Arhiva pentru eticheta: traian stoia

Gura nu mai bate guru

Zilele astea sigur voi afla că prof. dr. ing. Nicolae Robu, primarul Timișoarei, nu este un personaj negativ ce „a favorizat infractorul” din mafia imobiliară. Până acum aveam ceva dubii, dar din momentul în care viceprimarul Stoia va retracta urâtele spuse despre edilul liberal, din acel moment, gata, nu voi mai avea nicio incertitudine.

cladiri istorice

Guvernul ia la puricat retrocedarile din Banat si Ardeal

Viceprimarul Traian Stoia se va ocupa mai departe de patrimoniu și retrocedări. Social-democratul a declarat, vineri, că guvernul urmează să verifice toate retrocedările și revendicările din Transilvania și Banat, de la revoluție încoace. El se așteaptă chiar la demisii printre funcționarii publici, în urma verificărilor.

Razboiul Robu – Stoia: multe zoaie in cap pentru nimic

În urmă cu exact o săptămână, primarul Nicolae Robu isca un taifun pe scena politică timișoreană, afirmând că nu mai poate colabora sub nicio formă cu viceprimarul PSD Traian Stoia. Dar sub nicio formă, sublinia de fiecare dată Robu. Au urmat zile de foc, în care cei doi și-au golit reciproc zoaiele în capul celuilalt. Fără nicun menajament, lucrurile scăpând de sub control.

Lovitura grea pentru Robu: PSD nu renunta la Stoia!

Întrunire USL extrem de încordată, miercuri seară, la Timişoara. De trei ore, liderii USL din Timiş dezbat scandalul izbucnit între primarul Nicolae Robu (PNL) şi viceprimarul Traian Stoia (PSD). Şedinţa a început la ora 19.30, la Casa Oamenilor de Ştiinţă. UPDATE: Întâlnirea s-a terminat în coadă de pește. PSD nu va renunța la susținerea lui Stoia, iar Robu nu vrea să renunțe la cererea de schimbare a acestuia. Cele două partide vor comunica, joi, concluziile la care s-a ajuns în urma discuțiilor.

Robu: Stoia nu are capacitatea intelectuala de a fi viceprimar!

Primarul Nicolae Robu speră ca întâlnirea de miercuri seară cu partnerii de alianță de la PSD să tranșeze odată pentru totdeauna situația cu Traian Stoia. Liberalul afirmă că de șase luni tolerează atitudinea nepotrivită a social-democratului și că lucrurile nu mai pot continua așa. Totuși, el nu poate preciza ce va face dacă PSD nu

Morala? Normal, sub apa

Scandalul dintre rockerul Robu și moșu’ Stoia merită măcar trei învățăminte. Știu, subiectul tinde deja să plictesească, dar să ignori un astfel de eveniment e ca și cum ai sări peste revelion ca să bei ca porcul de ziua lui Eminescu. Ca în teoria oului sau găinii, se pune întrebarea cine a greșit primul. De capul lui, ca și când n-ar face parte dintr-o alianță, Nicolae Robu a dat primul cu parul, solicitând PSD schimbarea viceprimarului Stoia.

Mos Stoia, imbalsamat la Felix TV

Așa-zisa televiziune a turnătorului Felix a fost din nou scena unei mistificări de zile mari. Un lucru obișnuit de altfel, în studiourile Varanului, acolo unde un om cât se poate de viu care l-a denunțat pe Liviu Dragnea la DNA a fost omorât și îngropat, unde Patapievici și Mihăieș sunt transformați în rechini imobiliari pentru că au luat cumpărat câte un metru pătrat de teren la Roșia Montană.

Oameni de afaceri PSD revoltati pe viceprimarul Stoia

Sprijin neașteptat primit de primarul Nicolae Robu în conflictul său cu viceprimarul PSD Traian Stoia. Mai mulți oameni de afaceri social-democrați s-au plâns conducerii PSD Timiș vizavi de mai multe acțiuni ale viceprimarului. Și asta, cu mult înainte ca războiul dintre Robu și Stoia să izbucnească în public.

Daca Robu i-ar fi dat extemporal pe administratie, Stoia nu lua nota de trecere!

Scandalul cu Traian Stoia și acuzele acestuia că n-a făcut decât să ducă mai departe proiectele administrației Ciuhandu l-au determinat pe primarul Nicolae Robu să întocmească un bilanț selectiv, la un an și patru luni de la instalarea în funcție. Așa a apărut „replica neconvențională” promisă duminică seara.

Robu: Stoia depaseste orice limita a lipsei de scrupule, luni urmeaza o replica de alt gen

Câteva ore a durat până când Nicolae Robu i-a răspuns lui Traian Stoia. Primarul îi transmite că, „tocmai pentru că sunt bărbat”, nu va mai sta niciodată de vorbă cu actualul viceprimar, după toate „mizeriile”. În plus, Robu susține că a cerut anchetarea tuturor preluărilor de case și terenuri înregistrate după 1990, nu a doar a celor în care este implicată primăria.

Stoia: Robu lucreaza la ACS Poli, unde se comporta ca Berlusconi pe bani publici

Schimbul de replici dure între Nicolae Robu și Traian Stoia continuă. Duminică dimineață a fost rândul viceprimarului să răspundă punctual acuzelor care i se aduc. Stoia îi transmite lui Robu, printre rânduri, că ar mai bine să poarte amândoi o discuție „ca de la bărbat la bărbat”.

Via Stoia, Robu arunca noi sageti spre fratii Cristescu

Continuând războiul cu viceprimarul PSD Traian Stoia, primarul Nicolae Robu spune că acesta habar n-are despre ce se întâmplă prin primărie, lucrând, de fapt, pentru Bega Grup. Mai mult, Robu susține că anchetele pe care le-a cerut nu se referă doar la clanurile de romi, ci la toate tranzacțiile suspecte cu terenuri și clădiri care au aparținut statului. Ghici ciupercă, cine s-a îmbogățit în urma privatizărilor dubioase de după 1990?

Ultimul sondaj al PSD arata ca Robu are 82% din voturi

Primarul Nicolae Robu nu-şi face griji pentru un nou mandat în fruntea oraşului: ultimul sondaj realizat de „adversarii” din PSD Timiş arată că, dacă mâine ar avea loc alegeri, el ar obţine 82% din voturile timişorenilor. E chiar mai mult decât în cazul sondajului prezentat în vară de Robu, unde acesta avea 80%.

PP-DD crede ca in scandalul Robu-Stoia sunt doar „sicane intre concubini”

Oamenii „domnului Dan” nu vor vota schimbarea viceprimarului Traian Stoia, decât dacă vor primi argumente reale îm favoarea acestei decizii. Președintele PP-DD, Adrian Diaconu, spune că nu se aștepta ca tocmai social-democratul să fie considerat o piedică în calea bunei funcționări a administrației locale.

Robu: „Stoia e intr-un cerc care vrea ca eu sa nu mai fiu primar”

Războiul de la vârful administrației locale continuă. Traian Stoia și Nicolae Robu nu fac economie de vorbe grele. Stoia crede că Robu n-are niciun merit că a ajuns primar al Timișoara, iar în materie de eficiență are noroc cu proiectele vechii administrații. Robu îi dă replica: a „tras” USL în sus la alegeri, iar Stoia e ridicol!

Top