Comisia de monumente istorice din Primăria Timișoara își tocește tălpile pantofilor prin zona ultracentrală a orașului. Viceprimarul Traian Stoia spune că membrii acesteia fac verificări la imobilele vechi și inventariază neregulile. Vor urma amenzile, care pot ajunge la 10.000 de lei.
Stoia: „Nu am nimic cu tiganii, Ion Carpaci venea la mine in casa”
Sunt mai mult de 2.000 de retrocedări cu cântec în Timișoara. Cel puțin așa susține viceprimarul Traian Stoia, care vrea să scoată la iveală toate matrapazlâcurile. Social-democratul studiază încă actele, dar e categoric într-o privință: nu are nimic cu țiganii. Mai mult decât atât, e prieten din copilărie cu un membru important al clanului Cârpaci.
Stoia anunta: amenda de 100 de milioane de lei vechi pentru un WC
Victorie împotriva celor care distrug istoria locală: un rom din Timișoara a fost amendat cu 10.000 de lei pentru că… și-a construit fără autorizație o toaletă, în curtea unui imobil istoric. Viceprimarul Traian Stoia spune că este primul semn că lucrurile încep să fie luate în serios, pentru că nimeni nu poate face ce vrea pe domeniul municipalității.
Concurs de ciclism la Padurea Verde
Peste 200 de cicliști iau cu asalt duminică Pădurea Verde. Aici va avea loc Cupa Timișoarei la ciclism, eveniment ajuns la cea de-a XII-a ediție. Concurenții vor pedala pe un traseu de 23 de kilometri, care poate fi parcurs în ceva mai mult de o oră.
Primaria toarna asfalt pe strazile de pamant si are liniste cel putin patru ani
Primăria pune ciment și pietriș pe străzile de pământ, iar apoi toarnă un strat subțire de asfalt.. E soluția cea mai ieftină. În plus, spun reprezentanții PMT, e garantată până la șase ani, în funcție de trafic, și nu e nevoie de lucrări de întreținere. În următoarea perioadă vor avea parte de acest tratament străzile din spatele magazinului Selgros. Operațiunea costă 1,8 milioane de lei și va fi executată de firma Confort.
Desi biciclistii n-au voie in centru, Timisoara are film de prezentare pe doua roti / VIDEO
Primăria Timișoara a pus restricții pentru bicicliști în centrul orașului, dar, pe de altă parte, a plătit 3.500 de euro pentru un film de prezentare pe două roți. Banii, spun reprezentanții municipalității, provin în mare parte din sponsorizări. Filmul vrea să fie o invitație la descoperirea Timișoarei, adresată turiștilor și localnicilor deopotrivă.
De jumatate de an, cinematografele sunt inca in drum spre…. primarie
Primăria Timișoara va prelua, la un moment dat, fostele cinematografe aflate, în prezent, la RADEF. În martie, ministrul Culturii susținea că transferul va fi făcut în cel mult o lună și jumătate. Acum, viceprimarul Dan Diaconu nu poate estima când PMT va fi proprietarul respectivelor spații.
Tiganii lui Visinel, deasupra legii!
Doi ani. Atât le-au trebuit procurorilor timișoreni să scoată basma curată un grup de țigani care a agresat în vara anului 2011 o echipă a televiziunii locale TVT 89. Și asta în condițiile în care existau probe concludente, întregul scandal fiind filmat. Agresiunea și distrugerea unei camera de luat vederi sunt considerate lipsite „în mod vădit de importanță”!
Biciclete la targ, in Piata Unirii
A scos bicicliștii din zona centrală, dar organizează un târg de biciclete în Piața Unirii. Primăria Timișoara îi invită pe cei interesați să se înscrie din timp, pentru ca evenimentul, care va avea loc în zilele de 21 și 22 septembrie, să se desfășoare în condiții cât mai bune. Târgul este inclus în „Săptămâna mobilității”.
De la felicitari la nervi, pe Facebook: Robu il cearta pe Velcea
17 zile. Atât i-a trebuit primarului Nicolae Robu să treacă de la felicitări la amenințări voalate. „Victima”: ACS Poli, care a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în Liga I. Liberalul coace un plan ca să trezească clubul căruia i-a oferit nu mai puțin de șase milioane de lei din bugetul local.
Infrangere in prelungiri pentru ACS Poli, care avea un om in plus
Motoarele lui ACS Poli par să se „gripeze” puțin cam prea repede și, după un început senzațional de campionat, timișorenii pierd al doilea meci consecutiv. Pe o ploaie zdravănă, Velcea & co au fost învinși vineri seară, la Brașov, în minutele de prelungire, de o echipă rămasă în zece oameni.
De cand e ministru, Maria Grapini a suferit „o spalare a mintii”!
Un liberal brașovean o face praf pe conservatoarea Maria Grapini, ministru al Turismului. Sebastian Grapă critică intenția acesteia de a introduce un impozit nou pentru pensiuni și crede că Grapini este… spălată pe creier.
Aeroportul Timisoara, inchis pana la 1 septembrie
Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara se închide, sâmbătă, timp de o săptămână. Atunci începe ultima etapă a lucrărilor de reaparații la pistă, care presupune suspendarea temporară a tuturor zborurilor.
Un caiet de sarcini e o noua „promisiune electorala adusa la rampa”
Primarul Nicolae Robu se laudă, pe Facebook, cu o nouă promisiune electorală îndeplinită. Cu această ocazie, liberalul își extinde gama de realizări, trecând la acest capitol și un… caiet de sarcini pentru studiul de fezabilitate pentru subpasajul din Piața Victoriei.
In Timis nu sunt primarii falimentare
O treime din cele 100 de primării timișene aveau, la finele lunii iulie, restanțe la buget sau la diverși furnizori de servicii. Niciuna dintre ele nu se află totuși în prag de faliment.
A inceput sesiunea de toamna a Bac-ului
Peste 2.300 de absolvenți de liceu din Timiș încearcă să ia bacalaureatul. Luni a început sesiunea de toamnă a examenului de maturitate, cu proba orală de limba și literatura română. În județ sunt șase centre de examinare, din care cinci în Timișoara.
Primul dus rece pentru ACS Poli: 0-1 cu FC Botosani
ACS Poli pierde primul meci din actuala ediție a Ligii I și, odată cu el, poziția de lider al clasamentului. FC Botoșani urcă pe primul loc și își trece în cont a treia victorie în deplasare din acest sezon. Velcea n-a mai reușit schimbările inspirate din partidele trecute.
„Ochii din cer” stiu cat de „sustinut” se lucreaza la pasajul Michelangelo / VIDEO
Acum o săptămână, viceprimarul Dan Diaconu a tras o vizită-fulger pe șantierul de la viitorul pasaj Michelangelo și a tras concluzia că se muncește susținut. Drona Eyeinthesky a dat și ea o tură, din aer, pentru a surprinde ritmul accelerat al muncitorilor. Ce a ieșit se vede în filmulețul postat pe YouTube.
In plin scandal, politistii locali nu mai pot masura zgomotul din cluburi!
Cluburile închise de viceprimarul Traian Stoia sunt redeschise de primarul Nicolae Robu, care crede că patronii acestora și-au învățat lecția și vor da muzica mai încet. Culmea e că, și dacă n-o vor face, tot nu-i va putea amenda nimeni, pentru că polițiștii locali au rămas fără aparatul de măsurare a nivelului zgomotului.
Hristo Stoichkov, suporter de lux la Dudestii Vechi
Lovitura de începere a meciului dintre Pobeda Dudeştii Vechi şi Progresul Racoviţa va fi dată de o legendă a fotbalului mondial. Cu ocazia împlinirii a 275 de ani de la stabilirea bulgarilor în Banat, pe arena de fotbal din Dudeştii Vechi va ajunge, miercuri, Hristo Stoichkov, cel mai mare fotbalist din istoria Bulgariei.