Arhiva pentru eticheta: romani

Sfantul Andrei

Sf. Andrei, „Cel dintai chematul”

Sf. Andrei, „Cel dintai chematul”

Credincioşii îl prăznuiesc, vineri, pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc. „Cel dintâi chematul” a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată sărbătoare bisericească naţională. Aproape 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în această zi.

Cu benzina pe fundul rezervorului, romanii ingrasa conturile petrolistilor

Benzina îi usucă la buzunare, dar nici măcar nu mai protestează. Românii cumpără și tac, pentru că s-au „molipsit” de statul la volan și de deplasarea comodă cu propriul mijloc de transport motorizat. Analiștii cred că, indiferent de prețul la care va ajunge combustibilul, românii nu vor apela la transportul în comun.

Prea saraci pentru psihoterapie, romanii inghit cu pumnul antidepresive

Consilierea și psihoterapia nu sunt decontate de CNAS, în ciuda faptului că tot mai mulți români recunosc că sunt anxioși sau depresivi. Deoarece nu-și permit să plătească ședințele cu un psiholog, oamenii ajung la psihiatru, de unde, în general, primesc antidepresive. Asta, deși problemele lor nu necesită, întotdeauna, medicație.

Cum va convinge manglitorul Victor Ponta Vestul ca romanii nu ciordesc?

Nu e un secret că – mai mult pe nedrept, decât pe drept – românilor care pleacă „dincolo” li se cam pune ștampila de hoț. De aceea, și o atenție sporită la angajații unor magazine în momentul în care românii le trec pragul. Există un adevăr și în faptul că mulți conaționali pleacă hotărâți cu scopul expres de-a fura. Dar nu toți românii fură. Cum nu toți cei care își dau doctoratul plagiază cu nesimțire.

Trend: fericirea conjugala include si o amanta

„Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” e doar finalul unei povești de adormit copiii. În societatea contemporană, fericirea pare că vine la pachet cu amantul, sau amanta, după caz. Unul dintre cele mai tari tabuuri urbane ale românilor face apel la extinderea vieții familistului convins în brațele amantei.

Regele Mihai, personalitatea cu cea mai mare incredere in randul romanilor

Regele Mihai se bucură de o cotă de încredere în rândul românilor de 36,6%, ocupând primul loc la acest capitol, relevă un sondaj de opinie efectuat de IMAS la comanda ziarului Adevărul. Pe locul al doilea se situează liderul liberal Crin Antonescu, cu 25,4%, podiumul fiind închis de Victor Ponta, cu 22,5%.

Romanii, “campionii” UE la baut!

Cel mai recent studiu al Organizației Mondiale a Sănătății arată, fără dubiu, că românii beau mai mult decât restul europenilor. Aceste date sunt confirmate de statisticile Ministerului Sănătății, conform cărora unul din zece români bea alcool în mod regulat.

Sfantul Stefan, sarbatorit de peste 400.000 de romani

Peste 400.000 de români, dintre care 300.000 de bărbați, poartă numele Sfântului Arhidiacon Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor Catolică și Ortodoxă, după Marea Schismă. El a fost primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim.

Top