Un refuz categoric al consilierilor locali și o vizită la DNA – de atât a avut nevoie primarul Nicolae Robu, pentru a decide constituirii municipalității în parte civilă în cazul finanțării lui Poli Timișoara, în era Marian Iancu. Edilul a fost luni la DNA, unde susține că a dus diverse documente.
Dupa ani de dubioasa hibernare, finantarea lui Poli, marea bomba a DNA Timisoara
Trist este că trăim într-o țară în care cele mai frumoase amintiri politice sunt opera DNA. Asta este România și n-o să fiu ipocrit să nu recunosc că, pe lângă momentul Emil Constantinescu 1996, chiar Klaus Iohannis 2014, în istoria recentă a României „Anticorupția” mi-a înseninat zilele.
Doi fosti juniori de la Poli se pregatesc alaturi de Lazio! Cei doi mai sunt monitorizati de Arsenal, Ajax sau Tottenham
Dintr-o crasă neglijenţă, Poli Timişoara pierde pe bandă rulantă juniori extrem de talentaţi. Este şi cazul lui Patrick Peter şi Ionuţ Rus, doi juniori de 15 ani, ambii internaţionali, care au făcut drum întors către LPS Banatul, iar în prezent se află în Italia, unde se pregătesc alături de Lazio Roma, una dintre cele mai titrate echipe italiene.
Pe motiv de Poli, consilierii locali l-au trimis pe Robu la… DNA
Consilierii locali i-au cerut primarului Nicolae Robu să afle exact de la DNA cine trebuie să decidă asupra constituirii ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului de 27 de milioane de lei, din cazul finanțării lui Poli, pe vremea lui Marian Iancu. Ei au refuzat să se pronunțe asupra acestei spețe, spre nemulțumirea edilului.
N-au trecut de Viitorul! Poli, invinsa de dubla lui Cernat
Moș Nicolae n-a pus nimic în ghetele jucătorilor lui Poli. Viitorul lui Gheorghe Hagi a plecat cu toate cele trei puncte de la Timișoara, după o „dublă” a lui Florin Cernat. Poli va juca, în etapa viitoare, cu o altă colegă de suferință din subsolul clasamentului, Concordia Chiajna.
Ioan Cojocari, artizanul hotararii de finantare a lui Poli Timisoara! A propus modul de finantare si a semnat pentru asta
A propus forma de asociere şi suma pe care să o primească Politehnica Timişoara din partea Primăriei Timişoara, în 2008, dar spune că nu are nicio treabă cu contractul de asociere, atâta vreme cât nu l-a semnat. Eternul secretar Ioan Cojocari pare să fi uitat însă că şi-a pus semnătura pe un document oficial trimis pe adresa SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest.
Adrian Orza, chemat la DNA ca suspect in dosarul finantarii lui Poli! Urmeaza Sorin Grindeanu?
Fostul primar Gheorghe Ciuhandu şi Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timişoara, sunt deja acuzați de abuz în serviciu în dosarul început de DNA în cazul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara. Recent, DNA a mai chemat la audieri un nume greu din fosta administraţie.
Poli Timisoara, victorie dupa 8 etape: 2-0 cu ASA Targu Mures
După opt etape, Poli Timișoara reușește prima victorie! S-a întâmplat pe teren propriu, când jucătorii lui Florin Marin au bătut acasă ASA Târgu Mureș, tabela indicând la finalul partidei un categoric 2-0. Cele două echipe se vor întâlni și în Cupa României.
Poli, egal cât o victorie pe terenul liderului Astra
Poli a intrat determinată în teren și avut posesie mai mare în primele minute. În minutul 10 însă, după o perioadă de timp în care Poli a controlat partida, Astra deschide scorul profitând de o apărare visătoare a timișorenilor.
Mesaj de la Poli: Plange tara. Plange Timisoara. Sambata seara, vino la stadion sa fim cu totii #colectiv
Jucătorii, antrenorii şi conducerea lui Timişoara îi aşteaptă pe fani în număr cât mai mare pe arena „Dan Păltinişanu”, sâmbătă, înainte de debutul jocului cu Dinamo Bucureşti, la un eveniment prin care va fi marcată solidaritatea cu familiile victimelor tragediei petrecute în clubul bucureştean Colectiv.
Pentru a evita intrarea fotbalului romanesc in colaps, FRF se implica in problema finantarilor! Poli Timisoara, vizata direct
Mai bine de jumătate din echipele ce evoluează în Liga I sunt susţinute din fonduri publice. Printre acestea se numără şi Poli Timişoara, singura pusă însă la zid de Curtea de Conturi, care spune că finanţarea din bani publici este ilegală. Ca să nu rămână fără obiectul muncii, FRF încearcă să găsească o soluție.
„Gazarii” de la Petrolul mai dau o gura de… oxigen lui Poli
Poli reușește în sfârșit, după trei eșecuri consecutive, o victorie cu Petrolul Ploiești și calificarea între primele opt echipe din Cupa României. Poli a mai învins-o pe Petrolul și în optimile Cupei Ligii. Dacă în alte meciuri timișorenii au fost dezavantajați clar de arbitri, la victoria de marți a contribuit și „centralul” Marius Avram.
Poli sta sa moara, dar o companie de stat cu datorii de jumatate de miliard de euro e sponsor la Pandurii
Poli Timişoara are toate şansele să intre în colaps financiar, după ce un raport al Curții de Conturi a stabilit că finanţarea de la bugetul local este ilegală. Nu cu aceeaşi unitate de măsură este cântărit cazul altei formaţii din Liga I. Pandurii Târgu Jiu este finanţată de Complexul Energetic Oltenia, Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj.
Poli va primi bani de pe agenda cultural-sportiva a primariei! Dar trebuie sa depuna un proiect
Poli, RCM Saracens, BC Timișoara și CH CSU Politehnica vor primi bani pe proiecte depuse pe agenda cultural-sportivă a PMT, nu direct de la bugetul local. Este propunerea susținută de Nicolae Robu, care vrea și modificarea, pe viitor, a legii, pentru clarificarea modului în care Curtea de Conturi se poate pronunța asupra unor decizii ale administrației publice.
Fiindca asa a vrut Alexandru Tudor, Poli a terminat doar la egalitate jocul cu Petrolul
Poli Timișoara a fost aproape de o victorie importantă pe terenul Petrolului Ploiești. Din păcate elevii lui Florin Marin nu au putut păstra diferența de un gol stabilită în minutul 70 prin golul lui Llorente. În plus, timișorenii au avut un gol valabil înscris de Elek și nevalidat de Alexandru Tudor.
Poli, aproape de transferul mult doritului decar
Chiar dacă evoluţiile lui Poli Timişoara sunt mult mai bune în ultimul timp, lucru reflectat și în rezultatele echipei pregătite de Florin Marin, jocul timişorenilor tânjeşte după un veritabil număr 10, responsabil cu spectacolul şi pasele decisive. Zilele acestea ar putea fi decisive în ceea ce priveşte transferul unui fotbalist care se potriveşte acestui profil.
Inca un punct pentru „Domnul Flocea”
Poli Timișoara a remizat, vineri seară, pe teren propriu, cu CSMS Iași. Echipa lui Nicolo Napoli nu mai câștigase de șase etape și s-a aflat de două ori în avantaj. Egalitatea a fost restabilită de Goga, care a transformat primul penalty de care au beneficiat timișorenii în acest campionat.
Inter Milano, Atalanta Bergamo si Tottenham Hotspur, pe urmele unui junior de la Poli!
Nu mai este un secret că juniorii polişti sunt căutaţi de echipe importante din cele mai puternice campioate de fotbal ale Europei. Unul dintre cei mai ofertaţi juniori timişoreni este Patrick Peter, un fotbalist de 15 ani care a cochetat în trecut cu Arsenal Londra sau Sunderland.
Din nou fara gol primit! Poli accede lejer in optimile Cupei Romaniei
Poli Timişoara merge mai departe şi în Cupa României, după ce în ultimele jocuri a impresionat în campionat şi Cupa Ligii. Trupa lui Florin Marin s-a impus cu 2-0 în şaisprezecimile Cupei României în faţa divizionarei secunde CSM Râmnicu Vâlcea. Poli este la al cincilea joc oficial fără gol primit.
Cum sa pierzi voluntar trei puncte
Poli bifează al treilea meci în care nu primește gol în Liga I. Trupa antrenată de Florin Marin a dominat prima repriză a partidei cu Voluntari, reușind să-și creeze mai multe ocazii. În plus, „centralul” întâlnirii a refuzat un penalty clar, la un fault al lui Pancu asupra lui Melinte.