Senatorii au adoptat, luni, în mod tacit, iniţiativa unui grup de deputaţi democrat-liberali care propuneau legiferarea practicilor oculte. Altfel spus, vrăjitoria va fi inclusă pe lista profesiilor liberale. Parlamentarii care au iniţiat acest proiect susţin că astfel protejează cetăţenii naivi, vulnerabili în faţa escrocilor care pretind că au puteri supranaturale. Cei care practică această meserie vor fi obligaţi să emită chitanţe şi facturi, dar şi să plătească impozit pentru câştiguri. În cazul în care promisiunile făcute clienţilor nu devin realitate, aceştia pot apela la instanţă, aducând drept dovezi chitanţele şi facturile. Comisia juridică a senatului a respins, iniţial, proiectul pedeliştilor. Aşa-zisele vrăjitoare ar putea fi obligate să aibă autorizaţii de liberă practică, iar activităţile de ghicit şi magie vor fi încadrate în nomenclatorul profesiilor liberale. Dacă iniţiativă va trece şi de Camera Deputaţilor, ghicitoarea sau vrăjitoarea va trebui să adere la o organizaţie profesională, fiind obligată să plătească inclusiv TVA pentru serviciile prestate. Legea stabileşte şi pedepse cu închisoarea, cuprinse între şase luni şi trei ani, precum şi amenzi pentru infracţiuni minore.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- “Timişoara nu-i buricul pământului”. Faza AUR pe stadioane
- Simonis atacă USR pe tema stadionului: ”Nu mai trebuie să ne mirăm că proiectele importante sunt amânate la nesfârșit”/VIDEO
- Au fost deschise ofertele depuse pentru finalizarea Polivalentei mici, de pe strada Podeanu/FOTO
- Spital veterinar non-stop, cu chirurgie, imagistică și terapie intensivă, se deschide sâmbătă, 5 septembrie, în Iulius Town
- Linia Expres 1 va circula până la Hanul Km 6, pentru Festivalul Caritabil Doomfest
- Viitoarea pistă de biciclete care va fi amenajată la Dumbrăvița, la marginea Pădurii Verzi, are studiu de fezabilitate aprobat
- Fugărită prin Cluj, Viorica Dăncilă nu mai ajunge la Timişoara, ci se opreşte la Giarmata
- Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015

Administratie
Traseele de transport special destinate școlarilor vor fi menținute și în nou an
02 septembrie 2026
de: Marcel Hoster
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va menține și în noul an școlar cele 15 trasee speciale dedicate transportului elevilor. Lucrările din oraș vor duce, totuși, la câteva trasee modificate. Începând cu 7 septembrie, în contextul lucrărilor din Piața Traian, linia școlară S12 va circula pe un traseu deviat, atât la dus, cât și la...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Simonis atacă USR pe tema stadionului: ”Nu mai trebuie să ne mirăm că proiectele importante sunt amânate la nesfârșit”/VIDEO
02 septembrie 2026
de: Marcel Hoster
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș și președintele Consiliului Județean, a atacat USR, destul de dur, după ce în cadrul unei emisiuni TV a fost apostrofat și tras de mânecă de un deputat extrem de vizibil pe la televiziuni, reprezentant din Suceava al formațiunii respective în Camera Deputaților, pe tema stadionului Dan Păltinișanu. De ce cere...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
01 septembrie 2026
de: Daniel Neacșu
Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
01 septembrie 2026
Cupa Timișoara la baschet, ediția 20! Cine se bate pentru trofeu
de: Daniel Neacșu

Social
Angajaţii Horticultura au curățat complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic
02 septembrie 2026
de: Dana Popa
Salariaţii societăţii Horticultura, împreună cu echipa Kärcher România, au reuşit să cureţe complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic. Astfel, fațada parcului are din nou un aspect curat și îngrijit. Reprezentanţii Horticultura spun că a proces interesant. “La inițiativa reprezentanților Kärcher, fațada de la intrarea în Parcul Botanic a fost aleasă pentru o acțiune de...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
02 septembrie 2026
Patru sute de tineri pasionați de robotică se vor întrece la Universitatea de Vest
de: Marcel Hoster
01 septembrie 2026
Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare
de: Marcel Hoster
Sănatate
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
Timp liber și cultură
Arhitectura, varianta de artă, prezentată în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic. Vineri se deschide Beta 2026
Spital veterinar non-stop, cu chirurgie, imagistică și terapie intensivă, se deschide sâmbătă, 5 septembrie, în Iulius Town
Spectacolul „Bolnavii”, în premieră la deschiderea Stagiunii Teatrului Național Timișoara
O nouă destinație pentru iubitorii de fashion: Made by Society s-a deschis în Iulius Town
„Back 2 School” la Iulius Town: premii pe loc și surprize la shopping
Timișul aduce gusturile Banatului la BIAS 2026
Cele mai noi opere de artă realizate la Atelierul de creație de la Gărâna vor fi prezentate la Bastionul Theresia
Competiție de șah, ateliere de creație și Carnavalul Clovnilor Veseli, în acest weekend, la Iulius Town
Festivalul „The Galactic Imaginarium” revine la Timișoara cu a VII-a ediție și o Cinematecă SF & Fantasy
Românii sunt așteptați în număr mare la Kikinda, cu ocazia Zilelor Dovleacului
Sprijin pentru CODRU Festival din partea CJ Timiș
Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor la Sate. Timișul oferă șase locații pentru vizitat
Economic
Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură
02 septembrie 2026
de: Marcel Hoster
Marți, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, însoțită de Sophie Neve, consilier pentru Agricultură în cadrul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. La întâlnire au mai participat și Marius Popa, consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
Știri de ultima oră
Angajaţii Horticultura au curățat complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic
02 septembrie 2026
de Dana Popa
Salariaţii societăţii Horticultura, împreună cu echipa Kärcher România, au reuşit să cureţe complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic. Astfel, fațada parcului are din nou un aspect curat și îngrijit. Reprezentanţii Horticultura spun că a proces interesant. “La inițiativa reprezentanților Kärcher, fațada de la intrarea în Parcul Botanic a fost aleasă pentru o acțiune de...
Citeşte tot articolul
Arhitectura, varianta de artă, prezentată în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic. Vineri se deschide Beta 2026
02 septembrie 2026
de Marcel Hoster
Cea de-a șasea ediție a Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara se deschide oficial vineri, 4 septembrie, și va fi deschisă până pe 25 octombrie. Tema din acest an este „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, vor transforma fosta clădire a Liceului...
Citeşte tot articolul
Patru sute de tineri pasionați de robotică se vor întrece la Universitatea de Vest
02 septembrie 2026
de Marcel Hoster
Universitatea de Vest Timișoara și echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, dau startul celei de-a opta ediții a evenimentului „Open Robotics Intelligent Grid”, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale de robotică din Europa. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 1-6 septembrie și poartă genericul „The hive is built...
Citeşte tot articolul
Simonis atacă USR pe tema stadionului: ”Nu mai trebuie să ne mirăm că proiectele importante sunt amânate la nesfârșit”/VIDEO
02 septembrie 2026
de Marcel Hoster
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș și președintele Consiliului Județean, a atacat USR, destul de dur, după ce în cadrul unei emisiuni TV a fost apostrofat și tras de mânecă de un deputat extrem de vizibil pe la televiziuni, reprezentant din Suceava al formațiunii respective în Camera Deputaților, pe tema stadionului Dan Păltinișanu. De ce cere...
Citeşte tot articolul
Traseele de transport special destinate școlarilor vor fi menținute și în nou an
02 septembrie 2026
de Marcel Hoster
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va menține și în noul an școlar cele 15 trasee speciale dedicate transportului elevilor. Lucrările din oraș vor duce, totuși, la câteva trasee modificate. Începând cu 7 septembrie, în contextul lucrărilor din Piața Traian, linia școlară S12 va circula pe un traseu deviat, atât la dus, cât și la...
Citeşte tot articolul
Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură
02 septembrie 2026
de Marcel Hoster
Marți, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, însoțită de Sophie Neve, consilier pentru Agricultură în cadrul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. La întâlnire au mai participat și Marius Popa, consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la...
Citeşte tot articolul
Spital veterinar non-stop, cu chirurgie, imagistică și terapie intensivă, se deschide sâmbătă, 5 septembrie, în Iulius Town
02 septembrie 2026
de Daniel Neacșu
Iulius Town, una dintre cele mai complexe destinații de shopping continuă să își completeze oferta de servicii. Sâmbătă, 5 septembrie 2026, în ansamblul mixed-use se va deschide Spitalul Veterinar Transilvania, care va funcționa în regim non-stop, cu echipă medicală permanentă în locație. Unitatea medicală dedicată animalelor acoperă arii precum: medicină internă, chirurgie de țesuturi moi...
Citeşte tot articolul
Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
01 septembrie 2026
de Daniel Neacșu
Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul
Warriors Timișoara a luat cu asalt Bucureștiul la penultima etapă a Naționalelor de minirugby
01 septembrie 2026
de Daniel Neacșu
În weekendul 29-30 august 2026, Bucureștiul a găzduit Turneul „Adrian Andronic”, penultima etapă a Circuitului Național de MiniRugby din acest sezon. Competiția s-a încheiat cu succes, iar câștigătoarele celor trei categorii de vârstă au fost stabilite în urma finalelor pasionante disputate pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”. La competiție au participat și sportivii...
Citeşte tot articolul
Cupa Timișoara la baschet, ediția 20! Cine se bate pentru trofeu
01 septembrie 2026
de Daniel Neacșu
Tradiționalul turneu care precede sezonul intern masculin de baschet se joacă anul acesta în zilele de 2, 3 și 4 septembrie. Cupa Timișoara a ajuns la ediția a XX-a. Două echipe din România și una din Ungaria se vor duela pentru trofeu: · SCM Politehnica Timișoara – KTE Duna-DTKH Aszfalt Kecskemet, miercuri, ora 18:00, sala...
Citeşte tot articolul





































Comentarii prin facebook