Înainte să-și dorească să fie europarlamentar, Alin Nica și-a dorit să fie patron de Aquapark făcut din bani europeni. Dar înainte de asta omul a mai vrut să fie primar PNL de Dudeștii Noi și chiar i-a reușit, ceea ce i-a încurcat socotelile cu ștrandul. Căci dacă era edil PSD, precis astăzi social-democrații timișeni nu mai strâmbau din nas că la marginea orașului se pune la cale de-o investiție cu eminamente liberală, la urma urmelor atât de „dăunătoare” contribuabilului de rând.
Scufita Galbena
Nu de puține ori primarul Nicolae Robu ne-a atras atenția că dumnealui nu este un politician abil, uns cu toate alifiile, ci mai degrabă un administrator pur, un profil de tehnocrat universitar, novice într-ale luptei politice la vedere sau mai pe sub masă, cum se întâmplă pe la noi prin Balcani. Categoric, liberalul Nicolae Robu nu este un Relu Fenechiu.
Pedeapsa divina tot „cu suspendare” sa fie?
Prin anii ‘90, un fost coleg de școală s-a dus la București pentru o calificare de lucrător vamal. La acel moment era o oportunitate. Nu știu ce așteptări puteai avea din primii ani de profesie, dar n-a fost să fie ca-n povești. Îl mai întrebam cu sfială despre munca pe frontiera cu Serbia, dar omul mi-a explicat că nu e chiar așa, că nu toți se îmbogățesc pe fâșie și că ucenicia și-o făcea vămuind pe tren micii bișnițari, nu acolo unde se dădeau tunurile, adevăratele fapte de „mare vitejie”.
Dar avem catedrala si la noi, in Mehala!
Legiferarea locală a bugetelor județului și municipiului rămâne o procedură care cu greu atinge preocupările omului de rând. Evenimentul a fost punctat de presa locală tipărită sau online, dar cetățeanul, contribuabilul ce lasă din venitul său partea comunității, habar nu are de ce reprezentantul său în consiliu voteaz așa și nu invers. De ce dă bani pentru cartierul ăla și nu pentru celălalt.
Alb de „inocenta”, violet de atata ura
Când fotbalul timișorean alb-violet s-a dus pe căi diferite, pe motiv de orgolii aproape politice mascate în frumoase principii morale, cei mai mulți tifosi s-au dus către proiectul ASU. Era ceva nou, iar pe junii poliști îi mânca în talpă să încerce ceva pe modelul lui United sau Rangers în insulă. De partea cealaltă, la ACS, au rămas „sămânțarii”, timișorenii mai maturi și conștienți că viața nu-ți mai dă timp să pierzi ani de zile pe capricii adolescentine.
Mica fuziune sau marea fisiune?
Oarecum prin învăluire, revine în discuție o temă mai veche: finanțarea din ban public a clubului de fotbal Poli Timișoara. Purtătorul de mesaj a fost, ca pe vremuri, Sorin Grindeanu, deputat PSD. Omul nu o spune direct, ca în timpul lui Iancu, invocând inutilitatea și lipsa de oportunitate pentru astfel de investiții, dar pune degetul pe rană și amintește de impactul social dezamăgitor în finalul turului de campionat.
Propaganda lui Obi Wan Kenobi a mai lovit o data
Colegii de la pressalert.ro au publicat zilele trecute o știre deosebit de generoasă despre participarea senatorului liberal Ben-Oni Ardelean la o conferință Turcia – Uniunea Europeană, ocazie cu care parlamentarul de Timiș ar fi ținut un discurs despre dialogul intercultural, buna guvernare, despre care atâtea știe, gestionarea migrației, lupta împotriva discriminării și alte subiecte calde pentru Turcia de astăzi.
Unde doarme socrul nu doarme senatorul
Ca în povestea aia cu ineficientul care nu e ineficient destul, dacă nu e și fudul, o serie de politicieni cu demnități din Timiș răscolesc meticulos rahatul, ca totul să pută și mai rău pentru alegătorul prins la mijloc. Deputatul Sorin Grindeanu arăta recent cât e de vinovată primăria pentru niște bani pierduți în finanțarea proiectului Spitalul de Copii.
Corectitudinea politica a primarului Robu
Până la un punct, m-a energizat puțin luarea de poziție pe Facebook a primarului Robu în legătură cu neplata de către timișorenii rromi a impozitelor către municipalitate. Captivi corectitudinii politice ce necrozează astăzi bucăți bune din Europa, oficialii de orice fel se feresc de regulă să vorbească despre persoane certate cu legea ca făcând parte din anumite etnii, chiar dacă statistica arată din plin acest lucru.
Autodenuntul lui Titu Bojin
Foarte interesant denunțul aproape penal al președintelui CJ Timiș apărut zilele trecute în presa vremii. Relaxat, dl Titu Bojin a arătat jurnaliștilor cum nu va da PSD 700.000 de euro pe clădirea în care stă cu chirie filiala Timiș, pe motiv că această valoare este prea mare, dar și că prima evaluare de 100.000 de euro nu era de asemenea justă, fiind făcută de evaluator doar pe structura de rezistență a clădirii.
Poli, doua cluburi cu strategie pe termen scurt, foarte scurt
Zău că nu știu ce să răspund dacă mă întreabă un stelist care e strategia de viitor de la Poli, ACS Poli. Ba chiar am un sentiment de jenă în problema asta. Dacă stai să cugeți adânc nu poți să nu constați că în afară de zbuciumul de pe finalul meciurilor, de problemele administrative de la club, de strâmbele politice ce-au fost și ce-au să vină, habar nu am despre ce se vrea de la clubul ăsta în ediția viitoare, ca să nu mai zic de o perspectivă a trei-patru-cinci ani.
Pe cand anul marilor inceputuri?
Am fost anunțați pe final de 2013 că anul acesta va fi anul unor mari finalizări. Autorul acestei promisiuni este, ați ghicit!, primarul liberal Nicolae Robu, care a ratat la ceas de bilanț prilejul de a fi mai modest. Deși mă bucur nespus pentru dumnealui că a fost sănătos, totuși nu cred că această plăcută stare este o realizare cu care să te lauzi ca primar ales de 50% dintre contribuabili cu votul exprimat, ci eventual o mulțumire a ta ca om sau pacient, în fine.
Ce nu poate controla PSD
PSD este un partid uns cu toate alifiile încă de pe vremea lui Adrian Năstase. De la cele frumos mirositoare, cu utilizare cosmetică la propriu, și până la cele ce-ți întorc stomacul pe dos, la figurat, toate te loveau mai devreme sau mai târziu, dacă apucai să respiri în astfel de anturaje. PSD este un partid cu creșteri liniare și căderi bruște.
Weihnachtsmarkt-ul de Shanghai
Când și-a întemeiat primul mandat de domnie administrativă, primarul Nicolae Robu a promis că schimbă aproape totul, de la dimensiunea unor pasaje rutiere, unele reguli mai vicioase în instituție, numele unor directori de servicii sau de regii și până la aspectul Pieței Operei de sărbători.
Profetia lui Vlahuta
În 1907, Alexandru Vlahuță vorbea despre cum stă minciuna la masă cu regele, habar n-având la acea vreme că istoria te poate duce în situații mult mai nasoale: să stai la masă cu un președinte, cu Victor Ponta, cu Adrian Năstase sau un Ion Iliescu. În versurile sale, Vlahuță ne-a umplut de metafore, neintuind o clipă că lucrarea sa a fost o profeție pentru un eveniment ce urma să se întâmple prin 2013, în România, la propriu.
Ce i-a lipsit USL-ului in 2013? Linistea, exact ce-i trebuie si hotului cand merge la furat
Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) este o organizație internatională a jurnaliștilor de investigație care a „premiat” în aceste zile eforturile celor care nu precupețesc niciun efort pentru propășirea criminalității și corupției în lume. Dacă vreți, e un fel de „Zmeura de Aur” în cinematografie. Pentru 2013, această tristă distincție ii revine Parlamentului României, pe podium regăsindu-se cel mai aprig traficant de droguri din Serbia și fiica președintelui Azerbaidjanului.
Senzational, numai la USL: Titu Bojin organizeaza loteria accizelor
Când eram mic de-o şchioapă, eram convins că centura de sud a Timişoarei o va aduce Moş Crăciun atunci când voi fi mare. Apoi o bună vreme nu m-am mai gândit la centură, nefiind conducător auto și nici în moșu’ nu mai credeam. Prin urmare, nici nu aveam ce să-i reproşez lui Viorel Coifan, preşedintele de atunci al CJT, că nu-şi fixase ca prioritate o astfel de măiastră lucrare.
Amara povara a unui revolutionar de buna credinta
Teribil de frustrant trebuie să fie pentru un timișorean ce-a trăit activ revoluția din 1989 ca astăzi, la 24 de ani de la acele șocante evenimente, orașul tău să adune mult mai mulți oameni în stradă pentru a omagia un actor american prăpădit într-un accident de circulație. Că orice întâmplare urbană cu iz sportiv sau…
Cinicul primar Robu si sapa lui de lemn
Știți paradoxul electoral cu candidatul care le transmite alegătorilor numai porcării, îi insultă, le cere să nu fie votat, că nu merită o astfel de demnitate, iar după numărarea voturilor constată că a fost ales de poporul entuziast. Anul trecut, Nicolae Robu n-a zis nimic urât de timișoreni, ba i-a încântat cu promisiuni savuroase, pasaje…
RIP Romania, traiasca „Pol Uaca”!
Când în plină zi o haită de lupi dă târcoale stânei, tu cioban ce te pui să faci? Dai jos gardurile, deschizi ușile la staul și te duci liniștit să te culci? Da, asta faci, dacă regulile ciobanului le fac tot lupii. Degeaba strigă vecinii europeni la cioban că ceva nu e în regulă în gospodăria lui, că lupii parcă sunt invitați să mănânce oile mândre și cornute. Asta se întâmplă de mulți ani în România.