Un depozit de anvelope și vopsele s-a făcut scrum marți noapte, lângă stadionul CFR. Șase mașini de pompieri au stins, după câteva ore, focul, dar pagubele sunt uriașe.
Incendiul a fost anunțat de un trecător care a sunat la 112. Cele șase mașini de pompieri sosite la fața locului au avut mult de furcă până la lichidarea focului. Pompierii au fost nevoiți să intervină timp de mai multe ore, munca lor fiind însă îngreunată de materialele combustibile din interiorul depozitului.
În timp ce pompierii încercau să stingă focul și să mai salveze din bunurile aflate în hală, două tuburi de oxigen au explodat. Din fericire, nu au existat victime, însă pagubele sunt enorme. Din primele informații, se pare că hala nu avea nici asigurare. Este în curs de desfășurare o anchetă, care urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.
Comentarii prin facebook