La brat cu „monstruoasa”, tandreturi cu „parsiva”

Habar n-am dacă ţărănistul Gheorghe Ciuhandu va face vreo alianţă cu democrat-liberalii lui Constantin Ostaficiuc sau dacă măcar cochetează cu această idee. Dacă e „bun” politician, în sensul ăla de-i dai broasca s-o mănânce pe burta goală, cum a mai făcut-o cu plăcere din 2000 încoace, probabil că nu-i pare atât de deplasat să împartă ipoteticele victorii în plan local cu partidul aflat încă la putere. La urma urmelor, de ce să fie PDL Timiş un partener nefrecventabil pentru Gheorghe Ciuhandu? Ce lucruri mârşave a făcut preşedintele Ostaficiuc la cârma judeţului, pe care să nu le fi făcut şi maestrul Ciuhandu la primărie? Ce detaşamente de „şpagasini” are în Timiş PDL şi nu le au PNŢCD&friends în executivul municipalităţii? Atunci de ce ne-ar surprinde un parteneriat PNŢCD-PDL în Timişoara, cu atât mai mult cu cât el a făcut istorie mandate la rând? Sau de ce n-ar face primarul Ciuhandu colaborări fructuoase cu cei pe care îi înjura cu nesaţ doctrinar ani în şir? Veţi spune, şăgalnic: „De aia! La ce îi trebuie lui Ciuhandu PDL-ul ca să câştige primăria?”. Nu, nu îi trebuie, adevăr grăiţi, dar, în lipsa unui astfel de aranjament, Gheorghe Ciuhandu va fi primar şi atât, fără o formulă sigură pe care să-şi construiască o majoritate. Iar fără majoritate, vorba aia, ce mai e viaţa fără o majoritate? Oare prin ce zări îşi va pierde primarul „copiii” de suflet, echipa cu care se afişa pe toate afişele electorale în vremurile bune? Cum va mai ajunge Adrian Orza viceprimar sau, în fine, după aşteptări seculare şi-un calcul electoral fabulos, Viorel Sasca, vicepreşedinte CJT? Cum se va menţine piramida fidelă contruită în ani în elita primăriei, când prima măsură a unei majorităţi fără PNŢCD în majoritate ar putea fi decapitarea „corifeilor” chemaţi tot mai des la DNA? Of, da, la DNA, o instituţie de „tortură” psihică, unde cine ştie ce ar mai putea declara mangafalele ca să scape mai uşor?

Poate Gheorghe Ciuhandu şi-a făcut nişte calcule, doar e om politic, a făcut el combinaţii mult mai scârboase la viaţa lui, atât de celebra „monstruoasă coaliţie” cu PSD-ul. Şi nu mă refer la ultima dintre ele, cea din 2008, care, fie vorba între noi, e „parfum” pe lângă deciziile luate de Ciuhandu cu un veritabil „pragmatism” de Dâmboviţa, derutând un electorat mult mai principial decât idolul la care se închina. Totul, pentru „stabilitatea politică a judeţului”, cum altfel? Nici n-a apucat bine lumea să uite cum din sediul PNŢCD se auzeau strigăte de luptă anti-PDSR, apoi despre cum se legau alianţele administrative cu un PSD de tristă amintire sau cum reuşea primarul anul trecut, la Parteneriatul pentru Timişoara, premiera istorică de-a îndemna adevăraţii alegători de dreapta să opteze pentru „social-democraţia modernă”. Cu aceeaşi ocazie, acelaşi Gheorghe Ciuhandu spunea despre ciocnirile din Piaţa Operei, de 1 decembrie 2009: „Am constatat agresiuni verbale sau chiar fizice promovate de oameni care se revendică de dreapta. Nu sunt nici de dreapta, nu aduc nici progresul, vor să readucă comunismul. Dacă veţi vedea secera şi ciocanul pe fond roşu, să ştiţi că pe verso este Băsescu”. Aşa cuvânta ţărănistul despre PDL, adăugând că acest partid „a promovat o camarilă care îşi arogă toate avantajele economice”. Dacă partea cu „readucerea comunismului” e un veritabil exerciţiu de bătut câmpii, nu mă hazardez să-l contrazic în cealaltă problemă pe domnul primar. Motiv pentru care mă întreb cum ar putea sta Gheorghe Ciuhandu la aceeaşi masă politică cu „camarila” PDL, după cele declarate acum un an? Nu s-ar lua la bătaie „camarilele” între ele? Nu, că au antrenament, au mai colaborat de atâtea ori în combinaţii felurite, vreme de patru mandate ale administraţiei locale. Măcar Gheorghe Ciuhandu, într-o astfel de ipoteză, ar avea curajul să recunoască o „parşivă” coaliţie cu PDL, spre deosebire de PSD şi PNL, care colaborează neoficial cu Constantin Ostaficiuc, tot pentru bunăstarea judeţului, fireşte. Dar noi acum vindem, de fapt, pielea ursului din pădure. Şi nu ştim nici dacă ursul e într-adevăr urs, iar pielea nu e deja promisă la alţii.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

alin a spus: (ianuarie 23rd, 2011 at 10:54 )

SUPER!!!

Paharu' Plin a spus: (ianuarie 23rd, 2011 at 22:16 )

Ne-am cam saturat de blajinul si gospodarul nostru primar.
http://paharuplin.wordpress.com

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.