De-ar mai fi vocal ca altădată, Traian Băsescu s-ar întreba ce păcate pot avea microbiștii români de-au trebuit să aleagă între doi cooperatiști ai fotbalului, unul cu apucături de milițian și celălalt cu gulere ceva mai albe, dar venit din anturaje la fel de dubioase. În atari condiții, puși să alegem între un Ion Iliescu și-un Corneliu Vadim Tudor, poate că e mai bine ca timișoreni să nu știm niciodată cu cine a votat ACS Poli la adunarea generală a LPF, ca să nu ne apuce greața când se va face decontul acestui gest electoral.
În mod normal, președintele Florențiu Staicu a votat cu Gino Iorgulescu, mai ales după ce s-a dat de înțeles la toată lumea că premierul Ponta și „vicele” Dragnea au pus umărul la schimbarea milițianului, un personaj după care niciun iubitor de fotbal cu capul pe umeri nu are cum să plângă. Mitică de la Ligă a fost întruchiparea a ceea ce are românul mai defect în caracter și comportament, un fel de „nea Nelu” al fotbalului. Ca semn al dezastrului în care se află, fotbalul românesc s-a scăpat de al său Ion Iliescu cu zece ani mai târziu decât a făcut-o societatea, lăsând ca revoluția să fie finalizată la anul prin schimbarea de la FRF, odată cu plecarea unui alt Adrian Năstase și venirea unui alt Victor Ponta.
Dar poate că Florențiu Staicu a votat altfel sub presiunea lui Marian Iancu, proprietarul a mulți jucători din actualul lot al lui Poli, dator lui Mitică de la Ligă pentru lobby-ul făcut de acesta pe vremea când lui Poli îi era retrasă licența. Sau poate că misiunea lui Staicu a fost trasată de un Nicolae Robu prea sătul de ce înseamnă cârdășia cu PSD și Victor Ponta. Doar așa mi-aș putea explica un vot pro-Dragomir venit din partea clubului Poli. Altfel, cu toții încolonați ar fi votat voioși schimbarea. De ce să nu votezi un Gino Iorgulescu pentru care garantează Ponta și Dragnea? Întrebarea asta nu-și avea rostul acum un an, când mai toată România ar fi pus botul în fața avalanșei de promisiuni făcute de alianța USL. Între timp lucrurile s-au schimbat și poate că înlăturarea lui Dragomir din fruntea LPF a ajuns să fie singura realizare practică a lui Victor Ponta și a sistemului său. Întrebarea care se pune e dacă merită să schimbăm în felul acesta balastul din fotbalul românesc. Și dacă va fi în cele din urmă o schimbare de atitudine sau doar încă o încercare a lui Victor Ponta de a arăta că în țara asta cam totul depinde de încordarea mușchilor domniei sale, de la baschet la fotbal și până la închiderea de televiziuni?
Sincer, începe să-mi fie teamă că lanțul de energie care a declanșat schimbarea lui Dragomir poate fi declanșat și în alte scopuri. Prinzând gustul, ce l-ar împiedica pe Victor Ponta să-și dorească să se întâlnească cu mai mulți patroni din fotbal pentru a stabili ierarhia superioară a clasamentului? Mai ales dacă de la Timișoara la Ploiești, Piatra Neamț, Chiajna, Brașov, Năvodari și altele, prim-divizionarele au câte ceva cu banul public și toiagul politic al celor care-l cheltuie. De ce n-ar încerca Victor Ponta, dacă tot poate, să-și ducă un prieten spre banii din Champions League, în cazul în care domnul Ghiță s-ar gândi să investească într-un club de primă divizie? De ce n-ar promite stadioane și finanțări direcționate spre anume orașe, când nimic pe lumea asta nu-l poate opri să facă asta? Să promită. Ce-mi garantează mie că la anul Olguța nu va câștiga titlul cu CSU Craiova, iar peste doi ani Poli a rebelului Robu nu va fi propusă pentru retrogradare într-un anume birou permanent central? Nu-i de glumă. Trebuie să-i explicăm lui Ilie Sârbu cum stă treaba cu fotbalul.
Comentarii prin facebook