Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, habar nu avea că, la București, colegii lui de partid au decis mutarea sediului viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice la Deva. Robu crede că „Guvernul USL care a făcut atât de multe lucruri bune pentru ţară şi pentru Timişoara” va lua totuși decizia corectă.
„Scorpionii Galbeni” se intorc acasa, dupa sase luni in Afganistan
Militarii Batalionului 2 Manevră „Scorpionii Galbeni” care au plecat, în luna ianuarie, în Afganistan, se întorc acasă. Ei vor ajunge la Timișoara cu mai multe transporturi aeriene, până în 17 august.
Cele mai multe contestatii la Bac au fost la limba romana
Peste 1.100 de candidați de la bacalaureat din județul Timiș au depus contestații. Cele mai multe dintre acestea sunt la limba română. În 2013, rata de promovare a Bac-ului în Timiș a fost cu peste zece procente mai mare decât anul trecut.
De miercuri se pot face abonamente la meciurile lui ACS Poli
ACS Poli a stabilit prețurile biletelor și abonamentelor pentru sezonul 2013/2014. Clubul va pune la dispoziția suporterilor un sistem de ticketing online, iar aceștia își vor putea cumpăra biletele din fața calculatorului. Cele mai ieftine bilete costă 10 lei și sunt la peluze. Cele mai scumpe abonamente costă 500 de lei și sunt la categoria VIP.
Oamenii lui MRU se judeca cu Stoia si Staia
Traian Stoia și Martin Staia trebuie să se pregătească de proces. Forța Civică, filiala Timiș, susține că viceprimarul Timișoarei și șeful Direcției clădiri, terenuri și dotări diverse nu respectă legea, așa că vor răspunde în fața instanței. Totul a pornit de la un sediu de partid sau, mai degrabă, de la lipsa lui.
A inceput admiterea la Universitatea de Vest
Universitatea de Vest a dat startul la admiterea de vară 2013. Cele 11 facultăți, cu peste 70 de specializări, oferă absolvenților de liceu 2.000 de locuri bugetate. Din acest an, cei care vor să devină studenți ai UVT trebuie să dea examen de admitere.
Timisul e al saselea judet din tara, ca numar de locuitori
Populația județului Timiș a crescut cu peste 6.600 de locuitori. Față de recensământul precedent, și Timișoara are mai mulți locuitori, 319.279 de persoane, ceea ce clasează orașul de pe Bega pe locul al treilea în țară, după București și Cluj.
Automatele mov din intersectii ajung in consiliul local
„Cutiile mov” care au apărut precum ciupercile după ploaie în stațiile de transport în comun și intersecțiile din Timișoara ajung, vineri, și în consiliul local. Pedelistul Ștefan Sandu va atenționa executivul PMT asupra amplasării total nepotrivite a acestora.
Rolf Maruhn revine consul la Timisoara
Consulatul Republicii Federale Germania va avea, din a doua jumătate a lunii iulie, un nou șef. Rolf Maruhn revine la Timișoara la patru ani după ce a părăsit funcția de consul.
Mai multi „matematicieni” decat „istorici” la Bac / Cinci au fost eliminati
Proba obligatorie a profilului, cea de-a treia scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, a însemnat matematică sau istorie, în funcție de profilurile uman și real. În Timiș, cei mulți candidați au dat examen la „mate”, deși, în anii trecuți, aici s-a căzut pe capete.
Artistii pentru Ziua Timisoarei, votati din nou pe site-ul PMT
Modelul a fost lansat anul trecut, când a câștigat Inna, iar Nicolae Robu a fost desemnat cel mai „munky funky” primar. Timișorenii sunt invitați din nou să-și aleagă, prin vot, artiștii pe care vor să-i asculte de Ziua Timișoarei, la începutul lunii august. Sondajul a fost deschis pe site-ul municipalității.
S-a redeschis Transfagarasanul
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că, în perioada 1 iulie – 31 octombrie, va fi deschisă circulația pe Transfăgărășan. Șoferii sunt atenționați însă asupra restricțiilor și a zonelor periculoase.
Un portar de 11 ani este castigatorul Milan Junior Camp
În perioada 25-28 iunie, peste 100 de copii cu vârste între 7 şi 14 ani și-petrecut prima săptămâna de vacanţă în compania fotbalului şi a celui mai titrat club de fotbal din lume, AC Milan. Un portar de 11 ani, de la Electrica Timișoara, este câștigătorul ediției din acest an.
Un sirian a fost ales presedintele PRM Timisoara
Filiala PRM Timișoara are un nou președinte. De origine siriană, acesta este membru al partidului lui Vadim Tudor de 15 ani și este om de afaceri. Urmează să aibă loc alegeri și în alte organizații din Timiș, iar pe 21 iulie este programată o conferință extraordinară județeană, la care este așteptat să participe și Gheorghe Funar.
Terenuri trecute de la Paduri la autostrazi
Deputatul Adrian Diaconu laudă și ceartă în același timp. Parlamentarul e mulțumit că au fost trecute în patrimoniul Ministrul Transporturilor aproape 14 ha de pădure pentru realizarea autostrăzii Timișoara-Lugoj. În același timp însă, președintele PP-DD Timiș e nemulțumit pentru că în locul acestei suprafețe nu se plantează alți copaci.
S-au afisat rezultatele de la Evaluarea Nationala: O treime din elevi au picat
Cei aproape 5.000 de elevi din Timiș care au susținut Evaluarea Națională află sâmbătă după-amiază ce note au luat. Cei nemulțumiți pot depune contestații până în seara de sâmbătă. Aproape 31% din candidați nu au luat notă de trecere.
Deputatul Diaconu negociaza la greu viceprimari pentru PP-DD
Deputatul Adrian Diaconu își testează talentele de negociator. PP-DD Timiș a scos aproape 10% la alegerile locale, iar președintele filialei vrea să mărească numărul viceprimarilor, conform reprezentării pe care a dat-o poporul acestui partid.
Grindeanu cere deblocarea posturilor de la Maternitatea „Bega”
Situația Maternității Bega, unde o sală de nașteri a fost închisă din cauza lipsei de personal, a ajuns și în parlament. Deputatul Sorin Grindeanu, care și-a făcut o obișnuință din a semnala problemele grave ale sistemului sanitar, cere deblocarea posturilor.
Popoviciu, bun de plata! Robu ii cere o donatie de 65.449 euro!
Primarul Nicolae Robu a publicat marți seară, pe Facebook, promisul raport cu deplasările în străinătate și cheltuielile aferente. Diferențele față de estimările deputatului Alin Popoviciu sunt uriașe. Conform calculelor primarului, acesta a fost plecat din Timișoara numai 16 zile în ultimul an.
Cele 80 de minuni ale primarului Nicolae Robu
Primarul Nicolae Robu se mândrește cu nu mai puțin de 80 de realizări în primul an de mandat. Le-a postat pe toate pe Facebook și și-a invitat prietenii să voteze. Vi le prezentăm și noi, cu tot cu adnotările edilului șef.