Arhiva pentru eticheta: traian stoia

Bogdan Herzog, omul lui Traian Stoia si al fratilor Cristescu din CLT

Bogdan Herzog, omul lui Traian Stoia si al fratilor Cristescu din CLT

Cu toate că aparent este în opoziție, consilierul local PNȚCD Bogdan Herzog votează la greu așa cum i-o cere viceprimarul PSD Traian Stoia, dovadă elocventă fiind proiectul de vânzare a sediului PSD. Explicația pentru acest lucru este numărul mare de contracte pe care firma lui Herzog le are cu societățile lui Stoia și ale stăpânilor acestuia, Emil și Marius Cristescu. Firma lui Herzog a furnizat servicii de consultanță și Primăriei Timișoara.

Posta are director nou de la PSD, caruia Stoia ii ofera tot sprijinul / FOTO

Tânăr, deștept și întreprinzător: așa a fost descris de viceprimarul Traian Stoia noul director al Oficiului Județean al Poștei Române, Dacian Crainic. Membru PSD, în vârstă de 30 de ani și numit în funcție pe șest, acum trei săptămâni, acesta spune despre că el că e plin de „elan tineresc”. Cei doi au discutat, teoretic, despre renovarea Palatului Poștelor.

Primaria vrea sa cumpere un bloc mobilat, dar fara curent

Blocul de pe strada Divizia 9 Cavalerie, fostă Ialomița pe care ar vrea să-l cumpere primăria e mobilat, dar nu are instalații sanitare și nici nu este branșat la rețeaua de curent electric. El aparține unei societăți din Caransebeș și a fost scos deja o dată la licitație, fără vreun ofertant. Acum, dacă reducerea oferită de proprietar e substanțială, ar putea fi achiziționat direct.

„Vicele” Stoia ori minte, ori nu stie legea

Marele apărător al legii din Primăria Timișoara dovedește că nu prea cunoaște legislația, dar, cu toate acestea, vorbește ca să se bage în seamă. Un caz elocvent este cel al prelungirii Bulevardului Sudului până la strada Musicescu, despre care Traian Stoia spune că nu se poate face, pentru că proprietarii terenurilor nu vor să facă schimb cu primăria. Realitatea este însă alta.

Doua hectare de teren privat stau in calea prelungirii Bd. Sudului spre Musicescu

Bulevardul Sudului nu va ajunge prea curând până la strada Gavril Musicescu, așa cum vrea de mult timp Primăria Timișoara. Două hectare de teren esențiale pentru această operațiune sunt în proprietate privată, iar deținătorii vor exclusiv bani, nefiind interesați de un schimb cu municipalitatea.

Visinel, Cires si Dulcea, „gadilati” la case de politisti / FOTO

În al doisprezecelea ceas și după nenumărate scandaluri, polițiștii anchetează achiziția unor imobile din zona centrală, aflate de ani buni în proprietatea unor clanuri de romi. Cel puțin așa susține viceprimarul Traian Stoia, conform căruia sunt atât de multe lucruri în neregulă în oraș, încât nu poate spune câte astfel de anchete ar putea fi derulate în viitor.

Stoia vrea spatii comerciale la parterul Operei, inspre strada Marasesti / Robu e de acord

Parterul clădirii noi a operei din Timișoara, situat înspre strada pietonală Mărășești, ar putea fi transformat în spații comerciale. E ideea viceprimarului Traian Stoia, care spune însă și că banii ar rămâne la teatru și operă. Pe de altă parte, Ministerul Culturii ar fi promis municipalității un sprijin financiar neprecizat pentru repararea mai multor monumente din oraș. Primarul Robu spune că măsura va fi luată pentru animarea străzii Mărășești.

Unii vin sa-si ia alimentele de la UE cu Mercedesul, altii le vand si se imbata

Unii timișoreni stau cu noaptea în cap la coadă la alimentele din stocurile UE, le iau, le vând și apoi se îmbată. Alții vin cu mașini de lux să ia produsele destinate săracilor. Asta susține viceprimarul Traian Stoia, care merge zilnic la depozitul unde se împart aceste ajutoare.

Primăria Timișoara

Primaria Timisoara habar n-are cate locuinte a vandut in ultimii 20 de ani!

Un control al Curții de Conturi desfășurat la Primăria Timișoara a scos la iveală, conform viceprimarului Traian Stoia, o situație incredibilă. Municipalitatea habar nu are câte imobile cu destinația de locuință mai are în patrimoniu! Acestea au fost vândute, în ultimii 18 ani, de o firmă cu care nu avea contract. Detaliile „afacerii” s-ar afla la Nicușor Miuț, fostul director de la Patrimoniu.

Robu i-a „stricat” lui Stoia aniversarea de un an de mandat

La un an de când a fost instalat în funcția de viceprimar, social-democratul Traian Stoia și-a anulat brusc, vineri, conferința de presă și a plecat val-vârtej din instituție. Cu doar 20 de minute înainte de începerea acesteia, primarul Nicolae Robu anunțase că vrea să facă un anunț foarte important și nu ajunge la întâlnirea programată la sediul PNL. A ajuns în cele din urmă, dar nu înainte de a-i strica ploile colegului de alianță.

chirie

Teoretic, primaria a facut doua milioane de euro din chirii

Primăria Timișoara a facturat, în 2013, o sumă de trei ori mai mare decât în anul precedent, pentru chiriile spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință. Viceprimarul Traian Stoia nu știe însă care a fost suma efectiv plătită de chiriași. Între timp, din lipsă de performanță, Biroul încasări venituri a fost desființat de primarul Nicolae Robu și mutat la Direcția Fiscală.

Mos Stoia, pus cu botul pe labe

De mai bine de o lună, din spațiul public timișorean lipsește un personaj care înainte inunda cu declarațiile sale aproape toate instituțiile de presă. Exact, e vorba de viceprimarul Traian Stoia aka Moș Teacă, marele luptător împotriva țiganilor, pictorilor, oamenilor de afaceri pe care nu-i cheamă frații C., aparatelor de aer condiționat, ierbii din parcuri, petelor de vopsea de pe clădiri etc.

Top