneficii pe care nu le-au mai capatat. Ura lor personala e explicabila din moment ce madama i-a mintit, smecherit si lasat cu buza umflata.

D. daniel a spus: (august 11th, 2012 at 14:16 )

Sa se ia in considerare ca dr Leuca si-a insusit casa matusii sale prin mijloace dubioase desi aceasta avea un fiu care era normal sa mosteneasca. Aceasta individa medic de familie este o recalcitranta si o lacoma care si-a atras ura multor persoane inclusiv a pacientilor pe care i-a adunat cu forta pe listele sale pentru a incasa cat mai multi bani de la stat de pe urma lor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii de la SCM Poli înfruntă din nou campioana, Dinamo

Etapa a IV-a din Liga Națională de handbal programează un nou derby la sala Constantin Jude. SCM Politehnica Timișoara primește vizita campioanei Dinamo București, vineri, 2 octombrie, de la ora 18:00. Vizitatorii se află pe prima poziție, cu maximum de puncte, 6, în vreme ce echipa viola se găsește pe locul al patrulea, cu 5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Poli înfruntă din nou campioana, Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice

Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.